/     /     /  

Grindeanu, despre pozitia lui Nicusor Dan in scandalul din coalitie: Vede foarte bine

Categoria:       2

Grindeanu, despre pozitia lui Nicusor Dan in scandalul din coalitie: Vede foarte bine

Presedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat sambata ca presedintele Nicusor Dan vede si intelege foarte bine rolul sau constitutional de mediator.
br Nicusor Dan vede si intelege foarte bine rolul constitutional, acela de mediator.
Daca te duci si tii parte politica unui partid sau a altuia, inseamna ca iesi din limitele constitutionale ale unui presedinte.
Ceea ce presedintele Nicusor Dan nu a facut pana acum, iar asta e un lucru bun, a afirmat Sorin Grindeanu, intr-o conferinta de presa la Timisoara, potrivit Agerpres.
br Intrebat de jurnalisti cum comenteaza declaratia sefului statului, care ar fi afirmat ca PSD a provocat o criza, liderul social-democrat a raspuns: Eu n-am vazut o asa declaratie si daca ar fi fost aceasta declaratie, nu inteleg la ce se refera.
Noi am facut lucrurile cat se poate de transparent, de clar.
Anul trecut am auzit un cuvant obsesiv: «deficit».
De dimineata pana seara era cu deficitul.
Acum, de vreo saptamana, doua si sunt convins ca vom auzi si in urmatoarele doua, trei saptamani o sa auzim alt cuvant obsesiv, si anume «stabilitate», sa nu stricam stabilitatea.
Stabilitatea e buna, daca iti da prosperitate.
Nu e cazul.
Daca lucrurile nu merg intr-o directie buna si asta spun 80 dintre romani (.
.
.
) atunci trebui sa faci ceva, sa schimbi, sa incerci sa indrepti directia spre o tinta buna.
Eu cred ca asta inseamna responsabilitatea.
br Grindeanu a mentionat ca stabilitatea poate sa vina rapid, daca exista bunavointa.
br Sa ai stabilitate, doar de dragul stabilitatii, nu cred ca e o tinta pe care trebuie sa o urmaresti neaparat.
Daca acea stabilitate ar aduce prosperitate, evident ca nu ai niciun motiv sa strici acel aranjament.
Nu e cazul.
Dar aceasta stabilitate poate sa revina foarte rapid, daca exista bunavointa si daca se gaseste rapid un consens politic, a precizat presedintele PSD.
br Presedintele Nicusor Dan a admis joi ca, in acest moment, PSD incalca protocolul coalitiei de guvernare prin faptul ca solicita schimbarea premierului inainte de rotativa la guvernare din aprilie 2027.
br Intr-un interviu la Europa FM, seful statului a fost intrebat daca nu i se pare ca PSD este cel care a provocat o criza politica pentru ca a incalcat intelegerea semnata anul trecut care spune ca Ilie Bolojan va fi premier pana la rotativa guvernamentala din aprilie 2027.
br Este un acord pe care PSD, in momentul acesta, il incalca.
Cu asta sunt de acord, a afirmat Nicusor Dan.
br Citeste si: Nicusor Dan, raspuns ferm privind un Executiv din care sa faca parte si AUR: Nu.
Ce spune despre un guvern minoritarbr Grindeanu, replica pentru Bolojan: Sa incerci sa vinzi companiile de stat inseamna sa furi toata camara.
Asta e adevaratul sobolanismbr br

Taguri & Cuvinte Cheie:  
Grindeanu, despre pozitia lui Nicusor Dan in scandalul din coalitie: Vede foarte bine
grindeanu, despre pozitia
grindeanu
# despre pozitia lui nicusor dan in scandalul din coalitie
# vede foarte bine



Ultimele Stiri
04/18/2026 21:04   Liderul suprem al Iranului publica un mesaj, la scurt timp dupa inchiderea stramtorii Ormuz. Marina este pregatita sa provoace infrangeri amare dusmanilor sai
04/18/2026 21:04   CSM Bucuresti, esec dramatic in Liga Campionilor. Cand se joaca meciul decisiv pentru semifinale
04/18/2026 20:04   Cine este barbatul care a deschis focul pe strazile din Kiev omorand si ranind mai multi oameni
04/18/2026 20:04   Ministrul Energiei: Proiectul strategic de la Mintia avanseaza, autoritatile accelereaza finalizarea centralei pana in octombrie
04/18/2026 20:04   Obsesia pentru somnul perfect ia amploare. Cum ajung gadgeturile sa ne distruga odihna
04/18/2026 20:04   Petrisor Peiu (liderul senatorilor AUR): Cum se poate scrie un manual de saracit o tara: in 2021, guvernul Citu include in PNRR o suma de 360 de milioane de euro pentru achizitia a 12 trenuri cu hidrogen
04/18/2026 20:04   Petrisor Peiu (liderul senatorilor AUR): Cum se poate scrie un manual de saracit o tara: in 2021, guvernul Citu include in PNRR o suma de 360 de milioane de euro pentru achizitia a 12 trenuri cu hidrogen
04/18/2026 20:04   Pelerinaj istoric la Manastirea Pantocrator: capul Sfantului Gheorghe va fi adus in Romania
04/18/2026 20:04   Cum ar putea arata noul GUVERN? Scenariile discutate
04/18/2026 20:04   Nu este in interesul meu. Papa Leon face precizari despre discursurile care au fost interpretate ca fiind un atac la Trump