Eu am o vorba: daca nu merge din prima, n-o sa mearga nici din a doua!
Categoria:
actualitate
4
Eu am o vorba: daca nu merge din prima, n-o sa mearga nici din a doua!
Episodul 1.
Am doar 19 ani, sunt student, singur si nu am baaani… si chiar n-aveam, abia m-am rugat de parinti sa-mi dea sa platesc un curs de dans. Vazusem un fluturas pentru cursuri de dans, standard si latino, timp de 3 luni de zile la Casa Studentilor din Bucuresti, si mi-am zis ca e o ocazie buna de a cunoaste fete. Eu, ala care se uita in stanga si in dreapta si nu face niciun pas. Si, cum eram eu obisnuit sa ma uit fix la cineva, la inscriere, cand sa urc treptele, n-am ratat ocazia. Am vazut doua fete coborand. M-am uitat la prima, mi-a zambit, m-am uitat la a doua, mi-a zambit si ea si am ramas fixat, pana mi-a spus:
– De ce te uiti la mine?
– Imi place cum zambesti! – am zis eu de colo si mi-am continuat drumul catre inscrieri, in timp ce ele s-au dus spre iesire.
In ziua primului curs, ce sa vezi, erau in aceeasi grupa cu mine. La primele sedinte, exersam individual pasii de baza. Apoi urma sa facem perechi. Uau, mi-am zis, pereche? Asa usor sa fie? Cu o aparenta incredere in mine, dar rosu tot in obraji, m-am indreptat catre ea si am inceput sa dansam.
– Gabi! – zic eu de colo.
– Dana! – zice ea. Avea parul natural, blond, prins intr-un fel sa nu-i vina in ochi, o bluza rosie si sandale cu barete si toc, cum probabil se cerea la curs.
Cursurile se tineau de doua ori pe saptamana. Ma simteam atat de bine alaturi de ea, ca incepusem sa numar zilele pana la urmatorul curs, doar ca sa o vad din nou. De fiecare data cand se apropia, inima imi batea mai tare.
Numai ca se apropia sfarsitul cursului pentru incepatori, iar eu nu facusem niciun pas concret si iata ca sosise ziua de concurs pentru etapa intermediara. Ea, increzatoare in fortele proprii, eu aerian, cu gandul la ea, am sfeclit-o. Si am sfeclit-o rau de tot. N-am condus-o cum trebuie, probabil am si calcat-o pe picioare, incat a inceput sa planga biata fata. Mi-a zis ca venise la cursuri pentru dans, nu sa-si gaseasca pe cineva, si ca isi dorea foarte mult sa mearga mai departe. Dar, pentru ca nu am fost in stare sa o conduc, totul s-a terminat.
What? Cum s-a terminat? Nu se poate! Si da-i si sun-o zilele urmatoare, si ea nimic, imi inchidea telefonul. Asa m-am hotarat sa merg la ea la facultate cu un trandafir rosu, s-o astept sa iasa de la ora de sport. Era anul II la Medicina. Nu se astepta sa ma vada. S-a asezat langa mine pe o banca, dar o simteam stinghera, parca nu stia cum sa scape mai repede. Am vazut o moneda pe jos, m-am aplecat si am zis:
– Asta e norocul nostru.
– E norocul tau! – zise ea de colo.
Vazand ca n-am sanse de izbanda, mi-am luat ramas bun de la ea si am plecat cu capul inainte, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Doar o alta fata pe care am ratat-o.
Episodul 2.
Am doar… 29 de ani, sunt singur, lucrez, am ceva baaani…
Stateam la job pe Facebook si tocmai imi aparuse o notificare ca fusese ziua Danei. I-am urat La Multi Ani! si am intrebat-o ce mai face. Mi-a raspuns ca bine si ca lucreaza. O perioada n-am mai bagat-o in seama. Trecusera 10 ani, dar inca eram suparat ca ma respinsese.
Apoi am inceput sa o intreb de una, de alta, si, culmea, ea imi raspundea, dar niciodata imediat, tocmai cand nu te asteptai. Pana cand, dupa vreo 2-3 luni de tatonari pe Messenger, i-am propus sa ne vedem.
– Cand?
– Pai, dupa program, ne intalnim acolo unde ne-am cunoscut!
Si ne-am revazut la Casa de Cultura a Studentilor. Nu prea se schimbasera multe, doar scoala de dans nu mai era. Dar cand am revazut-o, culmea, parca m-am inchis in mine. Nu trecusem peste respingere. Ulterior mi-a spus chiar ca eram ca o testoasa care se inchidea in carapace, aluzie la faptul ca nu dadeam frau liber sentimentelor.
Spre final, am condus-o la statia de troleu si, la un moment dat, nu mai stiu cum decursese discutia, dar apucase sa ma scoata din sarite, si i-am zis:
– …si ce vrei sa spui, ca eu sunt jumatatea ta?
Cu ochii parca un pic inlacrimati?!, nu mai stiu, ca era si seara, intr-o zi de toamna, a dat din cap afirmativ!
– Trebuia sa te hotarasti de acum 10 ani!, am urlat eu de colo.
Pai si cum sa nu urli cand auzi asa ceva? Sa nu te apuce toti nervii? 10 ani dusi pe apa sambetei, eu singur, fara nicio relatie, si ea, trecuta prin 2 relatii, ba chiar una care i-a lasat sechele serioase.
Dar cum a doua zi trebuia sa plec cu masina in provincie, la casa parasita a bunicilor, i-am propus sa vina cu mine, daca avea chef. De obicei, mergeam singur intr-o plimbare, si-am fost surprins sa aud ca vine. I-am zis sa se imbrace mai gros, ca o sa mergem in zona de deal. A doua zi, sa nu o mai recunosc. A venit imbracata ca un copil, infofolita toata intr-o geaca de iarna, si cu gluga pe cap!
In masina i-am pus ce muzica imi placea mie, genul What’s Up a lui Dj Rynno & Sylvia, J. Yolo, numai buna la drum lung. Ea mi-a zis ca suna trist, pentru ca versurile vorbeau despre tristete. Dar pentru mine conta ritmul.
Cand ne-am intors, ne-am sarutat in masina si ceva s-a aprins acolo intre noi, ca am invitat-o pe bancheta din spate. N-am mers foarte departe, ca era frig si cam incomod, mai trecea si lumea prin parcare, dar a fost ceva placut. Nici ea nu se astepta sa mergem atat de departe.
Dupa o luna-doua i-am propus sa se mute la mine. Voiam sa recuperez timpul pierdut. Plus ca, ce relatie e aia in care te vezi numai in weekend? Voiam sa dormim impreuna.
Citeste continuarea pe platforma editoriala UNFINISHED LOVE STORIES.
Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platforma editoriala ce publica povesti reale despre iubire in sens larg. In fiecare duminica dimineata, vei putea citi pe Hotnews. ro si pe unfinishedlove. ro o noua poveste ce da iubirii o noua valenta. Daca ai si tu o intamplare adevarata, unica si imperfecta, care exploreaza universul relatiilor contemporane, trimite-o catre echipa editoriala.
Articol scris de Gabriel Cibotariu
Parteneriat media
Taguri & Cuvinte Cheie:
Eu am o vorba: daca nu merge din prima, n-o sa mearga nici din a doua! vorba: daca merge
eu am o vorba # daca nu merge din prima # n-o sa mearga nici din a doua