Ce rol are primaria in cadrul lucrarilor de inregistrare sistematica
Categoria:
2
Ce rol are primaria in cadrul lucrarilor de inregistrare sistematica
Lucrarile de inregistrare sistematica a imobilelor presupun participarea efectiva si responsabila a tuturor partilor implicate in proces, respectiv prestatorul lucrarii de inregistrare sistematica, administratia publica locala, oficiul de cadastru si publicitate imobiliara, autoritatile si institutiile publice care detin imobile in UAT-ul care face obiectul inregistrarii sistematice si cetatenii. Primaria are un rol esential in realizarea lucrarilor de inregistrare sistematica deoarece, conform legii, primarul are obligatia de a instiinta, prin afisare si orice alte mijloace de publicitate, detinatorii imobilelor cu privire la obligatiile pe care le au in desfasurarea lucrarilor precum cele de a permite accesul prestatorului pentru executarea masuratorilor, de a prezenta actele de proprietate, de a participa la identificarea limitelor imobilelor si de a verifica informatiile privitoare la imobilele pe care le detin, in etapa de publicare a rezultatelor. Pe parcursul derularii lucrarilor, compartimentele de resort din cadrul primariei pun la dispozitia prestatorului, informatiile si evidentele detinute, precum registre agricole, registre de rol nominal unic etc. si elibereaza certificate sau orice alte documente necesare realizarii lucrarii de inregistrare sistematica. De asemenea, un reprezentant al primariei participa alaturi de prestatorul lucrarilor la identificarea proprietarilor, a posesorilor sau a altor detinatori ai imobilelor si la identificarea limitelor imobilelor cu prilejul efectuarii masuratorilor la teren. In cazul posesorilor, primaria elibereaza adeverinta care atesta faptul ca posesorul este cunoscut ca detine imobilul sub nume de proprietar si ca imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost inscris in evidente ca fiind in domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale. Anterior verificarii si receptiei documentelor tehnice ale cadastrului de catre oficiul de cadastru si publicitate imobiliara, primarul are obligatia de a verifica si de a certifica informatiile si datele aferente imobilelor si detinatorilor, prin contrasemnarea documentelor tehnice ale cadastrului. Ulterior receptiei documentelor tehnice ale cadastrului, primaria afiseaza public aceste documente pe pagina proprie de internet, precum si la sediul consiliului local si participa prin reprezentant, la solutionarea cererilor de rectificare depuse de catre detinatori. Dupa finalizarea lucrarilor de inregistrare sistematica si deschiderea cartilor funciare, primaria comunica titularilor extrasele de carte funciara pentru informare, transmise de catre oficiul de cadastru si publicitate imobiliara. Asadar, implicarea primariei in procesul de inregistrare sistematica este fundamentala. Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) deruleaza Faza II a Proiectului major Cresterea gradului de acoperire si incluziune a sistemului de inregistrare a proprietatilor in zonele rurale din Romania, cofinantat prin Programul Crestere Inteligenta, Digitalizare si Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027. Proiectul este fazat, continuand investitiile demarate prin Programul Operational Regional (POR) 2014–2020 si vizeaza inregistrarea gratuita a proprietatilor din 660 de comune, insumand peste 5,7 milioane de hectare. Afla mai multe informatii pe: https:www. ancpi. ropnccfstadiu-lucrarilor. html. FA PASUL CEL MARE CATRE INREGISTRARE! PENTRU PROPRIETATEA TA. Proiect cofinantat de Uniunea Europeana, prin Programul Crestere Inteligenta, Digitalizare si Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).
Taguri & Cuvinte Cheie:
Ce rol are primaria in cadrul lucrarilor de inregistrare sistematica primaria cadrul lucrarilor
primaria # cadrul # lucrarilor