Ministerul Finantelor a anuntat ca deficitul bugetar a scazut puternic in primele trei luni din an, fata de anul trecut
Categoria:
stiri
2
Ministerul Finantelor a anuntat ca deficitul bugetar a scazut puternic in primele trei luni din an, fata de anul trecut
Autoritatile vorbesc despre o corectie vizibila a dezechilibrelor din vistierie, dupa ce, in ultimii doi ani, am avut cele mai mari deficite din Uniunea Europeana. Si dobanzile la care se imprumuta statul au mai scazut miercuri fata de ultimele zile in care au urcat, pe fondul incertitudinilor politice.
Deficitul bugetar a scazut puternic in primele trei luni din an, fata de anul trecut, potrivit ministrului Finantelor.
Alexandru Nazare, ministrul Finantelor: Datele vor fi publice in urmatoarele cateva zile si datele arata ca, practic, deficitul cash este la jumatatea anului trecut pe trimestru. S-au validat masurile pe care le-am adoptat anul trecut, plus disciplina fiscala din acest an. Asta inseamna niste venituri in crestere, semnificativ in crestere, si cheltuieli tinute sub control. Toate acestea sunt vesti bune pentru piete, intr-o perioada in care turbulentele politice din Romania au crescut.
Corespondent Stirile ProTV: Asadar, in primul trimestru al acestui an, deficitul bugetar a fost de 1 din Produsul Intern Brut. Asta inseamna ca statul a cheltuit cu 22 de miliarde de lei mai mult decat a incasat. Dar, comparativ cu anul trecut, in aceeasi perioada, deficitul este la jumatate. Atunci, statul a avut cheltuieli cu 44 de miliarde peste venituri, iar deficitul a depasit 2 din PIB.
Rezultatele au fost obtinute dupa ce, in ianuarie, am avut pentru prima data in ultimii 7 ani excedent bugetar. A revenit insa pe deficit, in februarie, dar la jumatate fata de cel din 2025, tendinta care s-a mentinut si in martie.
Adrian Codirlasu, presedinte CFA Romania: Ne ajuta foarte mult, pentru ca arata un guvern responsabil in a reduce deficitul bugetar, mai ales ca problema noastra e deficitul bugetar, iar acel deficit sunt bani care trebuie imprumutati, asta inseamna o nevoie mai mica de a imprumuta bani. Deci, automat o cerere mai mica de bani din partea statului.
Dobanzile la care statul roman se imprumuta au scazut dupa cinci zile de crestere, cauzata de turbulentele politice.
Dobanda pentru titlurile de stat ale Romaniei, pe 10 ani, au scazut la aproximativ 7, dupa ce ajunsese la 7,25. Asta a insemnat ca investitorii – cei care cumpara titlurile emise de Romania – au considerat tara noastra ca fiind mai riscanta, sursa Trading Economics.
Aceasta dobanda este un indicator de referinta important pentru costul finantarii in economie, deci influenteaza celelalte dobanzi, platite de populatie si firme. Asadar, o dobanda in crestere puternica afecteaza intreaga economie si increderea pe care o au investitorii in tara noastra.
Pentru anul acesta, tinta de deficit este de 6,2 din PIB, fata de 7,9, cat a fost in 2025, calculat conform metodologiei europene. Desi suntem tot primii la deficit, reducerea a fost cea mai ampla din Uniunea Europeana, dupa ce, in 2024, golul din vistierie a fost de 9,3. Datele confirmate de Eurostat arata ca Romania a intrat intr-o etapa reala de corectie si maturizare fiscal-bugetara, dupa ani in care dezechilibrele s-au acumulat rapid, a declarat ministrul Finantelor.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Ministerul Finantelor a anuntat ca deficitul bugetar a scazut puternic in primele trei luni din an, fata de anul trecut
ministerul finantelor anuntat
ministerul finantelor a anuntat ca deficitul bugetar a scazut puternic in primele trei luni din an # fata de anul trecut