INTERVIU. Ministrul Oana Toiu: Romania nu poate sta cu mana intinsa la aliati daca nu face eforturi proprii pentru aparare
Categoria:
stiri
1
INTERVIU. Ministrul Oana Toiu: Romania nu poate sta cu mana intinsa la aliati daca nu face eforturi proprii pentru aparare
Intr-un interviu realizat de jurnalistul Camelia Dontu pentru StirileProTV. ro, ministrul a vorbit despre cheltuielile pentru aparare, ajutorul pentru Ucraina, retragerea trupelor americane din Europa si vizibilitatea diplomatiei romane la Bruxelles.
La summitul NATO de la Haga din 2025, statele membre au convenit sa aloce 5 din PIB pentru aparare pana in 2035, din care 3,5 pentru apararea de baza, iar restul pentru cheltuieli conexe.
Ministrul de Externe a subliniat ca Romania se afla acum pe un drum bun si ca eforturile sale sunt recunoscute in interiorul Aliantei.
Romania este intr-un moment bun din acest punct de vedere. Pe de o parte, pentru ca Guvernul Romaniei, impreuna cu presedintele Romaniei, au clarificat fata de partenerii strategici ca, pentru noi, investitia in aparare este esentiala. In primul rand, pentru ca noi nu putem sa fim tara cu granita cea mai lunga, cu razboiul, razboiul nejustificat al Rusiei impotriva Ucrainei si sa cerem aliatilor nostri o contributie semnificativa. Daca noi, in dreptul nostru, nu facem propriile eforturi pentru a creste apararea, pe de o parte, si capacitatea de descurajare, pe de alta parte", a declarat Oana Toiu.
Intrebata daca poate confirma ca nivelul actual al cheltuielilor se afla in jurul a 2,4 din PIB, ministrul nu a dat un raspuns concret, dar a asigurat ca Romania si-a indeplinit obiectivele pentru executia bugetara a anului trecut si ca planificarea pentru acest an este, de asemenea, in regula.
In acest moment noi ne-am indeplinit obiectivele pentru executia bugetara pe anul trecut si suntem in planificarea bugetara aprobata de Parlament pentru anul acesta, de asemenea, pe traiectoria pe care ne-am asumat-o", a spus Toiu.
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale declaratiilor ministrului vizeaza modul in care Romania intentioneaza sa atinga procentul de 5 din PIB asumat la Haga. Din aceasta suma, 1,5 se refera la investitii cu utilizare duala, adica proiecte care servesc atat scopuri civile, cat si militare.
Ministrul a dat ca exemple concrete autostrada spre Moldova si investitiile in portul Constanta.
La ce ma refer? In angajamentul de 5 pe care l-ati mentionat dumneavoastra, 1,5, de fapt, se refera la costurile cu utilizare duala. In cazul Romaniei, asta inseamna cateva proiecte strategice pe care de prea multa vreme le-am amanat. Finalizarea autostrazii spre Moldova. De ce este asta ceva ce poate fi calculat ca si investitie in aparare, este pentru ca mobilitatea militara, mai ales catre zonele de risc, si aici vorbim, evident si de vecinatatea cu Ucraina, este esentiala", a explicat Toiu.
Practic, prin prisma angajamentelor NATO, Romania poate accesa finantari europene pentru proiecte de infrastructura care, altfel, ar fi ramas blocate ani buni. Ministrul a subliniat ca miza nu este doar securitatea, ci si economia si locurile de munca din regiunile vizate.
Deci, angajamentul Romaniei in dreptul angajamentului summit-ului de la Haga-NATO, nu are efect doar din perspectiva securitatii sau al apararii, ci pentru ca Europa a inteles riscul mai ridicat si nevoia mai mare de a pune propriile resurse pe masa. Asta a deschis usa pentru Romania si la finantari pentru proiecte strategice, asa cum este autostrada, asa cum sta o parte din investitiile in portul Constanta", a adaugat ministrul.
In ceea ce priveste ajutorul pentru Ucraina, secretarul general NATO, Mark Rutte, a propus la un moment dat ca fiecare stat membru sa aloce 0,25 din PIB pentru sprijinul Ucrainei, chiar daca nu exista unanimitate in acest moment in aceasta privinta.
Oana Toiu afirma ca sprijinul pentru Ucraina nu este separat de apararea spatiului aliat, ci face parte din ea.
Investitia in capacitatea Ucrainei de a face fata atacului Rusiei este de fapt, o investitie directa si in securitatea teritoriului aliat si specifica a Europei. Pentru noi, pe flancul estic, este cu atat mai important", a declarat ministrul.
Ea a recunoscut ca exista state membre care sunt mai departe geografic de conflict, dar care inteleg totusi nevoia de a contribui, tocmai pentru a nu lasa riscul sa se apropie de propriile granite.
Sunt, mai ales in zona nordica, tari care contribuie semnificativ si inclusiv noi, in dreptul Romaniei, am apreciat de fiecare data asta, pentru ca, evident, noi, fiind un stat de granita cu razboiul, este cu atat mai important ca Rusia sa nu poata sa avanseze", a spus Toiu.
Intrebata despre retragerea trupelor americane din Europa, anuntata de presedintele Donald Trump. ministrul a recunoscut ca toata lumea din NATO ar fi preferat un scenariu diferit.
Evident ca toata lumea din cadrul NATO ar prefera un scenariu in care sa vorbim de intarirea prezentei SUA, nu de micsorarea prezentei SUA pe continentul european", a spus Toiu.
Ministrul a explicat ca retragerea nu este o pedeapsa fata de Europa, ci reflecta o realitate strategica globala: SUA realoca resurse in zona Indo-Pacific, unde sunt implicate si Japonia si Coreea de Sud.
Intrebata daca ne putem astepta si la alte retrageri neanuntate, Oana Toiu a raspuns ca . . . niciun ministru de Externe nu se poate baza pe o predictibilitate din partea administratiei Trump:
Cred ca nu stiu in acest moment niciun ministru de externe dintre cei care ne vom intalni in seara asta si maine, care sa se poata baza cu totul pe o predictibilitate semnificativa a deciziilor dinspre Statele Unite ale Americii. Cred ca ne putem astepta ca isi vor urmari obiectivele pe care le-au anuntat. E coerent din acest punct de vedere. Nu cred ca ne putem astepta ca lucrurile sa semene cu felul in care colaboram si comunicam inainte, in sensul in care deciziile in acest moment in Statele Unite ale Americii au cu totul alt ritm si, asa cum ati vazut si dumneavoastra si toti analistii, de fapt, ele uneori tind sa fie comunicate direct publicului, inainte sa fie comunicate pe canalele diplomatice", a declarat ministrul.
De asemenea, intrebata cum comenteaza articolul publicat de POLITICO, care sustine ca diplomatia romana este invizibila la Bruxelles si ca exista o comunicare slaba cu jurnalistii, ministrul a recunoscut ca exista unele dificultati, dar a insistat ca lucrurile se schimba.
Da, o sa dureze ceva ca instinctele pe care Romania si le-a construit in toti acesti ani, inclusiv la nivelul diplomatiei, sa se schimbe si sa se adapteze vremurilor. Nu este o problema pe care am rezolvat-o cu totul", a admis Toiu.
Printre masurile luate, ministrul a mentionat recrutarea unei noi generatii de diplomati, mai deschisa la comunicare online, lansarea unei retele a profesionistilor romani din Bruxelles care activeaza in institutiile europene, dar si prezenta mai activa a premierului si a presedintelui la intalniri cu europarlamentari si decidenti.
Diplomatia este mai asertiva si se intampla pe multe linii in paralel. Se intampla la nivelul think-tank-urilor, la nivelul analistilor, la nivelul opiniei publice. Iata ca si acasa, de data asta, politica externa a ajuns sa fie aproape zilnic in centrul dezbaterilor publice. Si asta inseamna ca avem nevoie sa fim mai deschisi, mai din timp cu pozitionarile si negocierile Romaniei si acasa, ca sa putem sa fim si la Bruxelles", a mai afirmat ministrul de Externe.
Interviul integral poate fi urmarit in inregistrarea VIDEO din acest articol!
Taguri & Cuvinte Cheie:
INTERVIU. Ministrul Oana Toiu: Romania nu poate sta cu mana intinsa la aliati daca nu face eforturi proprii pentru aparare
interviu. ministrul oana
interviu # ministrul oana toiu # romania nu poate sta cu mana intinsa la aliati daca nu face eforturi proprii pentru aparare