/     /     /  

Cine este Serban Matei, „greul de la BNR”, care este pe lista scurta de posibili premieri a presedintelui Nicusor Dan

Categoria:   stiri     1

Cine este Serban Matei, „greul de la BNR”, care este pe lista scurta de posibili premieri a presedintelui Nicusor Dan

Pe lista scurta a presedintelui Nicusor Dan s-ar mai aflat si consilierii prezidentiali Eugen Tomac si Radu Burnete, explica surse politice pentru Stirile ProTV.
Viitorul premier nominalizat ar urma sa incerce crearea unui guvern care sa fie sustinut de voturile PSD, PNL, USR si UDMR.
Serban Matei este in prezent director al Directiei de Relatii Internationale din cadrul Bancii Nationale a Romaniei, functie pe care o ocupa de aproape un deceniu.
Trebuie precizat ca el are  o cariera de peste 30 de ani construita in interiorul BNR, institutie in care a intrat in 1992.
Cariera lui Serban Matei inceput in august 1992, dupa absolvirea Academiei de Studii Economice, in departamentul de Back Office al BNR, pentru ca doi ani mai tarziu sa devina trader pe pietele valutare, monetare si de metale pretioase.
Intre 1996 si 1999 a condus divizia de valuta si metale pretioase, raspunzand de tranzactiile pe pietele interne si internationale.
La inceputul anilor 2000, Matei si-a mutat expertiza spre operatiunile de piata, urcand treptat de la sef de divizie la director adjunct si apoi, in 2010, la director al Departamentului de Operatiuni de Piata.
In 2012, Serban Matei a fost desemnat reprezentant oficial al Romaniei la Fondul Monetar International.
In aceasta calitate, a participat la negocieri cu FMI, Banca Mondiala si diverse institutii europene

Taguri & Cuvinte Cheie:  
Cine este Serban Matei, „greul de la BNR”, care este pe lista scurta de posibili premieri a presedintelui Nicusor Dan
cine este serban
cine este serban matei
# „greul de la bnr”
# care este pe lista scurta de posibili premieri a presedintelui nicusor dan



Ultimele Stiri
05/25/2026 19:05   Lotul Frantei, Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Didier Deschhamps, aflat la ultimul turneu final, vine cu cateva surprize
05/25/2026 19:05   Galerie Foto Moscova sustine ca a descoperit mine magnetice produse de NATO atasate de nava-cisterna Arrhenius, aflat intr-un port la Marea Baltica
05/25/2026 19:05   Provocarea este cum sa devenim o punte, mai degraba decat un obstacol: Armenia si ambitia de a deveni o rascruce intre Est si Vest
05/25/2026 19:05   Lotul Spaniei la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Barcelona - Real Madrid: 8 – 0
05/25/2026 19:05   Ce compensatii vor primi angajatii la stat care muncesc peste program si in zilele libere
05/25/2026 19:05   Cat ar urma sa castige profesorii si medicii de la 1 ianuarie. Cum arata noua grila a indemnizatiilor
05/25/2026 19:05   Basescu acuza PSD si PNL ca vor sa scape de responsabilitatea redresarii tarii pe care au ingenuncheat-o. Nici macar nu vor sa desemneze un nou premier, remarca fostul sef de stat
05/25/2026 18:05   Un supliment alimentar poate reduce agresivitatea cu pana la 28, arata un nou studiu
05/25/2026 18:05   Dragos Pislaru despre cele sase principii ale reformei salarizarii bugetare: Proiectul de reforma a salarizarii in sectorul bugetar este indelung asteptat
05/25/2026 18:05   Suspiciune de Ebola in Italia, intr-o regiune in care traiesc numerosi romani