CES - Posibile probleme de constitutionalitate la limitarea cumulului pensie-salariu la bugetari: „Riscuri de discriminare”
Categoria:
stiri
4
CES - Posibile probleme de constitutionalitate la limitarea cumulului pensie-salariu la bugetari: „Riscuri de discriminare”
Consiliul Economic si Social (CES) a avizat favorabil, cu observatii, proiectul de lege privind unele masuri aplicabile functionarilor publici si personalului contractual platit din fonduri publice, in timp ce reprezentantii sindicatelor si ai societatii civile au dat aviz nefavorabil.
Decizia a fost luata in sedinta din 29 aprilie 2026, desfasurata online, in urma analizarii proiectului de act normativ transmis spre consultare.
Reprezentantii patronatelor au votat pentru avizarea favorabila, insa au formulat o serie de critici, in special in ceea ce priveste prevederile referitoare la cumulul pensiei cu salariul si posibilitatea continuarii activitatii pana la varsta de 70 de ani.
Acestia sustin ca masurile propuse sunt incoerente si pot genera probleme de constitutionalitate, intrucat, pe de o parte, permit mentinerea in activitate a angajatilor peste varsta de pensionare, iar pe de alta parte impun restrictii severe pentru anumite categorii de pensionari, prin reducerea cu 85 a pensiei in cazul continuarii activitatii.
Patronatele atrag atentia ca aceasta abordare poate bloca accesul tinerilor in sistemul public si poate crea discriminari intre diferite categorii de pensionari, in functie de tipul pensiei. De asemenea, considera ca reducerea pensiei cu 85 este o masura disproportionata si poate afecta drepturi fundamentale, precum dreptul la munca si dreptul la pensie.
Totodata, au fost semnalate probleme de claritate si previzibilitate a proiectului, inclusiv in ceea ce priveste termenul in care angajatii pot opta pentru continuarea activitatii si modul de aplicare a prevederilor privind cumulul pensiei cu salariul.
Reprezentantii patronatelor avertizeaza si asupra impactului practic al masurilor, sustinand ca limitarea posibilitatii de a continua activitatea pentru personalul cu experienta ar putea duce la pierderea unor specialisti si la afectarea functionarii institutiilor publice.
Pe de alta parte, reprezentantii sindicatelor si ai organizatiilor neguvernamentale au votat pentru avizarea nefavorabila a proiectului.
Acestia considera ca actul normativ prezinta riscuri de neconstitutionalitate si este similar unor reglementari anterioare declarate neconstitutionale. De asemenea, critica lipsa unei analize de impact, avertizand ca masurile propuse ar putea duce la plecarea din sistemul public a unor angajati cu experienta, esentiali pentru buna functionare a institutiilor.
Sindicatele atrag atentia ca, in anumite domenii, aceste plecari ar putea afecta inclusiv capacitatea institutionala si, in cazuri extreme, siguranta nationala.
Avizul CES este consultativ, iar proiectul de lege urmeaza sa fie analizat in continuare in procedura legislativa.
Guvernul a adoptat joi, in sedinta extraordinar, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat.
Executivul spera ca va elibera locuri de munca pentru tineri si, prin limitarea temporara a transferurilor, va debloca in jur de zece mii de posturi din aparatul de stat. Premierul estimeaza ca sute de milioane de lei vor ramane in bugetul de stat prin corectarea diferentelor uriase intre cuantumul mediu al pensiilor speciale necontributive si cel al pensiilor la limita de varsta din sistemul contributiv.
Guvernul obliga astfel Parlamentul sa preia documentul, cu solicitarea de a-l adopta in procedura de urgenta, cu doar cateva zile inainte de dezbaterea motiunii impotriva sa.
Aproximativ 20. 000 de bugetari sunt vizati de proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul. Masura se aplica exclusiv pensiilor de serviciu si celor militare, nu si celor bazate pe contributii – adica asa-numitelor pensii speciale. Sunt vizati fosti militari, politisti, jandarmi, dar si angajati ai Parlamentului sau ai Curtii de Conturi. Exista si exceptii, precum alesii locali sau cadrele didactice din sistemul de justitie si cel militar.
Cei care aleg sa ramana in activitate, desi sunt eligibili pentru pensionare, vor putea pastra salariul, dar doar 15 din pensie, fiind obligati sa renunte la restul de 85.
Taguri & Cuvinte Cheie:
CESPosibile probleme de constitutionalitate la limitarea cumulului pensie-salariu la bugetari: „Riscuri de discriminare”
cesposibile probleme constitutionalitate
cesposibile # probleme # constitutionalitate