Zelenski i-a cerut lui Trump rachete Tomahawk in marja Adunarii ONU. Solicitarea a fost discutata cu usile inchise
Categoria:
stiri
3
Zelenski i-a cerut lui Trump rachete Tomahawk in marja Adunarii ONU. Solicitarea a fost discutata cu usile inchise
Solicitarea a fost facuta in timpul unei reuniuni cu usile inchise in marja Adunarii Generale a Natiunilor Unite, a relatat vineri publicatia The Telegraph, potrivit Kyiv Independent. O informatie similara a fost publicata vineri de Axios.
Inca de la inceputul razboiului, Ucraina a solicitat in repetate randuri Washingtonului sa-i furnizeze arme cu raza lunga de actiune, dar Statele Unite au refuzat pana in prezent sa-i livreze astfel de arme.
Zelenski i-ar fi spus lui Trump ca acest sistem avansat de armament ar putea contribui la exercitarea de presiuni asupra presedintelui rus Vladimir Putin pentru a negocia un acord de pace, potrivit mai multor surse citate de Telegraph.
Liderul ucrainean a declarat ulterior ca Trump s-a aratat deschis fata de aceasta solicitare, care, daca ar fi acceptata, ar oferi Ucrainei capacitatea de a lovi tinte aflate in interiorul Rusiei, inclusiv Moscova.
"Vom lucra la asta", a declarat Zelenski pentru publicatia Axios dupa intalnirea lor, intr-un interviu separat inregistrat miercuri, in care admisese ca a solicitat arme cu raza lunga de actiune.
Nu este insa clar daca Ucraina va obtine aceste arme, noteaza Kyiv Independent.
Tomahawk, cu o raza de actiune de pana la 2. 500 de kilometri si o incarcatura exploziva de 450 de kilograme, ar depasi semnificativ capacitatile oricarui sistem cu raza lunga de actiune pe care Ucraina l-a primit de la aliatii occidentali.
Fostul presedinte american Joe Biden respinsese o cerere similara din partea lui Zelenski, considerand-o prea riscanta, avand in vedere potentialul rachetei de a evita apararea antiaeriana rusa si de a escalada conflictul.
Serhii Kuzan, presedintele Centrului ucrainean pentru securitate si cooperare, a declarat ca solicitarea Kievului se inscrie in evolutia continua a arsenalului sau.
"Daca Rusia dispune de rachete de croaziera cu raza lunga de actiune, atunci Ucraina trebuie sa aiba capacitati similare pentru a lovi tinte la aceeasi distanta", a afirmat Kuzan.
Cererea vine pe fondul semnelor unei schimbari in abordarea lui Trump fata de razboi. Dupa intalnirea cu Zelenski din 23 septembrie, la New York, Trump a scris pe Truth Social ca "Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene, este in masura sa lupte si sa recastige intreaga Ucraina in forma sa initiala".
Declaratia a marcat o schimbare radicala fata de comentariile anterioare ale lui Trump, inclusiv o remarca din aprilie potrivit careia "Crimeea va ramane parte a Rusiei" si o propunere de pace din august care includea concesii teritoriale catre Moscova. Peninsula este ocupata ilegal de Rusia din 2014.
De atunci, Trump a supervizat un nou program finantat de NATO pentru furnizarea de arme americane Ucrainei, pachetele initiale de ajutor incluzand sisteme de aparare antiaeriana Patriot si sisteme de rachete HIMARS. De asemenea, el le-a spus liderilor europeni ca Washingtonul va continua sa furnizeze arme aliatilor NATO pentru a le livra Kievului.
Administratia Trump a aprobat primul pachet de ajutor militar pentru Ucraina, finantat de aliatii NATO in cadrul unui nou acord financiar incheiat pe 16 septembrie. Cateva zile mai tarziu, la Kiev a sosit prima livrare de echipament militar in cadrul programului Prioritized Ukraine Requirements List (PURL), conform media citate.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Zelenski i-a cerut lui Trump rachete Tomahawk in marja Adunarii ONU. Solicitarea a fost discutata cu usile inchise zelenski cerut trump
zelenski i-a cerut lui trump rachete tomahawk in marja adunarii onu # solicitarea a fost discutata cu usile inchise