Tara care introduce pedeapsa lovirii cu batul: Doar pentru baieti
Categoria:
1
Tara care introduce pedeapsa lovirii cu batul: Doar pentru baieti
Ministrul Educatiei din Singapore a confirmat ca, in anumite cazuri, profesorii au dreptul sa recurga la pedepse corporale cu batul pentru a disciplina elevii problema, precizarea fiind facuta odata cu lansarea unui nou cadru educational destinat limitarii abuzului de pedepse corporale, relateaza CNN. Scolile noastre folosesc bataia cu batul ca masura disciplinara daca toate celelalte masuri sunt inadecvate, avand in vedere gravitatea abaterii, a declarat Desmond Lee, marti, in parlament, ca raspuns la intrebarile privind noile masuri anti-agresiune anuntate pe 15 aprilie, inclusiv una referitoare la impactul asupra sanatatii mintale al aplicarii pedepsei cu batul copiilor de pana la 9 ani. Acestea respecta protocoale stricte pentru a asigura siguranta elevului. De exemplu, bataia cu batul trebuie aprobata de director si aplicata numai de profesori autorizati, a declarat el parlamentarilor, noul cadru urmand sa fie implementat in scolile din Singapore incepand cu 2027. Scolile vor lua in considerare factori precum maturitatea elevului si daca bataia cu bastonul il va ajuta pe elev sa invete din greseala sa si sa inteleaga gravitatea faptelor sale, a spus Lee. Scolile iau singure decizia daca vor folosi bataia cu batul ca masura disciplinara dupa ce evalueaza circumstantele faptei comise, a adaugat el. Aceasta abordare se bazeaza pe cercetari care arata ca copiii si tinerii invata sa faca alegeri mai bune atunci cand exista limite clare impuse prin consecinte ferme si semnificative, a justificat Lee, sustinand ca aceasta ajuta la reducerea fenomenului de bullying. Liniile directoare, care sunt prezentate pe site-ul web al Ministerului Educatiei, specifica faptul ca doar elevii de sex masculin pot fi pedepsiti cu batul. Bataia cu batul este o optiune disciplinara doar pentru baieti si pentru abateri grave, ca ultima solutie, atunci cand este absolut necesar, se mentioneaza in acestea. Pedeapsa corporala in scoli a devenit din ce in ce mai rara in multe parti ale lumii in ultimele decenii. Cu toate acestea, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a estimat ca intre un sfert si jumatate dintre copiii din intreaga lume sunt supusi pedepselor corporale in scoli si a cerut incetarea acestei practici. Consecintele pedepselor corporale aplicate copiilor pot dura o viata intreaga si pot afecta sanatatea fizica si mintala, educatia, precum si functionarea sociala si profesionala, a declarat OMS intr-un raport publicat in august 2025. Exista acum dovezi stiintifice coplesitoare ca pedepsele corporale aplicate copiilor prezinta multiple riscuri de vatamare si nu aduc niciun beneficiu copiilor, parintilor sau societatilor, a adaugat aceasta. Singapore, un mic centru financiar foarte dezvoltat si bogat din Asia de Sud-Est, este binecunoscut pentru legile sale stricte. La sfarsitul lunii aprilie, un adolescent francez a fost acuzat de doua infractiuni care i-ar putea aduce o pedeapsa cu inchisoarea de pana la doi ani, dupa ce ar fi lins un pai dintr-un automat de suc de portocale si apoi l-ar fi pus la loc in distribuitor. Nu este prima data cand un adolescent strain intra in conflict cu legile stricte din Singapore. Unul dintre cele mai mediatizate cazuri a avut loc in 1993, cand americanul Michael Fay a fost arestat pentru posesie de bunuri furate si vandalizarea mai multor masini prin vopsirea lor cu spray. Fay, care avea 18 ani la acea vreme, a fost condamnat la patru luni de inchisoare si sase lovituri cu batul, pedeapsa care a fost redusa la patru lovituri dupa ce cazul a provocat un scandal international si interventia presedintelui american de atunci, Bill Clinton. Singapore a aplicat pedeapsa cu batul in ciuda presiunilor puternice din partea Washingtonului, sustinand ca este important sa-si respecte propriile legi, chiar si in cazul cetatenilor straini – ceea ce a tensionat pentru scurt timp relatiile dintre SUA si Singapore.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Tara care introduce pedeapsa lovirii cu batul: Doar pentru baieti tara care introduce
tara # care # introduce