Strategia tacuta a Chinei: cine proiecteaza ordinea lumii de dupa razboiul din Orientul Mijlociu?
Categoria:
3
Strategia tacuta a Chinei: cine proiecteaza ordinea lumii de dupa razboiul din Orientul Mijlociu?
China nu a depasit SUA ca influenta globala, dar aplica o strategie asimetrica. Lasa SUA sa consume resurse politice, militare si de credibilitate, in timp ce ea consolideaza pozitii economice si diplomatice de lunga durata. Iar asta se vede cel mai bine in conflictul din Orientul Mijlociu. Nu mai vorbim despre cine castiga razboiul, ci de cine proiecteaza ordinea lumii de dupa. br
Invitatul emisiunii Pasaport diplomatic este Rares Burlacu, profesor de guvernanta internationala. br
br
Cristina Cileacu: Vorbim despre China si influenta pe care vedem ca o dezvolta chinezii in Orientul Mijlociu, avand in vedere conflictul in derulare din din Iran. Ca sa explicam putin raportul dintre chinezi si iranieni, China importa din Iran cea mai mare parte a petrolului de care are nevoie. Economia chineza nu depinde foarte mult de acest petrol, insa banii pe care chinezii platesc pe acest petrol sunt foarte importanti pentru economia iraniana. Cand o mare putere finanteaza un beligerant, practic, pentru ca in momentul de fata asta este Iranul, mai poate fi considerata neutra sau nu?br
Rares Burlacu: Nu cred ca mai poate fi considerata neutra. Si trebuie sa le spunem celor care ne urmaresc faptul ca, de fapt, aceasta misiune, situatia, acest set-up, aceasta arhitectura care se dezvolta in Orientul Mijlociu face parte dintr-un plan strategic al Chinei, care, stim foarte bine din istorie, actioneaza intodeauna, in special in relatiile internationale, pe un arc de timp foarte lung. Ca sa facem o scurta butada, la un moment dat era vorba tot asa, cand relatiile erau extrem de de tensionate, intense intre Occident si China, si un jurnalist i se adreseaza lui Mao, spunandu-i cum ar aprecia declaratia X, la care el spune: stiti noi, in ceea ce priveste analizele de politica externa, am ajuns doar la capitolul Revolutiei franceze din 1789. Asta sa spune foarte mult. Este relevant pentru faptul ca actioneaza, asa cum mentionam, intr-un arc de timp care se vrea cu largi respiratii si reverberatii internationale. br
Cred ca acest cuvant cheie trebuie folosit cand vrem sa intelegem raporturile pe care China le dezvolta. Schimbarea, daca Statele Unite, in opinia lor, este cumva un actor al status-quo-ului, al continuarii relatiilor internationale pe aceleasi principii pe care le stim, cand drepturile omului, cand o politica realista bazata pe o extindere a fortei militare, asa cum este cazul acum, China se vrea protectorul, se vrea sustinatorul, se vrea actorul de incredere pentru tot ceea ce am numi sudul global, incluzand aici, evident, inclusiv Iranul sau proiectia Iranului pe zona Orientului Mijlociu. Cred ca din anii 70 incoace, de cand Uniunea Sovietica, la acea vreme a fost alungata de catre Henry Kissinger din Orientul Mijlociu, China incearca sa ocupe intr-un mod foarte fin, rafinat, simplu, acest spatiu lasat de una din marile puteri. Si de aici, automat aceasta relatie pe care o are, privilegiata, cu Iranul. Statele Unite au inteles foarte bine acest joc, au destelenit conceptele si principiile si au inteles ca pentru a prezenta chestiuni solide in raportul cu China si vom vedea, vizita presedintelui Trump la Beijing, trebuie sa controleze zona si trebuie sa interpuna o forta puternica pentru a stabili efectiv dominatia pe care Iranul o are deja in zona. br
Cristina Cileacu: Ati vorbit despre aceasta binecunoscuta, de altfel, metoda a chinezilor de a face planuri pe termen foarte, foarte lung. In momentul de fata ne uitam la ceea ce face China in Orientul Mijlociu. Vedem ca ajuta Iranul, dar il ajuta, cum spuneati, prin metode mai degraba subtile. Vorbim despre sprijin cu informatii de intelligence, informatii din radare, pe care sa le poata utiliza Iranul, spioni, sateliti, imagini satelitare si asa mai departe. In egala masura, faptul ca chinezii inca nu trec, sa spunem, in fata americanilor, pentru ca America ramane o superputere militara. Este foarte greu, cand o vezi la lucru, sa sa-ti imaginezi ca cineva poate sa o combata, cel putin in acest moment. Este acest tip de gandire al chinezilor, un fel de gandire geopolitica superioara sau este un fel de a arata ca puterea noastra, totusi, are niste limite? Cum sa interpretam aceasta atitudine?br
Rares Burlacu: Este o intrebare extrem de profunda si am sa dau un raspuns la fel, proiectandu-ma putin in evolutia Chinei, in modul ei in care se raporteaza, cel putin din anii 70 incoace, atunci cand Richard Nixon, dupa cum stim, in urma unei faimoase si secrete vizite la Beijing, a decis, in dauna Uniunii Sovietice, reinsertia Imperiului de Mijloc, cum este denumit in conversatiile diplomatice in sistemul international. Niciodata, dar niciodata, nu a avut o proiectie de politica externa care sa depaseasca zona de vecinatate imediata pe care, da, doreste sa o controleze, de la care a obtinut intodeauna avantaje economice, asa cum poate eram obisnuiti chiar din Evul Mediu, noi, in aceasta parte a Europei Centrale si de Est, cand plateam tribut diferitelor imperii care se aflau aici intr-o forma de congruenta si de interferenta in afacerile noastre interne, intotdeauna si in discutiile cu Occidentul, in special cu Marea Britanie, una din puterile cu care am mai avut ciocniri, inclusiv, dupa cum stim, pe diferitele rute comerciale pe care Marea Britanie le dorea in zona Asiei si a Orientului Indepartat. Se intelegeau, negociau aceasta formula: va rugam sa ne lasati sa ne facem noi tipul de politica pe care il dorim, aici, nu va vom deranja, nu depasim aceasta limita. Asadar, da, cred ca este si o forma de limitare si de aici oarecum si intentia Statelor Unite de a considera zona ca fiind una predilecta, in care se pot construi aliante vezi cu Japonia, vezi cu Australia, vezi cu alte tari. . Cristina Cileacu: Şi cu Coreea de Sud. br
Rares Burlacu: Dar totul la un mod in care nu deranjezi, pentru ca stim foarte bine, riposta poate fi una neasteptata, tocmai pentru ca se considera ca nu ar fi corect sa se intrepatrunda toate aceste interese in zona Chinei sau a Marii Chinei de Sud, sau in zona ei continentala. Si atunci, da, cred ca este mai degraba o forma de limitare si ati vazut ca toate pozitiile publice sunt extrem de calculate. Cred ca trebuie studiata cu foarte multa atentie, de la un cuvant la altul, aplicand asa un sablon al dreptului international riguros si cu foarte multe valente de profunzime tehnica, pentru ca nu doresc in afara unei componente economice pe care o stim, celebrele initiative, care sunt de dezvoltare civila, civilizationala, culturala, Belt and Road. . . Cristina Cileacu: De infrastructura. Rares Burlacu: Unde au finantat, dar nu sunt interesati de un model care sa vina sa il substituie pe cel al Occidentului. br
Cristina Cileacu: Si in acest caz, pentru ca sunt de acord cu ce ati spus pana intr-un punct, cred ca exista totusi varianta in care China isi doreste mai mult decat zona in care stim ca activeaza in mod obisnuit, ma refer la zona Asia si o parte din Orientul Mijlociu. O data pentru ca vedem acum ca profita de aceasta situatie din Orientul Mijlociu sa-si intensifice relatiile, in mod special economice, cu parteneri din Orientul Mijlociu. In egala masura, sa nu uitam celebrul BRICS. Vorbim despre aliante care se fac si cu state mari de pe alte continente. br
Rares Burlacu: Brazilia. br
Cristina Cileacu: Vorbim de Africa de Sud, vorbim de Rusia, unde, nu-i asa? Iata, se parteneriaza chiar si acum, in razboiul din Iran impotriva americanilor, din nou, intr-un mod mai subtil chinezii, intr-un mod mai direct rusii. Insa asta nu arata cumva ca chinezii isi schimba si aceasta metoda de a ramane doar in regiunea lor si sa se extinda?br
Rares Burlacu: Aveti dreptate. Mi-amintesc de declaratia presedintelui Lula, celebrul sindicalist brazilian, aflat in vizita la Beijing, lanseaza o torpila economica cu metafora de rigoare, in care spune: ma gandeam si azi-noapte, oare de ce noi?, referindu-se la partenerii sai chinezi, facem in continuare schimburi pe denominate in dolari americani si nu in yuanul chinezesc sau in realul brazilian, de exemplu. Si continua: nimeni nu poate sa imi raspunda la aceasta intrebare. Asta inseamna ca poate sa vina un vant al schimbarii. Si atunci, da, evident ca exista aceasta tendinta, cum spuneam, de a substitui pe componente economice proiectia de putere americana. Asta coincide inclusiv cu politica americana pe care o stim, de retragere, cel putin declarativ, din sfera internationala. br
Cristina Cileacu: Asta nu se intampla. br
Rares Burlacu: Si tocmai interventia in Iran mai degraba ne prezenta, confirma acest lucru. br
Cristina Cileacu: Ne uitam la ajutorul militar pe care chinezii il acorda intr-o maniera discreta Iranului in acest razboi impotriva Israelului si Statelor Unite. Poate fi aceasta un fel de subminare a armatei americane, sa spunem, pe care o fac chinezii, o incercare de subminare? Pentru ca raspunsul pe care il dau, mai mult sau mai putin public, este da, dar si Statele Unite si Europa ajuta, de pilda, Ucraina sa faca fata razboiului inceput de Rusia, sa se poata apara. Este acelasi lucru?br
Rares Burlacu: Nu e chiar acelasi lucru, pentru ca nu o fac la vedere. Sigur, Uniunea Europeana, stim, sau tarile europene, sunt asumate si ne spun foarte clar ca in conflictul ucrainean si-au ales de mult partea pe care o sustin. Nu acelasi lucru se intampla cu Iranul, cum nu acelasi lucru se intampla si cu Ucraina, unde, stim bine, exista acest suport tehnic, economic, acordat asa pana la o proportie foarte interesanta Rusiei din partea regimului de la Beijing. Dar asta nu mai era o surpriza, se stia de ani de zile. Cand spuneati ca exista aceasta subtilitate, stim foarte bine, inca, de exemplu, din timpul invaziei din Afganistan, cea pe care am avut-o sub egida Natiunilor Unite si a NATO, in urma atacurilor teroriste de la New York, din 2001, chinezii erau prezenti pe teren ca observatori si filmau fiecare actiune militara care se petrecea in acea zona, tocmai pentru a se pregati. Au aceasta capacitate de a aduna, cum spuneati, informatii, tactici, operationalizari, indicatori pe care sa-i analizeze si care pot fi oricand folositi. Cred ca am mai dat acest exemplu, dar poate fi binevenit. br
Aminteam de vizita lui lui Nixon la Beijing, in anii in 72, ea a fost pregatita timp de doi ani si jumatate de cei mai destoinici diplomati de ambele parti, care au facut cadru, l-au elaborat pentru discutii. Timp de 72 de ore, atat americanii, cat si chinezii au apelat la cei mai mari specialisti in istoria celor doua parti pentru a consemna elemente care pot fi introduse in baza discutiilor bilaterale. Stim bine pornite dintr-un loc din Pakistan, cu un avion pakistanez, de altfel mediator, si atunci, ca si acum, ai acestui, ale acestor relatii internationale, cred. br
Cristina Cileacu: Totusi cred ca acum s-a schimbat ceva si in privinta acestui mediator, pentru ca acum vedem Pakistanul din nou afisat in medierea unei paci intre Statele Unite si Iran, deci intre cei doi beligeranti. In egala masura, daca ne uitam acum la Pakistan, spre deosebire de Pakistanul din anii 70 despre care ati povestit, vedem o China mai prezenta in Pakistan si intrebarea este: mediaza cu adevarat Pakistanul sau mediaza mai degraba puterea chineza prin interfata Pakistan?br
Rares Burlacu: Cred ca totusi ramane un aliat al Statelor Unite. Stim bine, el este si intr-o contrabalansare a puterii indiene, care la fel este una. . . si poate ne va permite o data timpul sa discutam si de acest aspect, intr-o efervescenta care ii va da cu siguranta posibilitatea sa depaseasca toate limitele istorice, in asa fel incat sa se proiecteze puternic in zona Indo-Pacificului. Si atunci isi permite aceasta flexibilitate de tip pivot de a fi cand cu fata spre Statele Unite, cand cu fata spre China, pentru a-si prezerva interesele proprii in asa fel incat sa raspunda provocarilor din ce in ce mai puternice si cu incarcatura politica grea, istorica, mostenita de pe vremea cand se afla intr-un conflict pe care stim bine. Din cand in cand explodeaza, in special in zonele de frontiera si au loc ciocniri sau chiar bombardamente pe diferite zone. br
Cristina Cileacu: Suntem pe finalul discutiei noastre si pentru ca urmeaza un eveniment pe care sunt convinsa ca-l va urmari toata planeta, intalnirea de la Beijing dintre Donald Trump si presedintele chinez Xi Jinping, daca conflictul din Iran nu se incheie pana atunci, cum sa privim aceasta vizita? Care va fi raportul de forte intre cei doi presedinti ai celor mai importante doua tari din lume in momentul de fata?br
Rares Burlacu: Cred ca una in care nu se va transa neaparat viitorul, dar asa cred ca ar putea fi conceputa, ca o parte intermediara spre un deznodamant care urmeaza a fi vazut, in ciuda declaratiilor efervescente. Ne amintim si de precedenta vizita a presedintelui Trump si, in cele din urma s-a discutat foarte mult despre tarife, despre exporturi. In acest caz, de exemplu, poate fi petrolul, Statele Unite avand deja inca o carte suplimentara in esichierul pe care il va prezenta, si anume Venezuela. Asadar, cred ca petrolul iranian si blocada pe care a instituit-o presedintele Trump constituie un levier extrem de puternic, combinat cu interventia pe care a avut-o in Venezuela. Sa ne amintim ca tot aceasta blocada a facut ca in anii 62, conflictul nuclear, care urma aproape sa fie unul planetar in mod direct, a fost estompat datorita inteligentei pe care a avut-o Departamentul de Apararii si a prezentat in acel faimos Consiliul executiv condus de presedintele Kennedy si de fratele sau Robert Kennedy, blocada continentala, prin intermediul lui Robert McNamara, pe atunci secretar al apararii. Uniunea Sovietica s-a retras si am asistat inclusiv poate, de atunci, la prabusirea lui lui Hrusciov. Şi s-a negociat in cele din urma intr-un termen in care sa le permita de fapt, prezervarea Berlinului ca un avanpost american in zona occidentala, in asa fel incat sa nu fie, ca de fiecare data, in meniul discutiilor care aveau loc intre cele doua delegatii. br
Cristina Cileacu: China merge pe aceasta idee: Occidentul apune si Estul se ridica. br
Rares Burlacu: De acord. br
Cristina Cileacu: Daca este sa raspundem foarte pe scurt, in cat timp vom vedea acest lucru? Chiar va pune Occidentul sau mai degraba se balanseaza situatia acum? Cum vedeti?br
Rares Burlacu: Cred ca am fi ipocriti sa spunem ca nu asistam si la o forma de decadere a Occidentului. Si mai ales acum, recent, prin aceste fracturi, clivaje care apar in zona euroatlantica. Dar nu vom asista la o forma de depasire clasica pe care China ar putea s-o aiba pana in momentul in care, asa cum spuneati la inceputul emisiunii, puterea militara nu va fi una net superioara pana atunci. Ramanem totusi in cadrul acesta al politicii de forta, in care ni se spune ca cel care are puterea militara o prezerva. Incearca o expansiune, o scalare, o dominatie a diferitelor regiuni in asa fel incat sa nu existe altcineva suveran, adica decizia sa fie una strict autonoma, care nu comporta o alta verificare sau o alta interferenta a unui actor extern. Pana nu vom asista la acest tip de dezechilibru total al balantei de putere, Occidentul cred ca ramane unul care poate fi considerat in continuare reperul cel putin al lumii libere. br
Cristina Cileacu: Se pastreaza o vreme status-quo-ul. br
br
Taguri & Cuvinte Cheie:
Strategia tacuta a Chinei: cine proiecteaza ordinea lumii de dupa razboiul din Orientul Mijlociu? strategia tacuta chinei:
strategia # tacuta # chinei: