Seful Comitetului Militar al NATO: Suntem pregatiti pentru varianta unei retrageri a SUA de pe flancul estic
Categoria:
actualitate
1
Seful Comitetului Militar al NATO: Suntem pregatiti pentru varianta unei retrageri a SUA de pe flancul estic
NATO este pregatita pentru o posibila repozitionare globala a fortelor militare ale SUA, in sensul reducerii prezentei acestora in Europa, a declarat presedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, la finalul unei reuniuni a acestui comitet desfasurata sambata in capitala letona Riga, transmite agentia EFE, preluata de Agerpres.
‘Pentru Statele Unite, NATO este importanta si nu vor lasa NATO singura. Dar NATO este o alianta militara’, a spus Cavo Dragone la o conferinta de presa, estimand legitim ca un aliat sa isi reorienteze resursele in functie de amenintarile pe care le percepe la adresa sa.
‘Sa presupunem ca exista (o amenintare) dinspre regiunea Indo-Pacific. De acord. Vom asista la o retragere partiala (a SUA din Europa), dar nu la o abandonare a NATO’, a explicat amiralul italian.
Intrebat daca la aceasta reuniune a Comitetului Militar al NATO a fost discutata posibilitatea modificarii standardelor de raspuns fata de aeronavele sau dronele ostile intrate in spatiul aerian al NATO, referire la astfel de aparate rusesti, el a amintit ca pentru protejarea flancului estic va fi lansata initiativa ‘Santinela Estului’.
‘Orice amenintare la adresa spatiului aerian, terestru sau maritim al NATO va primi un raspuns ferm si proportional. Suntem pregatiti. Nu ar trebui sa existe nicio indoiala’ la acest capitol, a indicat amiralul Giuseppe Cavo Dragone.
Operatiunea ‘Santinela Estului’ isi propune sa intensifice patrulele aeriene si prezenta generala de-a lungul frontierei de est, in urma incursiunilor dronelor rusesti in spatiul aerian polonez si romanesc si, ulterior, a incalcarii spatiului aerian eston de catre trei avioane de vanatoare rusesti MiG-31 pe 19 septembrie, incidente pe care Cavo Dragone le-a descris drept ‘comportament imprudent’ din partea Rusiei.
Pe de alta parte, comandantul-sef al armatei letone, generalul Kaspars Pudans, care a participat si el la conferinta de presa, a declarat ca Letonia, la fel cum a anuntat anterior si Estonia vecina, ar fi dispusa sa gazduiasca pe teritoriul sau avioane ale NATO care pot fi echipate cu arme nucleare, el sustinand ca o asemenea masura ar transmite ‘un semnal de descurajare destul de credibil si va fi un semnal de securitate pentru societatilor noastre’.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Seful Comitetului Militar al NATO: Suntem pregatiti pentru varianta unei retrageri a SUA de pe flancul estic seful comitetului militar
seful # comitetului # militar