/     /     /  

Se extind masurile impotriva trotinetelor electrice. Nu cred ca aceste vehicule aduc vreun beneficiu

Categoria:       1

Se extind masurile impotriva trotinetelor electrice. Nu cred ca aceste vehicule aduc vreun beneficiu

Municipalitatea a reziliat contractul cu firma care inchiria trotinete pe domeniul public al municipiului Piatra-Neamt, a declarat, miercuri, 24 septembrie, primarul Adrian Nita.
Decizia a fost luata dupa ce un copil de 15 ani, care inchiriase o trotineta, a cazut si cateva zile mai tarziu a decedat.
Edilul a precizat ca deja trotinetele nu mai pot fi inchiriate, iar pana la finalul lunii, acestea trebuie ridicate de reprezentantii firmei.
Conform legii, nu poti avea control asupra starii tehnice a trotinetei.
Poate sa aiba defecte si sa o preia un copil care nu stie de aceste defecte.
Avem 16.
000 de minori in Piatra-Neamt si nu cred ca aceste trotinete aduc vreun beneficiu.
Am luat si transmis decizia de reziliere a contractului.
Am avut o suma derizorie pe care a trebuit sa o returnam acestei companii, in baza contractului.
Repet, nu cred ca aducea vreun beneficiu orasului, acest contract, a declarat primarul municipiului Piatra-Neamt, Adrian Nita, pentru Agerpres.
Pe 13 septembrie, un minor in varsta de 15 ani care circula pe trotineta a cazut si a fost transportat in stare de coma la Unitatea de Primiri Urgente Piatra-Neamt si, ulterior, la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi.
Pentru ca starea copilului era deosebit de grava si cu leziuni ireversibile, parintii sai au acceptat, cateva zile mai tarziu, sa doneze organele.
apartamente de vanzare bucuresti 2 camereIn primele noua luni ale acestui an, in judetul Neamt s-au produs noua accidente grave cu persoane care circulau pe trotinete.
Opt oameni au fost raniti, iar un copil a decedat.
De asemenea, doua persoane, intre care un copil, au murit la Sibiu, in ultimele zile, dupa accidente cu trotinetele electrice.
Un barbat de 58 de ani a murit, marti, 23 septembrie, la Spitalul Judetean Sibiu, la aproape doua saptamani dupa ce a cazut de pe o trotineta electrica in municipiul Medias.
Barbatul fusese supus unei interventii chirurgicale si a petrecut mai multe zile la ATI.
Duminica, un adolescent de 13 ani din Sibiu, accidentat in 2 septembrie dupa ce a cazut de pe o trotineta electrica, a murit la acelasi spital.

Taguri & Cuvinte Cheie:  
Se extind masurile impotriva trotinetelor electrice. Nu cred ca aceste vehicule aduc vreun beneficiu
extind masurile impotriva
se extind masurile impotriva trotinetelor electrice
# nu cred ca aceste vehicule aduc vreun beneficiu

Ultimele Stiri
09/28/2025 19:09   Pagina nu a fost gasita
09/28/2025 19:09   Pagina nu a fost gasita
09/28/2025 19:09   Pagina nu a fost gasita
09/28/2025 19:09   Pagina nu a fost gasita
09/28/2025 19:09   Pagina nu a fost gasita
09/28/2025 19:09   Un milion de recenzii autentice si o noua cultura medicala in Romania. Cum pacientii si medicii schimba impreuna regulile jocului 