Reactia Hidroelectrica dupa ce Ministerul Energiei a anuntat suspendarea presedintelui Consiliului de Supraveghere, acuzat de mita
Categoria:
2
Reactia Hidroelectrica dupa ce Ministerul Energiei a anuntat suspendarea presedintelui Consiliului de Supraveghere, acuzat de mita
Hidroelectrica nu a primit, pana acum, o solicitare formala de completare a ordinii de zi a Adunarii Generale a Actionarilor din partea Ministerului Energiei cu propunerea de suspendare a presedintelui Consiliului de Supraveghere, a anuntat compania intr-un comunicat transmis vineri Bursei de la Bucuresti. Transmiterea unor mesaje publice, anterior parcurgerii mecanismelor corporative si de raportare specifice pietei de capital, poate fi interpretata ca o ingerinta de natura politica in functionarea unei societati listate, se mai arata in comunicatul citat. br
Compania aminteste ca, potrivit prevederilor Legii nr. 242017, art. 105 alin. (3) lit. a), completarea ordinii de zi a adunarilor generale se realizeaza prin transmiterea unei solicitari formale catre emitent, cu conditia ca fiecare punct sa fie insotit de o justificare sau de un proiect de hotarare propus spre adoptare de adunarea generala, in termenele prevazute de lege, urmand ca emitentul sa asigure publicarea si diseminarea acesteia prin canalele oficiale de raportare catre piata, respectiv prin sistemul Bursei de Valori Bucuresti si mecanismele reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiara. br
Ordinea de zi a AGA convocata pentru data de 29 mai 2026 poate fi completata pana la data de 14 mai 2026, astfel incat convocatorul completat sa fie publicat in Monitorul Oficial in data de 18 mai 2026, ulterior aprobarii formale de catre Directorat. br
Totodata, conform Legii nr. 242017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, art. 83^1 lit. b), precum si Regulamentului ASF nr. 52018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, art. 234 alin. (1) lit. b), constituie informatie privilegiata solicitarea adresata de actionarii indreptatiti sa convoacesa completeze convocatorul AGA. Astfel, la data prezentei, Hidroelectrica nu a receptionat o solicitare formala de completare a ordinii de zi din partea actionarului majoritar, Statul Roman, prin Ministerul Energiei, insotita de documentatia aferenta prevazuta de cadrul legal aplicabil, se arata in comunicatul companiei, potrivit Agerpres. br
Sursa citata mai arata ca informatiile privind intentia de suplimentare a ordinii de zi au fost facute publice prin intermediul unui comunicat de presa anterior primirii de catre emitent a unei solicitari oficiale de completare a ordinii de zi, fapt care a generat imposibilitatea societatii de a verifica, analiza si comunica in mod corespunzator informatia catre piata, in conformitate cu obligatiile legale ce revin unui emitent listat. br
Mai mult, Hidroelectrica sustine ca subiectul comunicat public, respectiv suspendarea presedintelui Consiliului de Supraveghere al companiei, reprezinta un aspect sensibil din perspectiva guvernantei corporative si a stabilitatii conducerii societatii, cu potential impact semnificativ asupra perceptiei investitorilor, reputatiei emitentului si evolutiei pretului actiunii pe piata de capital, in conditiile in care informatia a fost diseminata in timpul orelor de tranzactionare, anterior unei comunicari oficiale a emitentului prin canalele reglementate ale pietei de capital, aspect susceptibil sa genereze volatilitate, interpretari incomplete sau reactii investitionale in absenta unui cadru informational complet, verificat si comunicat in mod oficial de catre societate. br
In plus, avand in vedere natura informatiei comunicate si calificarea expresa a acesteia drept informatie privilegiata de catre legislatia pietei de capital, modalitatea de diseminare utilizata ridica serioase preocupari din perspectiva respectarii obligatiilor prevazute de Regulamentul (UE) nr. 5962014 privind abuzul de piata (MAR), cu precadere in ceea ce priveste prevenirea divulgarii selective de informatii si mentinerea integritatii pietei. Publicarea unui comunicat prin canale externe mecanismelor oficiale de informare a pietei, in absenta unei raportari curente realizate de emitent si anterior notificarii oficiale a societatii ridica ingrijorari din perspectiva respectarii principiilor de guvernanta corporativa si a obligatiei de asigurare a tratamentului egal al actionarilor si investitorilor, prevazute atat de Legea nr. 242017, cat si de OUG nr. 1092011, se mai arata in document. br
De asemenea, Hidroelectrica subliniaza ca, in cazul unui emitent listat, informatiile susceptibile de a influenta deciziile investitionale trebuie comunicate pietei intr-o maniera simultana, completa si nediscriminatorie, prin intermediul canalelor oficiale de raportare, orice abatere de la acest mecanism fiind susceptibila sa genereze asimetrii informationale intre diferitele categorii de investitori si sa afecteze accesul egal la informatie al actionarilor minoritari. br
Suplimentar celor precizate, desi Hidroelectrica are calitatea de intreprindere publica, legislatia pietei de capital si regulile aplicabile emitentilor listati impun obligatia tratamentului egal al tuturor actionarilor, indiferent de structura actionariatului sau de calitatea unui actionar de autoritate publica. In mod corespunzator, OUG nr. 1092011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice include dispozitii exprese privind protectia actionarilor minoritari si obligatia alinierii la principiile Codului de Guvernanta Corporativa al Bursei de Valori Bucuresti. In acest context, transmiterea unor mesaje publice cu pronuntat caracter politic, anterior parcurgerii mecanismelor corporative si de raportare specifice pietei de capital, poate fi interpretata ca o ingerinta de natura politica in functionarea unei societati listate, cu potential de afectare a perceptiei investitorilor asupra stabilitatii cadrului de guvernanta corporativa, a transmis compania. br
Anterior, Ministerul Energiei a anuntat, printr-un comunicat, ca Adunarea Generala a Actionarilor Hidroelectrica va propune, printr-un act aditional, suspendarea din functie a presedintelui Consiliului de Supraveghere al companiei, Razvan Avram, care are calitatea de inculpat intr-un dosar de luare de mita. br
Potrivit ministerului, este vorba despre dosarul nr. 663122025 aflat pe rolul Sectiei I penale la Curtea de Apel Bucuresti avand ca obiect luarea de mita (art. 289 NCP) alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 782000, rap. la art. 35 alin. (1) Cod penal, care a fost constituit pe rolul instantei in data de 21. 10. 2024. br
De asemenea, dl. Silviu Razvan AVRAM este inculpat si in dosarul nr. 663122025a1 avand ca obiect masuri si exceptii dispuse de judecatorul de camera preliminara inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti in data de 21. 10. 2025 si in dosarul nr. 663122025a1. 1 avand ca obiect verificare masuri asiguratorii (art. 250 ind. 2 Cod procedura penala), mai arata ministerul Energiei in comunicat. br
br
Taguri & Cuvinte Cheie:
Reactia Hidroelectrica dupa ce Ministerul Energiei a anuntat suspendarea presedintelui Consiliului de Supraveghere, acuzat de mita reactia hidroelectrica dupa
reactia hidroelectrica dupa ce ministerul energiei a anuntat suspendarea presedintelui consiliului de supraveghere # acuzat de mita