Presedintele Nicusor Dan discuta astazi cu reprezentantii sindicatelor
Categoria:
9
Presedintele Nicusor Dan discuta astazi cu reprezentantii sindicatelor
Presedintele Nicusor Dan ii primeste, astazi, la Palatul Cotroceni, pe reprezentii sindicatelor, el urmand sa aiba discutii cu Cartel Alfa, Blocul National Sindical, CNSLR – Fratia, Meridian si Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR), despre masurile fiscale negociate de partidele pro-europene. br
Potrivit agendei presedintelui, intalnirea lui Nicusor Dan cu reprezentantii sindicatelor are loc la ora 08:30. br
La discutii vor participa Cartel Alfa, Blocul National Sindical, CNSLR – Fratia, Meridian si Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR). br
Pe 29 mai, Presedintele Nicusor Dan a avut discutii cu reprezentanti ai mediului de afaceri din Romania, in contextul situatiei economice actuale, care necesita eforturi pentru gasirea unor solutii constructive care sa conduca la reducerea deficitului bugetar, anunta Administratia Prezidentiala. br
La intrevedere au participat reprezentanti ai urmatoarelor organizatii patronale si de afaceri: Confederatia Patronala Concordia, Consiliul Investitorilor Straini, Fundatia Romanian Business Leaders, Camera de Comert Americana in Romania, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Franceza in Romania, Camera de Comert si Industrie Romano–Germana si Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, scrie News. ro. br
Confederatia Nationala Sindicala Cartel ALFA a organizat, saptamana trecuta, un protest la Controceni, reclamand lipsa de transparenta a decidentilor politici si lipsa unei consultari reale a societatii. br
Sindicalistii au cerut, printre altele, o reforma fiscala echitabila, stoparea masurilor de austeritate, care lovesc in lucratori si cetateni, redimensionarea corecta a administratiei publice, nu prin taieri, ci prin investitii in resursa umana, reducerea subventiilor si eliminarea privilegiilor pentru partide si parlamentari si o Presedintie activa, care sa medieze conflictele sociale si sa garanteze justitia sociala. br
Cartel Alfa mai cerea un dialog social real si incluziv, cu participarea tuturor actorilor – sindicate, patronate si societate civila, si o Presedintie activa, care sa medieze conflictele sociale si sa garanteze justitia sociala. br
Este inacceptabil ca politica fiscala a tarii sa fie dictata doar de mediul de afaceri si de grupuri de lobby interesate exclusiv de pastrarea profitului existent. Romania are nevoie de un Presedinte mediator, nu de un spectator care valideaza tacit politici nedrepte. In locul unei reforme fiscale construite impreuna cu partenerii sociali, guvernantii sustin masuri care vor saraci si mai mult lucratorii, fara a atinge cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare, afirma Cartel Alfa. br
br
Taguri & Cuvinte Cheie:
Presedintele Nicusor Dan discuta astazi cu reprezentantii sindicatelor presedintele nicusor discuta
presedintele # nicusor # discuta