/     /     /  

Nicusor Dan, prima reactie dupa audierea intr-un dosar civil de un milion de euro

Categoria:       3

Nicusor Dan, prima reactie dupa audierea intr-un dosar civil de un milion de euro

Nicusor Dan, presedintele Romaniei, a facut luni, 20 aprilie, declaratii de presa dupa ce a fost prezent la Curtea de Apel Bucuresti, acolo unde a fost audiat intr-un dosar civil cu o miza financiara estimata la un milion de euro.
Procesul a fost deschis de un dezvoltator imobiliar impotriva lui Nicusor Dan, a unor organizatii neguvernamentale si a mai multor persoane fizice, in legatura cu demersuri administrative si judiciare initiate cu mai multi ani in urma, in perioada in care actualul presedinte ocupa functia de primar general al Capitalei.
La iesirea din instanta, Nicusor Dan a explicat parcursul dosarului si a punctat ca nu a participat la termenele anterioare.
Nu am fost la niciun termen.
El a inceput la Tribunal, tribunalul a spus ca actiunea este neintemeiata.
S-a facut recurs la ICCJ si Inalta Curte a zis ca trebuiau facute interogatoriile.
S-a judecat astazi si a ramas in pronuntare, a declarat seful statului.
Dosarul a fost judecat luni la Curtea de Apel Bucuresti, iar instanta a ramas in pronuntare.
Sentimente.
ro-de 24 de ani, locul pentru relatii serioase! Cunoaste oameni singuri

Taguri & Cuvinte Cheie:  
Nicusor Dan, prima reactie dupa audierea intr-un dosar civil de un milion de euro
nicusor dan, prima
nicusor dan
# prima reactie dupa audierea intr-un dosar civil de un milion de euro



Ultimele Stiri
04/20/2026 16:04   Mihai Dimian vrea plata suplimentara pentru profesorii care depasesc 40 de ore pe saptamana Munca de acasa, inclusa in calcul
04/20/2026 16:04   Reuters: Surse afirma ca Pakistanul a suspendat vanzarea de arme catre Sudan in valoare de 1,5 miliarde de dolari, in urma obiectiilor Arabiei Saudite
04/20/2026 16:04   OMS, CE si UNICEF: Europa marcheaza 20 de ani de vaccinare, dar cifrele recente ridica semne de intrebare
04/20/2026 16:04   UE avertizeaza sase tari candidate din Balcanii de Vest. Risca sa piarda 700 de milioane de euro fara reforme
04/20/2026 16:04   Liderul Scotiei propune un nou referendum pentru independenta
04/20/2026 16:04   Toto Dumitrescu, condamnat la 2 ani de inchisoare cu suspendare dupa fuga de la locul accidentului din Primaverii. Interdictie de a conduce timp de 3 ani
04/20/2026 16:04   Financial Times: Franta si Germania nu vor sa dea drept de vot Ucrainei si acces la bugetul UE
04/20/2026 16:04   Nicusor Dan, audiat la Curtea de Apel Bucuresti intr-un dosar civil cu miza de un milion de euro. Presedinta instantei, Liana Arsenie, l-a condus pe holuri VIDEO
04/20/2026 16:04   Bitcoin da semne de revenire si atinge cel mai ridicat nivel de la inceputul lunii februarie - 78.400 de dolari
04/20/2026 16:04   Cum arata cel mai lung tren construit vreodata. Garnitura cu sute de vagoane a ajuns in Cartea Recordurilor VIDEO