Liderii europeni pregatesc un manual de supravietuire fara America
Categoria:
1
Liderii europeni pregatesc un manual de supravietuire fara America
Statele membre vor sa stabileasca cum sa se ajute reciproc in cazul unui atac, pe masura ce alianta nord-atlantica traverseaza cea mai grava criza din istoria sa. Oficialii de la Bruxelles vor elabora un plan privind modul in care poate fi folosit pactul de asistenta reciproca al UE, putin cunoscut, in eventualitatea unui atac extern, in timp ce presedintele SUA, Donald Trump, isi intensifica criticile la adresa NATO, scrie The Guardian. Liderii UE au convenit ca Executivul European sa elaboreze un plan de actiune privind modul in care Uniunea va reactiona in cazul in care se va activa clauza de asistenta reciproca, potrivit lui Nikos Christodoulides, presedintele Ciprului. Sefii de stat sau de guvern ai UE au dezbatut clauza de aparare mutuala, articolul 42. 7 din tratatul UE, chiar inainte de aparitia unor informatii potrivit carora Statele Unite analizeaza posibilitatea suspendarii Spaniei din NATO. Trump, un critic vechi al aliantei militare transatlantice, si-a intensificat atacurile la adresa NATO, dupa ce tarile europene au refuzat sa se implice in razboiul americano-israelian impotriva Iranului. In aceasta luna, presedintele SUA a declarat ca absolut fara indoiala ia in calcul retragerea SUA din NATO, ceea ce ar arunca alianta de 77 de ani in cea mai grava criza din istoria sa. Pedro Sánchez, prim-ministrul Spaniei – care a fost cel mai vehement critic european al razboiului din Iran – a declarat vineri, 24 aprilie, ca Spania este un membru loial al NATO, reiterandu-si in acelasi timp criticile la adresa esecului fortei brute in Orientul Mijlociu. In acest context, s-a reaprins interesul pentru clauza de asistenta reciproca a UE, care impune statelor membre obligatia de a acorda ajutor si asistenta prin toate mijloacele aflate la dispozitia lor in cazul in care o tara membra este atacata de un guvern strain sau de un actor non-statal. Vineri, presedintele Consiliului European, António Costa, a declarat: Elaboram manualul privind modul de aplicare a acestei clauze de asistenta reciproca. A existat deja un caz-test in Cipru, a adaugat el, referindu-se la un recent atac cu drone asupra unei baze britanice de pe insula, la inceputul ultimului conflict din Orientul Mijlociu. Grecia, apoi Franta, Italia, Spania si Tarile de Jos au mobilizat echipamente si forte militare … pentru a ajuta Cipru sa se apere de atacurile externe, a continuat Costa. Franta este singura tara care a invocat articolul 42. 7, dupa atacurile de la Paris din 2015, cand militantii au ucis 130 de persoane in baruri, restaurante, pe un stadion si la sala de concerte Bataclan. Franta a solicitat celorlalte state membre sa-si consolideze angajamentele militare din strainatate, astfel incat sa poata redistribui trupele pentru asigurarea securitatii interne. State reticenteLipsa de detalii din tratatul UE privind articolul 42. 7 era considerata anterior un punct forte, permitand un raspuns flexibil, insa statele membre se simt acum nesigure cu privire la modul sau de functionare. Christodoulides a explicat: Sa spunem ca Franta invoca articolul 42. 7. Care tari vor fi primele care vor raspunde cererii guvernului francez? Care sunt nevoile guvernului sau ale tarii care invoca articolul 42. 7? Aceste aspecte vor face parte din schema, a spus el, pentru a avea un plan operational de pus in aplicare daca si atunci cand articolul 42. 7 va fi invocat. Ciprul, care nu este membru NATO, doreste ca UE sa ia clauza mai in serios, dupa ce o drona a lovit in martie baza Fortelor Aeriene Britanice de la Akrotiri, de pe insula. Dar unele state membre UE sunt precaute fata de orice masura care ar putea fi perceputa ca subminand clauza de aparare colectiva a NATO, articolul 5. Un oficial european a declarat ca este nevoie de o intelegere comuna a modului in care s-ar desfasura invocarea clauzei. NATO ramane piatra de temelie a apararii colective, a spus oficialul. Insa UE dispune de instrumente complementare NATO – precum sanctiuni, asistenta financiara si ajutor umanitar – care ar putea intra in joc intr-o situatie de tipul articolului 42. 7. Sefa diplomatiei UE, Kaja Kallas, a informat liderii europeni cu privire la lucrarile in curs privind aceasta clauza. Ca un semn al ingrijorarii provocate de declaratiile presedintelui Trump, prim-ministrul Poloniei – unul dintre cei mai loiali aliati ai SUA in Europa – si-a exprimat indoielile cu privire la angajamentul Washingtonului fata de NATO. Donald Tusk a declarat pentru Financial Times ca cea mai mare si mai importanta intrebare a Europei este daca SUA vor fi pregatite sa fie la fel de loiale precum prevede tratatele noastre [NATO]. Se asteapta ca inaltii diplomati ai UE sa organizeze in mai exercitii simulate pe tema diferitelor scenarii in cazul in care articolul 42. 7 ar fi invocat. Dupa ce Franta a activat pactul de aparare mutuala in 2015, unele state membre si-au majorat contributiile la misiunile UE si ONU in Sahel, Mali, Republica Centrafricana si Mediterana pentru a permite redistribuirea trupelor franceze din acele zone. Regatul Unit, pe atunci membru UE, a permis aeronavelor franceze sa utilizeze baza Akrotiri din Cipru. Statele membre UE s-au angajat, de asemenea, sa sporeasca schimbul de informatii si cooperarea in domeniul contracararii terorismului.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Liderii europeni pregatesc un manual de supravietuire fara America liderii europeni pregatesc
liderii # europeni # pregatesc