Lavrov la ONU: Pana in prezent, nici Kievul si nici sustinatorii sai europeni nu par sa inteleaga urgenta situatiei
Categoria:
stiri
2
Lavrov la ONU: Pana in prezent, nici Kievul si nici sustinatorii sai europeni nu par sa inteleaga urgenta situatiei
"Pana in prezent, nici Kievul si nici sustinatorii sai europeni nu par sa inteleaga urgenta situatiei si nu sunt dispusi sa negocieze un acord de pace echitabil", a estimat seful diplomatiei ruse.
Europa "este obsedata de obiectivul utopic de a provoca Rusiei o infrangere strategica", a remarcat el in continuare, insistand ca Rusia urmareste solutionarea "cauzelor profunde" ale conflictului din Ucraina si sa-si asigure propria securitate.
"Securitatea Rusiei si interesele sale vitale trebuie garantate in mod sigur. Drepturile rusilor si ale rusofonilor din teritoriile ramase sub controlul regimului de la Kiev trebuie restabilite", a explicat Lavrov, adaugand ca numai pe aceasta baza Rusia va discuta despre garantii de securitate pentru Ucraina.
El a deplans faptul ca NATO a ignorat preocuparile Rusiei si a continuat sa se extinda spre granitele acestei tari, un proces care nu a fost oprit, "in pofida promisiunilor facute liderilor sovietici de a nu avansa nicio farama de teritoriu spre est".
Mai mult, a adaugat ministrul rus, "amenintarile cu folosirea fortei impotriva Rusiei" sunt tot mai frecvente, prin invocarea unor acuzatii ca Rusia ar planui atacuri impotriva unor tari membre in NATO sisau UE.
"Rusia nu a avut niciodata si nu are astfel de intentii. Dar orice agresiune impotriva tarii mele va declansa un raspuns ferm. Nu ar trebui sa existe nicio indoiala in aceasta privinta", a avertizat Lavrov.
Cat despre relatiile cu Washingtonul si rolul acestuia de mediator in conflictul din Ucraina, seful diplomatiei ruse a sustinut ca tara sa continua sa manifeste "o oarecare speranta" pentru dialogul ruso-american, in pofida repozitionarii, cel putin declarative, a presedintelui american Donald Trump in favoarea Ucrainei.
"Vedem in abordarea actualei administratii americane o dorinta nu doar de a facilita cautarea unor solutii realiste pentru criza ucraineana, ci si de a dezvolta o cooperare pragmatica fara a adopta o pozitie ideologica", a apreciat Serghei Lavrov.
Dupa o intalnire avuta marti cu presedintele ucrainean Volodimir Zelenski in marja Adunarii Generale a ONU la New York, Trump a transmis un mesaj prin care si-a contrazis pozitiile exprimate anterior cu privire la razboiul din Ucraina si s-a pozitionat clar de partea acesteia, indemnand in plus statele NATO sa doboare avioanele rusesti daca acestea le incalca spatiul aerian.
Dupa ce pana de curand afirma ca Ucraina trebuie sa faca pace cu Rusia intrucat nu are capacitatea militara de a recupera teritoriile pierdute, intr-un mesaj pe care l-a scris pe Truth Social dupa intalnirea cu Zelenski presedintele SUA a estimat ca, dimpotriva, Ucraina poate recuceri toate teritoriile sale ocupate de Rusia, si chiar sa mearga dincolo de acestea.
Mai mult, Trump a indemnat Ucraina sa actioneze in acest sens acum, pentru a profita de dificultatile economice ale Rusiei, pe care a descris-o drept un "tigru de hartie", dar sa faca acest lucru "cu sprijinul Uniunii Europene", dand de inteles din nou ca Washingtonul nu mai doreste sa contribuie financiar la ajutorul pentru Ucraina si ca sustinatorii europeni ai Kievului trebuie sa plateasca mai mult pentru acest ajutor financiar si militar, inclusiv cumparand arme americane.
Serghei Lavrov s-a intalnit apoi miercuri tot la New York cu secretarul de stat american Marco Rubio, care i-a cerut ca presedintele rus Vladimir Putin sa intreprinda "masuri semnificative" pentru a ajunge la pace in Ucraina. De partea sa, ministrul rus a criticat "planurile promovate de Kiev si de unele capitale europene pentru a prelungi conflictul".
Summitul presedintilor Trump si Putin desfasurat in Alaska pe 15 august nu a condus la rezultate pentru o perspectiva de incetare a razboiului ruso-ucrainean, intrucat Rusia este preocupata in primul rand de chestiunile teritoriale, in timp ce Kievul si aliatii sai europeni sunt preocupati de garantiile de securitate pentru Ucraina.
Putin ar fi propus ca Ucraina sa se retraga complet din regiunea Donbas (formata din provinciile Donetk si Lugansk) si in schimb Rusia sa inghete restul liniei frontului, dar Zelenski respinge orice cedare de teritorii catre Rusia. La randul ei, Rusia respinge orice desfasurare de trupe din tarile NATO ca garantie de securitate pentru Ucraina, desfasurare asupra careia insista sustinatorii europeni ai Ucrainei, care in plus o asigura pe aceasta in continuare de tot sprijinul daca va continua razboiul.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Lavrov la ONU: Pana in prezent, nici Kievul si nici sustinatorii sai europeni nu par sa inteleaga urgenta situatiei lavrov onu: pana
lavrov la onu # pana in prezent # nici kievul si nici sustinatorii sai europeni nu par sa inteleaga urgenta situatiei