/     /     /  

Iranul alege restabilirea sanctiunilor pentru programul sau nuclear. Conditia inacceptabila pusa de catre Statele Unite

Categoria:   actualitate     1

Iranul alege restabilirea sanctiunilor pentru programul sau nuclear. Conditia inacceptabila pusa de catre Statele Unite

Presedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a criticat sambata cererile nerezonabile ale Washingtonului, care a cerut Teheranului sa-i predea tot stocul de uraniu imbogatit in schimbul suspendarii sanctiunilor pentru numai trei luni, presedintele iranian afirmand ca tara sa prefera mai degraba sanctiunile decat sa accepte astfel de solicitari irationale, pe care chiar daca le-ar accepta ar fi urmate apoi de alte cereri si conditionari, consemneaza agentiile AFP si EFE, citate de Agerpres.
Cu omologii nostri europeni am ajuns la concluzii, dar viziunea SUA este diferita, si este firesc sa nu fi ajuns la o intelegere, intrucat ei vor sa le cedam tot uraniul nostru imbogatit, a declarat Pezeshkian la televiziunea de stat iraniana, vorbind de la New York, inainte de a se intoarce la Teheran dupa participarea la Adunarea Generala a ONU.
El a precizat ca Statele Unite au cerut Iranului sa le predea peste 400 de kilograme de uraniu imbogatit la 60 – foarte aproape de nivelul de 90 necesar pentru uz militar – in schimbul unei amanari cu numai trei luni a restabilirii sanctiunilor internationale care au fost aplicate Teheranului inainte de acordul nuclear din 2015, acord din care Statele Unite s-au retras in primul mandat al presedintelui Donald Trump.
Iranul se teme ca americanii vor impune conditii suplimentare Presedintele iranian a subliniat ca aceasta cerere este inacceptabila si ca daca ar trebui sa alegem intre cererile lor nerezonabile si o restabilire rapida, am alege o restabilire rapida a sanctiunilor.
Presedintele Pezeshkian a estimat ca inclusiv in eventualitatea in care Iranul ar accepta o asemenea solicitare, americanii ar veni in cateva luni cu o alta cerere insotita de amenintarea restabilirii sanctiunilor.
Aceste declaratii survin dupa ce Consiliul de Securitate al ONU a respins vineri un proiect de rezolutie inaintat de Rusia si China, care solicita o prelungire cu sase luni a restabilirii sanctiunilor internationale impotriva Teheranului.
Franta, Germania si Regatul Unit au activat mecanismul de restabilire automata a sanctiunilor internationale impotriva Iranului pe 28 august, mecanism care va intra in vigoare la miezul noptii in aceasta seara.
Respectivele trei state europene considera ca Teheranul nu si-a indeplinit angajamentele de a-si limita programul nuclear in baza acordului din 2015, care a restrictionat activitatile nucleare ale Iranului in schimbul ridicarii sanctiunilor internationale.
De partea sa, Iranul acuza Statele Unite pentru retragerea din acordul nuclear in 2018 si le reproseaza de asemenea europenilor ca nu si-au indeplinit partea din intelegere.
Statele europene care sunt parte a acordului din 2015 au pus Iranului mai multe conditii pentru amanarea activarii mecanismului de sanctiuni, respectiv sa reia cooperarea cu Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA), cooperare suspendata de Teheran dupa razboiul de 12 zile cu Israelul din iunie si dupa bombardamentele americane asupra principalelor sale instalatii nucleare, sa reia negocierile cu Washingtonul si sa dezvaluie locul unde a ascuns 400 de kilograme de uraniu imbogatit la 60, uraniu pe care bombardamentele israeliene si americane nu au reusit sa-l distruga.
Iranul le-a permis saptamana aceasta inspectorilor AIEA sa reia limitat inspectiile la instalatiile sale nucleare, fara a le oferi insa accesul prevazut in procesul cuprinzator de monitorizare cerut de statele occidentale pentru a impiedica Teheranul sa produca o arma nucleara.

Taguri & Cuvinte Cheie:  
Iranul alege restabilirea sanctiunilor pentru programul sau nuclear. Conditia inacceptabila pusa de catre Statele Unite
iranul alege restabilirea
iranul alege restabilirea sanctiunilor pentru programul sau nuclear
# conditia inacceptabila pusa de catre statele unite

Ultimele Stiri
09/28/2025 19:09   Pagina nu a fost gasita
09/28/2025 19:09   Pagina nu a fost gasita
09/28/2025 19:09   Pagina nu a fost gasita
09/28/2025 19:09   Pagina nu a fost gasita
09/28/2025 19:09   Pagina nu a fost gasita
09/28/2025 19:09   Un milion de recenzii autentice si o noua cultura medicala in Romania. Cum pacientii si medicii schimba impreuna regulile jocului 

Warning: A non-numeric value encountered in /home/catalogu/public_html/blogdev/mainstiri.php on line 348