Impasul sau intoarcerea ciocnirii civilizatiilor. O radiografie a modului in care va arata viata noastra ani de acum inainte
Categoria:
opinii
3
Impasul sau intoarcerea ciocnirii civilizatiilor. O radiografie a modului in care va arata viata noastra ani de acum inainte
Mai este posibila rearanjarea politica a lumii, dorita de puterile revizioniste autocratice din Orient, sau apararea ordinii mondiale actuale bazate pe reguli, sustinuta de democratiile liberale din Occident, fara un mare razboi cinetic? Si daca da, cum? Mai poate furniza diplomatia o mare viziune comuna si un compromis, intre democratii si dictaturi, intre libertati si constrangeri, intre deschidere si inchidere, se intreaba profesorul universitar Valentin Naumescu, intr-un text publicat astazi de Hotnews.
Idei-cheie:
Sistemul international, desenat in linii mari dupa 1945 si reconfigurat in Europa dupa 1989, se scufunda de la an la an intr-un impas tot mai profund. Organizatiile internationale, principiile si regulile internationale, mecanismele si procedurile internationale uzuale nu mai sunt respectate si nu mai rezolva problemele si tensiunile in crestere.
Impasul actual este provocat, intretinut si extins de curentul revizionist, atat pe plan international (condus de axa anti-occidentala a regimurilor autoritare China-Rusia-Coreea de Nord-Iran, la care pare sa se ralieze o parte a Sudului Global), cat si pe plan intern (contestarea democratiilor liberale occidentale, atat din perspectiva populismelor de dreapta, ultraconservatoare, cat si a celor de stanga, ultraprogresiste).
Cautand un reper istoric (mai mult din considerente didactice decat unul foarte riguros stiintific), putem observa ca vanturile schimbarii au inceput pe 11 septembrie 2001, odata cu atacarea apocaliptica a SUA de catre teroristi, dar s-au intensificat si extins dramatic in ultimii 24 de ani, in special in America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, Asia, Indo-Pacific si Africa. In paralel cu globalizarea tehnologica si in special in ultimii 10-15 ani, odata cu boom-ul retelelor sociale, se constata o explozie a nemultumirilor, furiei, dezinformarii, abordarilor ideologice post-adevar.
Deceniile crizelor, cu lunga lor inlantuire de crize mai mari sau mai mici dar succedate fara oprire (criza terorismului 2001-2005, criza si esecul Tratatului Constitutional al UE 2005-2007, criza financiara globala 2008-2012, criza Orientului Mijlociu sau Primavara Araba 2012-2014 urmata de aparitia Statului IslamicDaesh, criza datoriilor suverane si criza Zonei Euro 2013-2015, teribilul an 2016 cu voturile-protest din SUA, Marea Britanie si tentativa de lovitura de stat din Turcia, anexarea Crimeii si razboiul din Donbas 2014-2015, criza migratiei din 2015-2016, ofensiva nationalismului in Franta, Germania, Olanda, Italia etc. dupa 2015, pandemia de Covid 2019-2022, invazia ruseasca pe scara larga din Ucraina dupa februarie 2022, anul electoral 2024 cu multiple cutremure, razboiul hibrid al lui Putin in plina desfasurare), au subrezit dar inca nu au distrus fundatia ordinii mondiale bazate pe reguli si pe suprematia Vestului.
Transformarea interna a Americii si renuntarea la rolul extern de politist mondial si aparator al lumii libere par sa stea in centrul acestui mare proces istoric de dezoccidentalizare, de-liberalizare, izolare, inchidere si protectie. Un fel de final pentru epoca Pax Americana a secolului XX. Chestiunea securitatii a redevenit centrala. In paralel cu schimbarile americane profunde si razboiul cultural intern din democratia-far a lumii, China comunista si Rusia imperialista si-au dat mana pentru a incerca demolarea hegemoniei SUA si a preeminentei multiseculare a Occidentului. Deocamdata nu este sigur ca echipa Trump intelege ca poate pune umarul, chiar fara sa vrea, la atingerea obiectivelor revizioniste anti-occidentale ale Chinei si Rusiei, prin racirea relatiilor cu aliatii traditionali democratici din Europa si Asia. Dar o rasucire si o revenire la vechile abordari strategice este posibila oricand, Partidul Republican avand inca, la fel ca si Partidul Democrat, suficiente voci din precedenta paradigma americana.
La 80 de ani de la ultima confruntare militara directa a marilor puteri, tot mai insistent se pune intrebarea daca lumea poate scapa in acest secol de un mare razboi de restructurare a sistemului international, folosind modelul Razboiului Rece din 1945-1990 sau, cel mult, limitele razboiului hibrid actual declansat de Putin impotriva Occidentului (dupa invazia Georgiei din 2008), fara a se ajunge insa la razboi cinetic direct, de proportii mondiale.
Daca se va putea evita al Treilea Razboi Mondial in forma conventionala (de teama distrugerii nucleare, asa cum s-a intamplat si in Razboiul Rece), atunci deductia logica este ca rearanjarea lumii, dorita de revizionisti, se poate incheia pasnic doar in trei moduri: fie SUA si lumea occidentala accepta infrangerea in fata revizionistilor si asuma regulile facute de regimurile dictatoriale in sistemul relatiilor internationale pentru cel putin 1-2 generatii de acum inainte, fie tarile autocratice se prabusesc din cauza minciunii permanente si a terorii exercitate asupra propriilor popoare, asa cum s-a prabusit Uniunea Sovietica, fie (asta ar fi o noutate istorica!) se ajunge la un compromis gri intre lumea libera occidentala si lumea orientala despotica, in care vor fi sacrificate periferiile geopolitice si se va renunta la pretentia de universalitate a drepturilor si libertatilor individuale, Vestul abandonand exportul valorilor liberale si oprindu-se sa mai ceara deschidere, regimuri de libera circulatie si democratizarea intregii lumi. Ar urma o lunga perioada de inchidere, protectionism, reducere a libertatilor individuale, crestere a violentei politice, nesiguranta si intimidari din partea puterilor autocratice, carora democratiile occidentale le vor face tot mai multe concesii pentru a le lasa in pace pe plan intern. Un echilibru fragil si riscant, amintind de anii 1950-1960.
Istoria in sine nu dovedeste nimic si nici nu se repeta
Istoria in sine nu dovedeste nimic si nici nu se repeta, in pofida cliseelor semidocte. Dar procesele istorice ne spun multe lucruri interesante. Nicio mare rearanjare politica a lumii moderne, de la Revolutia Franceza incoace (dar nici cu secole inainte, chiar daca etapele istorice erau mult mai lungi), nu s-a facut fara un mare razboi inter-state, razboi civil sau revolutie. Daca tehnologia si cultura au schimbat mereu lumea insidios si pe mari perioade de timp, uneori insesizabil la nivelul vietii unui individ, schimbarile politice majore, fie ele interne sau externe, au fost intotdeauna violente, disruptive, sangeroase.
Franta, SUA, Rusia si China au avut revolutii si razboaie civile care au facut istorie, in timp ce sistemul international a fost cutremurat in ultimii 200 de ani de cca 15-20 de razboaie regionale importante, marea majoritate in Eurasia, si, mai presus de orice, de doua Razboaie Mondiale, un Razboi Rece si actualul Razboi al lui Putin impotriva Occidentului (dupa 2008), deocamdata hibrid dar din ce in ce mai intens.
Resetarile ordinii europene sau mondiale au avut intotdeauna ca punct de plecare frustrari acumulate in timp fata de vechea stare de fapt, fata de raporturile de putere instituite, si apoi descarcari uriase de energie in relatiile internationale, care au avut ca efect refacerea sistemului international, dupa regulile invingatorilor. Secolul XX este cea mai buna marturie ca regulile le scriu invingatorii.
…80 de ani de neconfruntare militara directa intre marile puteri ale lumii inseamna deja mult. Este mai mult chiar si decat a reusit mult laudatul Congres de la Viena din 1815, prin concertul european (Anglia, Prusia, Franta, Austria si Rusia), pana la Razboiul Crimeii din 1853-1856 si apoi razboiul franco-prusac. Mai mult, evident, si decat a furnizat Conferinta de pace de la Paris, din 1919-1920.
Dupa 1945, teama de distrugere nucleara a intregii lumi (conceptul MAD – Mutual Assured Destruction) a oprit marile puteri sa mai intre in confruntare militara directa, existand desigur numeroase proxy wars, de la razboiul coreean incoace. Stiu ca suna paradoxal, contraintuitiv si aparent ilogic sau chiar revoltator din punct de vedere principial, dar armele nucleare au pazit, in realitate, pacea lumii.
Omenirea nu a abandonat razboiul ca forma de schimbare a raporturilor de putere
Niciodata nu a tinut atat de mult pacea inteleasa ca neconfruntare cinetica directa intre marile puteri. Putem oare crede ca s-a ajuns la pacea de 1000 de ani? Nu, nu avem motive si indicii sa credem ca omenirea a abandonat pentru totdeauna razboiul ca forma de schimbare a raporturilor de putere. S-a ajuns mai degraba intr-un punct critic si crucial, in care puterile autocratice revizioniste doresc neaparat sa schimbe ordinea politica mondiala iar vointa lor de negociere este foarte redusa, fiind convinse ca roata istoriei s-a intors iar timpul joaca acum in favoarea lor.
Din acest impas politic profund al lumii nu se va iesi nici usor, nici curand. Nu vom vedea prea repede contururile noului sistem al relatiilor internationale. Suntem mai degraba blocati intr-un interstitiu istoric, intr-o tranzitie periculoasa dinspre ceva cunoscut dar imperfect spre ceva necunoscut si deocamdata indecis. Toate optiunile sunt pe masa, toate scenariile sunt posibile, toate evolutiile imaginabile si neimaginabile au in prezent unele indicii in ceea ce se intampla, fiind in acelasi timp insuficient profilate.
Simtim doar cum creste temperatura politica in regiunea noastra (vai, din pacate, suntem chiar in ochiul furtunii!), in Europa, in SUA, in Orientul Mijlociu, in Indo-Pacific, dar toate aceste tensiuni nu sunt deocamdata la nivelul la care sa conduca inevitabil spre o explozie mondiala. Da, explozia poate avea loc teoretic oricand, dar ea nu este nici inevitabila, nici iminenta.
Asa cum am mai scris de mai multe ori, ne-am putea apropia de un deznodamant, de un fel sau altul, fericit sau nefericit, la orizontul noului deceniu, deci din 2030 incolo. Politica lumii va fi atunci fara Putin, fara Trump, posibil fara Xi Jinping, fara Viktor Orban, fara Erdogan, fara Macron, fara Starmer, fara Zelenski etc. Dar stim ca impasul sistemului international este mult mai adanc decat eventualele idiosincrazii dintre liderii politici actuali, tinand de presiunile privind modificarea raporturilor de putere intre sistemele deschise si cele inchise, intre statu-quo si revizionism.
Va ceda nefortata vreuna din marile puteri globale, in totalitate sau partial, obiectivele sale strategice? Greu de crezut. Vor ajunge SUA, UE, Rusia, China, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Japonia, India, Israel, Iran etc. sa negocieze mega-acordul secolului, care sa garanteze pacea si armonia secolului XXI? Nu as fi atat de idealist. Paradigma celui mai puternic, a invingatorului si invinsului, domina categoric sistemele de gandire de pe toate continentele si regiunile lumii.
O continuare a impasului
Este compromisul diplomatic global aproape? Nu pare sa fie asa.
Ne temem ca, deocamdata, probabilitatea cea mai mare o are continuarea impasului si consumarea unor evolutii interne clarificatoare, unele ideologice, alte strategice, altele dinastice, in SUA, UE, Marea Britanie, Japonia, Franta, Rusia, China, India, Coreea de Nord, Israel, Iran, Turcia, Arabia Saudita etc. O parte din probleme se vor rezolva pe plan intern.
In fiecare dintre tarile mentionate, puteri mari sau puteri mijlocii, au loc diferite tipuri de procese politice si sociale care marcheaza transformari istorice ale societatii si sistemului politic. Tehnologia isi are, desigur, rolul ei accelerator in aceasta pleiada de schimbari. Modelele educationale si culturale se schimba si ele. Uneori in bine, alteori in rau.
Probabil, va trebui sa (ne) invatam sa traim in conditii de impas politic, instabilitate si nesiguranta. Ani de acum inainte, tensiunile mocnite sau acutizate si crizele aparute brusc dar stinse temporar ori episoadele dramatice de violenta, uneori cu confruntari militare localizate, vor alcatui peisajul incert al lumii.
SUA si China isi vor continua lupta pentru suprematie globala, mult dincolo de episodul razboiului tarifar lansat de Donald Trump. Capcana lui Tucidide este deja o formula comuna, consacrata in relatiile internationala si poate usor uzata, dar nu neaparat gresita.
S-ar putea sa constatam ca ciocnirea civilizatiilor, de care vorbea Samuel Huntington acum aproape 30 de ani, pentru a da o replica optimismului lui Francis Fukuyama din 1989, este inca o posibilitate si chiar ca este mai ampla, mai actuala si mai extinsa decat scenariul prevazut atunci.
Neavand solutii larg acceptabile si dorind cu totii, firesc, evitarea razboiului apocaliptic, de o parte si de alta a baricadelor, vom ramane asadar blocati intr-un impas prelungit, asteptand sa se intample ceva, sa cedeze o parte sau alta, sa se prabuseasca agresorul (bineinteles ca toate privirile sunt acum spre Moscova), sau sa vina cineva cu o idee geniala, salvatoare. Asta daca nu se intampla cumva explozia pe care toti am vrea sa o evitam.
*Text aparut initial pe Contributors. Titlul si subtitlurile apartin Hotnews.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Impasul sau intoarcerea ciocnirii civilizatiilor. O radiografie a modului in care va arata viata noastra ani de acum inainte impasul intoarcerea ciocnirii
impasul sau intoarcerea ciocnirii civilizatiilor # o radiografie a modului in care va arata viata noastra ani de acum inainte