Europa, prinsa intre cei doi adversari, SUA si China, ramane singura in fata Rusiei. Cum se reconfigureaza aliantele globale
Categoria:
2
Europa, prinsa intre cei doi adversari, SUA si China, ramane singura in fata Rusiei. Cum se reconfigureaza aliantele globale
Relatia Europei cu Statele Unite se afla in deriva, insa UE si-a pierdut busola si in privinta Chinei, fiind prinsa acum intr-un fel de lupta cu odgonul intre doi adversari care pun presiune pe capitalele europene din directii opuse. Si cu toate ca Europa ar putea ajunge in situatia in care va trebui sa infrunte Rusia fara ajutorul SUA, ea nu o va putea face daca, in acelasi timp, trebuie sa poarte si un razboi comercial cu China, asa cum si-ar dori Donald Trump. Primele semne ale schimbarilor majore au fost date de catre Barack Obama, care a incercat fara sorti de izbanda sa mute orientarea strategica a Americii inspre Asia, in 2011, atunci cand europenii nu au reactionat la timp. Europa credea ca relatia cu Asia va putea continua sa fie determinata de legaturile comerciale, problemele de securitate fiind secundare. Initiativa Noului drum al matasii (Belt and road initiative) pornita de China a fost vazuta initial drept un simplu program economic fara o semnificatie strategica. Cand s-a schimbat viziunea EuropeiDoar dupa ce relatiile dintre SUA si China au devenit mai tensionate, in timpul primului mandat al lui Trump si, inca si mai mult, in timpul administratiei Biden, Bruxellesul s-a reorientat. China nu mai era vazuta drept un simplu partener, ci a inceput sa fie tratata ca un competitor si un rival sistemic, se arata intr-o analiza a expertei in relatii internationale Nathalie Tocci, directoarea Institutului pentru Afaceri Internationale de la Roma, pentru The Guardian. UE a respins ideea decuplarii totale de China, insa Bruxellesul a inceput sa imprumute tot mai multi termeni din limbajul folosit de Washington la adresa Beijingului, precum verificarea investitiilor straine, impunerea de tarife comerciale si restrictionarea exporturilor. apartamente de vanzare bucuresti 2 camereMomentul in care a avut loc aceasta schimbare de strategie si felul in care problema a fost abordata a aratat clar ca UE isi orienteaza politicile cu privire la China in functie de SUA. Astazi, Administratia Trump forteaza mana Europei ca sa loveasca indirect economia Chinei, prin impunerea de sanctiuni secundare impotriva tarilor care continua sa cumpere petrol si gaze din Rusia, dar asta nu garanteaza faptul ca Trump va sustine eforturile Europei in Ucraina sau nici macar ca Washingtonul intentioneaza cu adevarat sa mentina presiunea economica asupra Beijingului. Trump vede Europa subordonata AmericiiTrump trateaza Europa ca pe o putere subordonata Americii. Se bucura sa vada ca Beijingul sufera din cauza masurilor impuse de europeni, dar nu vrea sa suporte nicio consecinta negativa a deteriorarii relatiei cu China. Europa trebuie sa isi dea seama singura cum sa trateze China. Sa mearga si mai departe cu politicile protectioniste pentru a contracara impactul negativ al valului de importuri ieftine din China? Sa incurajeze transferul de tehnologii din China, sa evite un razboi comercial si sa dezvolte o strategie comuna cu Asia pentru a salva ordinea economica mondiala?Ar trebui Europa sa primeasca cu bratele deschise tehnologia verde din China, constientizand faptul ca tranzitia spre energia regenerabila si indeplinirea obiectivelor climatice nu sunt posibile fara aportul Beijingului? Si ar putea Europa sa ofere o alternativa la uriasul proiect global de infrastructura al Chinei sau ar trebui sa se impace cu ideea ca propria sa initiativa Global Gateway va fi doar un popas pe Noul drum al matasii controlat de Beijing? Niciuna dintre aceste intrebari nu are un raspuns simplu. Doua dileme mari care ar putea determina viitorul Europei fac ca aceste intrebari sa fie si mai dificil de rezolvat. Prima are legatura cu viitorul democratiei liberale in Europa, care pare tot mai incert in Occident. Fortele de extrema dreapta, nationaliste si populiste sunt in ascensiune – la fel si polarizarea, radicalizarea, dezinformarea si extremismul ce ameninta libertatile fundamentale, statul de drept si separatia puterilor. Tot mai multe forte din Europa se inspira din succesul economic al sistemului autoritar de la Beijing in incercarea de a indruma tarile lor pe calea primejdioasa a iliberalismului. Nu este de mirare ca cei mai apropiati parteneri europeni ai Chinei sunt Ungaria, Slovacia si Serbia, asa cum s-a putut clar vedea la parada militara de la Beijing la care liderii acestor tari (in cazul Ungariei, ministrul de externe Peter Szijjarto) au participat alaturi de dictatori precum presedintele rus Vladimir Putin si liderul nord-coreean Kim Jong Un. Rusia castiga teren in relatiile cu ChinaA doua dilema are legatura cu securitatea Europei, in special in privinta razboiului din Ucraina. Cu toate ca Beijingul sustine ca este neutra, mentinand relatii atat cu Moscova, cat si cu Kievul, este clar de partea cui se afla liderul chinez Xi Jinping. China a beneficiat de pe urma razboiului, nu doar datorita ieftinirii petrolului si gazelor naturale rusesti, dar si in mod strategic: Rusia a devenit un partener inferior in relatia cu China, care este acum puterea dominanta. La fel cum europenii privesc relatia lor cu China prin filtrul rusesc, China vede Europa prin paradigma competitiei sale cu SUA. Beijingul crede ca daca relatia SUA-China va ajunge intr-un punct critic, Europa va sta alaturi de America, in ciuda riscului ca Trump sa abandoneze si sa tradeze Europa. Pentru China, pastrarea Rusiei de partea ei este un imperativ strategic. In situatia geopolitica actuala, Rusia este mai importanta pentru China decat Europa. Rusia reprezinta un pericol urias pentru securitatea Europei, iar europenii vor face toate eforturile sa tina Statele Unite cat mai implicate in apararea continentului european. Aceasta abordare ar putea esua, insa, indiferent de cat de mult il vor lauda europenii pe Trump si cat de mult vor pleca capul in fata lui. Daca acest lucru se va intampla si Europa trebuie sa infrunte Rusia fara ajutorul Statelor Unite, ea cu siguranta nu isi va permite sa tina tunurile atintite asupra Chinei in timp ce trupele rusesti iau cu asalt flancul estic al NATO. Europa nu are nicio cale usoara de a iesi din aceasta criza, insa nici sa stai cu mainile in san si sa te rogi ca problema sa dispara nu este o solutie.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Europa, prinsa intre cei doi adversari, SUA si China, ramane singura in fata Rusiei. Cum se reconfigureaza aliantele globale europa, prinsa intre
europa # prinsa intre cei doi adversari # sua si china