Educatia romaneasca sau cronica unei degradari tolerate
Categoria:
1
Educatia romaneasca sau cronica unei degradari tolerate
Exista in societatea romaneasca o ipocrizie aproape imposibil de ignorat: toata lumea vorbeste despre educatie, aproape nimeni nu mai este dispus sa o apere cu adevarat. Partidele se mentin in zona necrofagiei educationale, zona care le convine de minune. Cel mai mare aplomb in a diseca educatia il au chiar groparii invatamantului: irelevantii din sistemul educational, transformati prin interventie politica in genii educationale, politrucii aciuati in zona sinecurala, insipizii de stransura din sfera de influenta potrivita etc. Politicienii invoca educatia in registru electoral, profesorii o revendica sindical, parintii o instrumentalizeaza emotional, iar institutiile o transforma intr-un exercitiu birocratic rigid, lipsit de substanta. Intre timp, elevul - cel despre care pretindem ca este discutia - ramane captiv intr-un sistem care si-a pierdut directia si, uneori, chiar sensul. Ani la rand s-a promis reforma. S-au schimbat ministri, legi, metodologii, manuale, denumiri si sloganuri. S-au cheltuit fonduri cu nemiluita (in folosul necrofagilor despre care faceam anterior vorbire). S-au produs strategii pompoase si conferinte sterile, dar s-a evitat sistematic discutia esentiala: cine este raspunzator pentru starea in care a ajuns educatia si cum va fi tras la raspundere? Vinovatiile romanesti nu au vinovati. Adevarurile educationale sunt incomode. Pentru invatamantul autohton, adevarurile par aproape blasfemice: nu-l deranjezi tu, un biet profesor sau parinte, pe ministru, nu-l superi pe inspector, nu-i tulburi confortul directorului. Nu tulburi, tu, om simplu, feng-shui-ul de partid. Apropo, educatia romaneasca nu a fost distrusa intr-o singura zi si nici de o singura categorie sociala. S-a erodat lent si previzibil, prin complicitati, abandonuri si taceri convenabile. Nu am luptat cu cariile educationale; noi insine le-am scuturat peste fundatia fragilului edificiu. Ar fi momentul sa recunoastem deschis: educatia romaneasca parcurge un declin fara precedent al autoritatii morale. Exista, practic, o tripla criza suprapusa despre care nimeni vorbeste in mod obiectiv: familii nepregatite sa formeze valori, caractere si disciplina, un sistem educational vulnerabilizat profesional si moral si un stat care trateaza educatia superficial. Se vede cu ochiul liber, multi copii cresc fara limite, fara disciplina si fara repere solide, intr-o cultura care confunda libertatea cu absenta asumarii. Mai mult, responsabilitatea este considerata adesea incapacitate de adaptare. . . Cum s-a ajuns aici?Asa cum semnalez de ani intregi, o parte consistenta a sistemului educational pare epuizata profesional si emotional, incapabila sa mai inspire respect autentic sau vocatie intelectuala. Totusi, rolul cel mai nociv in poveste il are statul: priveste educatia exclusiv prin lentila interesului electoral, fara proiecte reale de reconstructie pe termen lung. Statul roman priveaza, intr-un mod asumat si cinic, generatii intregi de copii de o educatie de calitate. Dar acest subiect nu se afla niciodata pe agenda publica, loc in care poposesc subiecte marunte, de o irelevanta sora cu absurdul. In lumea lipsei de substanta si a aparentelor autohtone, scoala a inceput sa semene tot mai mult cu o institutie de tranzitare sociala: elevii trec prin ea, profesorii supravietuiesc in ea, politicienii profita de ea. Intrebarile fundamentale lipsesc aproape complet: ce fel de oameni vrem sa formam? Ce valori mai aparam? Ce inseamna astazi un om educat?Poate ca cea mai grava problema este insa alta: ne-am obisnuit cu coborarea standardelor si cu degradarea. Am inceput sa consideram normal ceea ce ar fi trebuit sa ne revolte. Violenta verbala a devenit sinceritate, vulgaritatea a devenit autenticitate. Lipsa de sisteme de valori si referinta a devenit calitate umana. In mod siderant, grobianismul a inlocuit bunele maniere. Intr-o asemenea cultura sociala, educatia contemporana se desfasoara in disonanta totala cu realitatea cotidiana in care bruiajul moral transforma carentele in virtuti. Calea de urmat, din perspectiva personala, este clara: educatia nu poate fi salvata prin sloganuri, ea poate fi salvata doar atunci cand societatea insasi decide ca merita aparata. Copiii nostri trebuie sa stie ca un om educat nu ridica tonul, nu umileste, nu ameninta si nu transforma agresivitatea intr-o forma de afirmare personala. Trebuie sa inteleaga ca educatia adevarata nu inseamna doar note, diplome sau performante academice, inseamna luciditate, caracter, echilibru si capacitatea de a ramane om intr-o lume din ce in ce mai dezumanizata. Lumea s-a schimbat. Scoala romaneasca inca se preface ca nu observa. Zeno Sustac este avocat, scriitor, doctor in filosofie, conflictolog, expert european in domeniul ADR, mediator, practician in insolventa, coordonator & fondator al grupului Parintii Elevilor din Romania si Presedinte al Asociatiei pentru DepolitizareaEducatiei.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Educatia romaneasca sau cronica unei degradari tolerate educatia romaneasca cronica
educatia # romaneasca # cronica