De ce rosiile romanesti si-au pierdut gustul autentic? Un producator demonteaza mitul si explica legatura dintre modul de cultivare din trecut si prezent
Categoria:
9
De ce rosiile romanesti si-au pierdut gustul autentic? Un producator demonteaza mitul si explica legatura dintre modul de cultivare din trecut si prezent
Discutiile despre gustul rosiilor s-au transformat in Romania intr-un fel de meci ideologic. De-o parte, nostalgici care deplang disparitia savorii ca pe vremuri, de cealalta, voci sceptice care spun ca in comunism toate culturile de tomate erau chimizate apocaliptic si incontrolabil, deci de unde gust?
Ambele parti gresesc si rateaza esentialul: nu epoca face gustul rosiei, ci modul in care o cultivi.
Ma contrazic cu oricine. Rosiile de altadata aveau gust. De fapt, nu comunismul ne dadea rosiile cu gust, ci tehnica si soiurile aduse si pastrate de fratii, stramosii sau vecinii nostri bulgari.
Contrar a ceea ce se repeta ca un cliseu, agricultura comunista din Romania nu a fost integral mecanizata, chimizata sau planificata. Dincolo de imaginea greoaie a C. A. P. -urilor si I. A. S. -urilor, realitatea de pe teren era mult amestecata si variata regional. In multe comune – mai ales in cele cu traditie legumicola si cu populatie de origine bulgara, cum a fost cazul in Chiajna natala – tehnicile, semintele si soiurile proveneau din experienta cultivatorilor mici, de fundul curtii, care si-au extins expertiza inclusiv in culturile mare, de C. A. P. sau I. L. F. Asa se explica de ce rosiile din acea perioada – fie ca erau din gradina bunicilor, fie ca veneau de pe campul cooperativizat – aveau gust. Chiar daca se foloseau, sau nu (depinde!) substante chimice, tehnologia ramanea extensiva, bazata pe sol viu, rotatia culturilor si cicluri sezoniere.
In zilele noastre, modelul s-a inversat: daca in comunism micul cultivator dadea directia tehnologica (prin soiuri, metode si adaptare locala), astazi micul cultivator a preluat metodele marilor lanturi agroalimentare: stimulare chimica a polenizarii si fructificarii, coacere fortata stimulata tot chimic si uneori culturi hidroponice fara pamant (radacinile se hranesc in apa cu nutrienti dozati din computer sau haotic). Plus seminte de soiuri hibride, ameliorate pentru rezistenta la boli si la stocarea pe raft (coaja groasa). Asa se explica de ce azi poti gasi rosii fara gust si cu consistenta de cauciuc inclusiv prin curtile micilor gospodarii, pentru ca tehnologia industriala si semintele soiurilor d cauciuc au patruns pana in fundul micilor gradini, a scris Gabriel Petrescu.
Exemplu si studiu de caz: Mega Image - gust de marketing, nu de gradina. De cativa ani incoace, sub brandul Gusturi romanesti din Mega Image, gasesti rosii produse de fermieri locali, care imita la aspect soiul Buzau 1600 (foarte gustos de felul lui) – dar au exact gustul rosiei turcesti. E ca si cum ai mesteca coaja de pepene verde sau de castravete. Asta pentru ca soiul nu mai e cel vechi, iar tehnologia e aceeasi ca la legumele de export din Turcia. Totusi, acum, cativa ani, sub eticheta Gusturi romanesti, gaseai tomate soi Buzau 1600 cu gust impecabil. Probabil ca in timp, lantul de desfacere a pus presiune din ce in ce mai mare pe micul producator, pentru a preda in graficul din contract exact si la timp cantitatea negociata, incat producatorul a renuntat sa-si asume riscul inerent unei culturi naturale si a inceput sa adopte tehnologii de cultura safe. Rezultatul? Gustul de coaja de pepene. Deja Mega Image ar trebuie sa amendeze un pic eticheta respectiva si sa o redenumeasca Gusturi neromanesti sau, cu precizie destul de buna, Gusturi turcesti.
Comparatie atunci versus acum.
Atunci: in anii 60, 70, 80, si ceva mai inainte, rosiile erau disponibile strict sezonier, intre iunie-septembrie. Culturi de solar, timpurii, si culturi in camp, tarzii. Pentru ca erau coapte natural si nefortate, iar tehnologiile erau primitive (deci naturale) si semintele provenite din soiuri nehibride, preponderent bulgaresti, gustul bun era generalizat. Cu sau fara chimizare, care influenteaza sau nu (cred ca mai mult nu) gustul.
Acum: Rosiile sunt disponibile tot timpul anului. Tomatele produse de legumicultori romani au gust doar in mai-iunie, cand sunt disponibile binecunoscutele rosii cu tugui, care par a fi soiurile hibride bulgaresti extratimpurii Prekos si Balkan. Acestea sunt exclusiv culturi de sera incalzita sau solar. Cand aceste culturi sunt epuizate biologic, in luna iulie, producatorii romani nu mai aduc la piata rosii cu gust, pentru simplul motiv ca nu mai au. Acestea ar fi presupus culturi in aer liber, care sunt pretentioase si predispuse la imbolnaviri, necesita rotatia culturilor (deci agricultura extensiva) iar legumicultorii romani nu le mai practica. Totusi, in mod exceptional, unele rosii cu gust bun de productie romaneasca revin pe piete in august si septembrie, ca soiuri cultivate in aer liber, dar destinate conservelor: rosii prunisoare, pulpoase si nu prea zemoase, dar cu gust bun.
In restul anului, precum se stie, pietele sunt dominate de tomate de import: turcesti, spaniole, olandeze, belgiene si marocane sau tunisiene.
Dintre acestea:
Cu modestie spun, ma ocup si eu de cultura tomatelor de vreo 4 decenii, mai intai ca asistent al lui taica-meu la gradina familiala si, de prin 2000 incoace, autonom. Deci pot sa emit ceva pareri:
Ce le fac eu rosiilor mele ca sa aiba gust? Pai tocmai ca nu le fac. Nu stimulez polenizarea si fructificarea, nu fortez coacearea. Pur si simplu astept dupa ele. Cand se coc, se coc. Sigur, daca apar semne de boli (si nu sunt putine) intervin cumva. Desfrunzesc, stropesc cu ceva etc. Ingrasare fac? Da, fac cu gainat de pasare, provenit de la vecina dna Vali sau din saci de peleti de gainat cumparati, stropesc cu ingrasaminte foliare de tip bio (macerat de urzica, macerat de alge Crop Max). In rest, copilesc, leg si ud, prigonesc buruienile. Nu e mare lucru, a explicat Gabriel pe Facebook.
Ba chiar, anul asta pe doua dintre randurile de picuratori am infiintat o zona experimentala cu cultura oloaga, ca pe vremuri la C. A. P. Chiajna. Pur si simplu la rosiile alea nu pun araci, nu leg, nu copilesc. Le las sa se aseze pe Terra, vorba confratelui mosier Tiberiu Popescu. Bine, le-am asternut un pat de paie peste folia antiburuiana, ca sa nu le traga corentu. De ce am reinviat aceasta tehnica de cultura minimalista, cu aproape zero manopera? Pentru ca anul trecut, cand au venit canicule turbate, am intarziat cu o saptamana sa montez folia de umbrire peste tomatele cu gogonele mari si desfrunzite, chestie care le-a produs arsura solara masiva si aruncare la lada de compost. La cultura oloaga, speranta e ca in iulie gogonelele sa stea pitite de arsura pe sub frunzisul si copilii lasati sa creasca virgin si abundent.
Trebuie sa mai demontam un mit. Cultura bio de tomate nu exista. Ca sa ai rosii bio, trebuie sa faci cultura extensiva, adica sa cultivi pe sol nou in fiecare an (cum se proceda pe vremuri la pepeni). Un teren pe care n-au fost niciodata cultivate rosii e singura modalitate prin care te asiguri ca nu-ti vin pe cap zecile de boli ale tomatelor, fungice si virale. Precum se stie, fungii si sporii lor, precum si temutii virusi (care daca dau in tomate n-au leac, cultura trebuie smulsa si arsa) ierneaza in solul in care au fost cultivate tomatele precedente. Si cum iernile geroase, care pe vremuri sterilizau solul curatand acesti germeni, au disparut, bolile tomatelor vor fi prezente an de an si din ce in ce mai agresiv, mai ales acolo unde nu s-a facut macar o rotatie anuala a culturilor. Deci cultivatorul comercial va sta pe ele cu vermorelul pregatit, practic non-stop. Iata chimizarea!
Si totusi, de ce trebuie sa mancam rosii in afara sezonului natural iunie-septembrie? Pai nu trebuie. Faptul ca voi vreti sa mancati rosii intre octombrie si mai si in plina iarna, genereaza aceasta industrie a rosiilor fara gust. Renuntati la acest moft si cultivatorii de cacaturi vor disparea si ei cu chimicalele lor de stimulare a precoacerii cu tot. In rest, daca va e dor de rosii in extrasezon, s-a inventat conservarea. Bulion, pasta, sau rosii uscate la borcan, in ulei de masline (minunatie).
Ia sa facem o verificare de final si sa intrebam doi prieteni. Pe confratele Marius Gheorghe, care cultiva rosii ca si mine, pentru familie, in sistem traditional, dar si pe Tudor Pop, care vrea sa se apuce, a incheiat acesta.
Concluzia crescatorului de tomate este simpla si cat se poate de logica: daca veti folosi seminte nemodificate, lasati plantele sa se dezvolte natural, in sezonul optim, fara a fi fortate, cel mai probabil veti obtine aceleasi rosii cu gust.
Taguri & Cuvinte Cheie:
De ce rosiile romanesti si-au pierdut gustul autentic? Un producator demonteaza mitul si explica legatura dintre modul de cultivare din trecut si prezent rosiile romanesti si-au
rosiile # romanesti # si-au