De ce nu e suficient sa functioneze mai bine: nemultumirea romanilor in argumente
Categoria:
opinii
4
De ce nu e suficient sa functioneze mai bine: nemultumirea romanilor in argumente
Politologul Cristian Pirvulescu raspunde, intr-un texte de opinie pe care HotNews il publica, sociologului Dumitru Sandu, care a explicat, cu cifre, de ce sunt romanii atat de nemultumiti cu viata pe care o duc. Pirvulescu spune ca explicatia profesorului ignora dimensiuni esentiale ale vietii politice contemporane: afectul, naratiunea, fragmentarea si manipularea emotionala.
Dumitru Sandu, reputat sociolog, propune recent o explicatie a nivelului ridicat de nemultumire exprimat de romani fata de propria viata, pornind de la date din ultimul Eurobarometru si din alte surse cantitative. Argumentul sau central este ca disfunctiile institutionale, nivelul redus de educatie si dificultatile economice obiective se coreleaza direct cu nivelul crescut al nemultumirii resimtite de populatie. Este o abordare serioasa, dar care merita o discutie critica mai profunda, din patru unghiuri convergente: economic, social, politic si teoretic.
1. Economia resentimentului
Datele macroeconomice recente nu sustin direct ipoteza unui declin material generalizat. Romania a inregistrat in perioada 2022–2024 o crestere economica robusta, cu salarii medii in crestere si o relativa stabilizare a inflatiei. In acelasi timp, indicatori precum Economic Sentiment Index plasau Romania peste media UE in 2023. Aceasta observatie este sustinuta si de datele privind Indexul Sentimentului Economic: in octombrie 2023, Romania a inregistrat cel mai ridicat nivel al acestui indicator din martie 2022, conform datelor publicate de FocusEconomics. Cu toate acestea, nemultumirea creste. Cum se explica aceasta disonanta?
Explicatia poate fi gasita in ceea ce politologii numesc paradoxul bunastarii resentimentare (Inglehart & Norris, 2017): perceptia declinului social nu corespunde neaparat cu degradarea conditiilor materiale, ci cu erodarea simbolica a predictibilitatii, reprezentativitatii si sentimentului de control. Cu alte cuvinte, nemultumirea nu este doar despre facturi neplatite, ci despre sensuri pierdute.
Aceasta disonanta este descrisa in literatura de stiinte politice drept paradoxul bunastarii resentimentare (Inglehart & Norris, 2017): nemultumirea profunda nu deriva neaparat din lipsa resurselor materiale, ci din perceptia pierderii controlului cultural, a statutului si a identitatii sociale intr-o societate care se transforma rapid si impredictibil. Astfel, chiar in contexte de prosperitate relativa, grupuri largi de cetateni se radicalizeaza afectiv, simtindu-se marginalizati simbolic.
2. Lipsa dimensiunii simbolice si afective
Modelul explicativ propus de profesorul Sandu ramane ancorat in paradigma institutional-functionala, ignorand dimensiunea afectiva si simbolica a politicii. In realitate, nemultumirea sociala este filtrata si exprimata prin retele afective si narative care nu pot fi captate de intrebari de tip cat de multumit sunteti cu viata dumneavoastra.
Lucrarile lui Arlie Hochschild (2016) (2016) sau Zizi Papacharissi (2015) (2015) arata ca cetatenii traiesc politica prin grile emotionale: furie, rusine, lehamite, resentiment. A ignora acest nivel inseamna a reduce omul la un operator rational, ceea ce nu mai corespunde nici realitatii cognitive, nici politice a secolului al XXI-lea.
3. Neglijarea diversitatii sociale si culturale din Romania contemporana
Romania este prezentata ca parte a unei regiuni est-europene inca dominata de postcomunism, relativ saraca si cultural omogena. In realitate, exista insa o fragmentare profunda intre generatii, regiuni, clase sociale si traiectorii. Un tanar antreprenor din Cluj nu are aceleasi repere si asteptari sociale ca un pensionar din Vaslui, chiar daca amandoi sunt romani din Estul UE.
Mai mult, diaspora si efectul comparatiei externe (cum e afara) rescriu constant standardele subiective ale unei vieti reusite. Aceste dimensiuni scapa unei grile de analiza ancorata in medii si venituri. Spre exemplu, diaspora romaneasca este o categorie sociala profund eterogena, dar extrem de influenta in imaginarul colectiv. Intr-un fel, diaspora este imaginea in oglinda al societatii romanesti: reflecta o realitate externa idealizata (cum e afara), dar si o dorinta de revalorizare a propriei apartenente.
Aceasta comunitate este insa divizata intre acea parte care militeaza pentru recuperarea tarii, intr-o logica afectiva, conservatoare, orientata spre restaurarea valorilor pierdute (credinta, identitate nationala, ordine) si un alt segment care ramane atasat de proiectul european, al libertatilor de circulatie si al pluralismului valoric, chiar daca critic fata de birocratia UE sau politicile neoliberale.
Aceasta scindare intre diaspora suveranista si diaspora cosmopolita se manifesta din ce in ce mai clar in alegeri, in media sociala si in tiparele de participare. Mai mult, ambele forme de raportare la Romania se construiesc prin comparatia permanenta cu Occidentul, fie ca model de urmat, fie ca antiteza corupt-globalista.
Astfel, diaspora nu mai este doar o sursa de remitente sau voturi externe, ci un actor simbolic activ, care reconfigureaza raportul societatii cu sine, cu viitorul si cu institutiile. Aceste tensiuni afective si ideologice scapa unei analize sociologice care masoara doar venituri sau niveluri de educatie.
4. Minimalizarea dimensiunii politice a nemultumirii
Profesorul Sandu trateaza nemultumirea sociala aproape exclusiv ca pe un efect al disfunctiilor institutionale – un fenomen pasiv, generat de performanta administrativa scazuta, lipsa de reprezentare sau acces deficitar la servicii publice. In aceasta perspectiva, nemultumirea este o stare de fapt, nu o resursa politica activa. Dar tocmai aceasta omisiune limiteaza sever intelegerea mecanismelor democratice contemporane.
In realitate, nemultumirea nu este doar o reactie, ci o materie prima strategica. In 2024–2025, partide precum AUR au demonstrat cum se poate converti afectul difuz in mobilizare electorala, folosind o combinatie de discurs extremist, estetica digitala si naratiuni conspirationiste. Aceasta capacitate de instrumentalizare a frustrarii nu este accidentala, ci parte dintr-un model de populism digital afectiv (Moffitt, Papacharissi), in care emotiile colective sunt cultivate si orchestrate pentru a construi o forma de legitimitate paralela fata de cea institutionala.
Alegatorii nu au votat doar impotriva statului slab, ci pentru restabilirea unei ordini emotionale in care se simt vizibili, validati si in control. Ceea ce profesorul Sandu numeste nemultumire sociala este, de fapt, simptomul unei recalibrari afective a reprezentarii, in care sentimentul de abandon institutional este exploatat pentru a justifica respingerea elitei politice si a normelor democratice clasice.
Aceasta mutatie emotionala si expresiva a politicii, desfasurata in spatiul digital, nu poate fi cuantificata in termeni socio-economici standard. Ea presupune o schimbare de logica democratica: de la deliberare rationala la feedback afectiv in bucla, de la agregarea intereselor la articularea furiei. Minimalizarea acestei dimensiuni nu este doar o lacuna teoretica, ci o forma de neintelegere a unei epoci in care politicul a devenit scenografie algoritmica si afect culturalizat.
5. Institutiile nu sunt doar mecanisme, ci expresii ale istoriei si puterii
Profesorul Dumitru Sandu explica nemultumirea sociala a romanilor prin prisma unei viziuni institutional-functionaliste: institutiile ar trebui sa functioneze mai bine, iar daca nu o fac, se produce nemultumire sociala. Aceasta logica, insa, este contestabila din perspectiva neoinstitutionalismului – o familie teoretica ce analizeaza formarea, persistenta si efectele politice ale institutiilor, nu doar functionalitatea lor.
1. Institutiile nu sunt neutre, ci sunt expresia conflictelor istorice. Nemultumirea romanilor nu poate fi explicata doar prin ineficienta institutionala, ci prin modul in care institutiile au fost construite post-1989: prin excludere, clientelism si lipsa de reprezentativitate. A le face sa functioneze mai bine nu inseamna nimic fara reformarea relatiei lor cu cetatenii.
2. In acelasi timp institutiile informale conteaza. Helmke si Levitsky (2004) arata ca practicile informale (nepotism, coruptie, retele de influenta) pot submina institutiile formale. Iar in Romania, increderea scazuta in institutii reflecta probabil experiente directe de excludere, nu doar perceptii.
3. Legitimitatea institutiilor nu este doar procedurala, ci si simbolica si afectiva. March si Olsen (1989) arata ca institutiile nu ofera doar reguli, ci modeleaza identitatea colectiva. Legitimitatea deriva astfel si din capacitatea lor de a reprezenta simbolic si afectiv societatea. Pentru a fi legitime, institutiile trebuie sa ofere mai mult decat eficienta – ele trebuie sa ofere sens. Si aici intervine componenta lor simbolica si afectiva.
4. Ideile conteaza. Neoinstitutionalistii ideatici arata ca discursurile dominante despre esecul statului pot deveni profetii autorealizatoare. In Romania, naratiunea degradarii constante este amplificata mediatic si politizat, hranind o erodare cronica a increderii.
Asadar, din perspectiva neoinstitutionala, nemultumirea romanilor nu este doar o consecinta a disfunctiilor, ci simptomul unei ordini institutionale care a pierdut contactul cu societatea. Solutia nu este optimizarea, ci reconstructia culturala si simbolica a institutiilor democratice.
Concluzie: de la sociologia statistica la analiza critica a nemultumirii
Explicatia oferita de profesorul Sandu este valoroasa, dar insuficienta. Ea ignora dimensiuni esentiale ale vietii politice contemporane: afectul, naratiunea, fragmentarea si manipularea emotionala. O abordare sociologica moderna trebuie sa articuleze cifrele cu contextul simbolic si digital care le da sens.
Romanii nu sunt doar saraci sau slab educati. Ei sunt, mai ales, cetateni ai unei epoci a nesigurantei narative, ai unei politici a resentimentului si ai unei democratii profund mediatizate. Transformarile afective si simbolice care le modeleaza nemultumirea nu pot fi intelese in afara acestui context, in care logica vizibilitatii si a engagement-ului a inlocuit deliberarea democratica (Strömbäck, 2008; Van Dijck, Poell & de Waal, 2018). Platformele digitale nu mai sunt simple canale de transmitere a mesajelor, ci actori algoritmici care prioritizeaza emotia, conflictul si viralitatea, reconfigurand formele de legitimitate politica.
Asadar, pentru a intelege cu adevarat nemultumirea colectiva, aceasta trebuie analizata nu doar ca efect al unor disfunctii structurale, ci ca simptom al unei schimbari de regim afectiv si mediatic in democratie.
Acest text a aparut initial pe platforma Contributors. ro.
Taguri & Cuvinte Cheie:
De ce nu e suficient sa functioneze mai bine: nemultumirea romanilor in argumente suficient functioneze bine:
suficient # functioneze # bine: