Daca vom avea totusi o criza guvernamentala? Un scenariu
Categoria:
opinii
1
Daca vom avea totusi o criza guvernamentala? Un scenariu
Opozitia la reducerea cheltuielilor publice este acerba din partea celor care sunt afectati de aceasta. Din pacate, arcul guvernamental pare mai degraba sensibil la aceasta opozitie la schimbare decat sa faca toate eforturile pentru a pastra coerenta programului de guvernare, cu care, de altfel, au fost de acord toate partidele, scrie Eugen Radulescu, consilierul guvernatorului BNR, intr-un text de opinie pe care il publica HotNews. Pasim pe o pojghita de gheata foarte subtire, avertizeaza el.
Am incercat din toate puterile sa raman departe de jocul politic si sa nu fac nici macar comentarii despre acesta. Dar situatia in care suntem acum este cu mult prea pe muchie de cutit pentru a nu face cateva inevitabile referiri cu caracter ceva mai politic. Si o spun de acum: nu sunt opiniile Bancii Nationale, nici ale guvernatorului ei. Este doar ce gandesc eu, folosindu-ma de indelungata experienta pe care am dobandit-o.
Marginea prapastiei
Zilele trecute, am scris un articol, intitulat 27 milioane de salarii medii, in care aratam ca deficitul bugetar din 2024 este echivalentul a 27 milioane de salarii medii din economie, iar aceasta cifra nu arata intreaga dimensiune a problemei, intrucat cheltuieli amanate la plata, plus cresterea puternica a platilor in contul dobanzilor, imping punctul de pornire in 2025 la peste 31 de milioane de salarii medii. Adica, peste 6 milioane de salariati ar trebui sa nu castige nimic timp de 5 luni!
Acesta este punctul de la care a pornit, la jumatatea anului in curs, Guvernul condus de Ilie Bolojan. Un guvern care si-a asumat o sarcina aproape imposibila, aceea de a repune finantele publice pe o cale sustenabila, fara ca tara sa treaca printr-o criza economica majora. Pentru a reusi, ar trebui ca reducerile de cheltuieli sa insoteasca majorarea de venituri bugetare si ar trebui sa existe buna credinta in toata zona guvernamentala, unde ar trebui evaluata lucid situatia dramatica in care se afla finantele publice si admisa nevoia de a face unele sacrificii, care nici macar nu sunt disproportionat de mari pentru nimeni.
Dar acest lucru nu prea se intampla. Intai, sindicatele din invatamant au transformat intr-o tragedie nationala cresterea normei didactice de la 18 la 20 de ore saptamanal si reducerea sumelor incasate la plata cu ora. Pana la urma, se pare ca lucrurile s-au linistit, macar aici. Dar sindicatele administratiei locale au respins total ideea reducerii cu 10 a numarului efectiv de functionari publici, adica vreo 13. 000 de persoane, sau in medie 4 din fiecare UAT (unitati administrative-teritoriale) din tara. Probabil ca cea mai scandaloasa opozitie la masurile de restructurare a venit de la magistrati, care nu pot fi independenti daca nu ies la pensie la 47 de ani, cu o pensie de peste 5. 000 euro net, si asta probabil indexabila dupa cum au ei chef. Faptul ca insasi Uniunea Europeana a considerat aceasta aberatie ca inacceptabila intr-o tara democratica si a conditionat o transa din PNRR de eliminarea ei nu are vreun efect.
Cert este ca opozitia la reducerea cheltuielilor publice este acerba din partea celor care sunt afectati de aceasta. Din pacate, arcul guvernamental pare mai degraba sensibil la aceasta opozitie la schimbare, decat sa faca toate eforturile pentru a pastra coerenta programului de guvernare. Program cu care, de altfel, au fost de acord toate partidele, dar de la teorie la practica avem o cale lunga.
Pana acum, rezultatele nu sunt concludente. Nici nu aveau cum sa fie. Tot programul se aplica pas cu pas. In afara de cresterea TVA si a accizelor, care incepe, timid, sa se observe in veniturile bugetului, toate celelalte isi vor face simtita prezenta doar in timp, unele abia din 2026 incolo.
Pasim pe o pojghita de gheata foarte subtire
Din deficitul bugetar de 9,3 din PIB, in 2024, 8,4 a reprezentat deficitul de cont curent. Adica, mai spun o data: noi ne-am imprumutat la greu, ca sa sprijinim cresterea economica din alte tari! Cu greu se poate gasi o definitie mai exacta a unei iresponsabilitati politice duse la paroxism. De altfel, tocmai acoperirea externa a deficitului public a facut insesizabila pentru cetateanul de rand povara tot mai apasatoare a acestuia.
Deocamdata, vedem doar ca dobanzile la datoria publica au o traiectorie crescatoare rapid, adica o buna parte a imprumuturilor de azi merge pentru a refinanta datoria de ieri si a plati dobazile aferente. Acest lucru este inca perfect posibil, pentru ca avem o rezerva valutara consistenta si ca sunt in continuare in derulare programele de finantare din surse ale Uniunii Europene, intrucat programul de guvernare, ca si primele masuri efectiv aplicate, au generat oarece incredere ca, macar acum, guvernul isi va lua in serios obligatia de a reduce deficitul public.
Doar ca pasim pe o pojghita de gheata foarte subtire. Cele 3 mari agentii de rating au mentinut rating-ul Romaniei in zona recomandata investitiilor, dar, cu un rating BBB- si perspectiva negativa, suntem la doar o jumatate de pas de pierderea acestui statut.
Masurile deja adoptate, inclusiv cele ce urmeaza a fi cantarite de CCR, sunt departe de a fi suficiente, chiar si pentru modestele tinte de scadere a deficitului pentru acest an. Este drept, Comisia Europeana si-a aratat sprijinul pentru acest guvern; continua finantari nerambursabile, programe noi finantate de Uniune sunt pe cale a fi demarate, iar un deficit de 8,4 din PIB a fost agreat. Doar ca este absolut obligatoriu ca noi sa ne facem treaba, macar de aici inainte.
Romania nu poate iesi din criza fara sprijin extern. El exista, deocamdata
Sunt politicieni, chiar din arcul guvernamental, care sunt gata sa faca praf totul, daca indrazneste cineva sa se atinga de feuda lor. Atat de modesta reducere a aparatului birocratic, cu numai 13 mii de persoane, este considerata de unii un act de razboi personal, inadmisibil, oricat de dramatica ar fi situatia tarii. Alti politicieni le tin isonul, propunand nu scaderea personalului cu 10, ci a cheltuielilor totale, cu acelasi procent.
Asta este insa doar praf in ochi, sau, spus pe sleau: o minciuna sfruntata. Cand unele comune cheltuiesc 70-80 din buget pe salarii, cum anume se pot reduce cheltuielile totale cu 10? Aritmetica este foarte, foarte lipsita de simtul umorului. (Nu incape indoiala: o reforma administrativ-teritoriala radicala nu poate intarzia. Cel mai tarziu la inceputul anului viitor procesul va trebui demarat. Nu putem sa continuam sa functionam in corsetul celor 41 de judete si 3200 de UAT-uri ce dateaza de aproape 6 decenii! Dar aceasta este o alta tema, nu o voi discuta aici).
La cum stau in prezent lucrurile, Romania nu poate iesi din criza fara sprijin extern. Mai exact, o iesire ordonata din criza, o aterizare lina, cum o denumesc analistii, se poate baza numai pe sprijin extern. El exista, deocamdata, chiar daca imprumuturile noastre sunt cu mult mai scumpe decat ale tarilor din regiune, tocmai pentru ca avem o marja de risc mai mare.
Dar acest spijin are printre cauze perceptia ca, in pofida zgomotului de fond, guvernul va merge inainte, fara a afecta semnificativ aplicarea masurilor din programul guvernamental. Dar daca nu?
Daca vom avea totusi o criza guvernamentala?
Cese poate intampla? Este intrebarea la care voi incerca un scenariu. Din fericire, este ipotetic. Dar ma tem ca nu e deloc imposibil. … ca de aici ar putea sa ia foc situatia interna
Un deficit bugetar de 8,4 din PIB in 2025 pare sa fi fost agreat la Bruxelles, dar chiar si acesta este greu de pus in practica. El pleaca de la ipoteza ca intregul pachet II de reforma va trece de CCR, iar guvernul va continua, cu cel de-al treilea pachet. Caderea Guvernului Bolojan, dintr-un motiv sau altul (inclusiv o decizie a primului ministru ca nu are sprijinul necesar pentru a continua) reduce drastic posibilitatea de a atinge chiar si aceasta tinta, oricat de modesta, de reducere a deficitului.
Doar ca un nou guvern ar fi un semnal foarte prost. Chiar admitand ca ar putea fi format in scurt timp un nou guvern, ceea ce, la drept vorbind, este o ipoteza eroica, tot este dificil de crezut ca rabdarea tuturor agentiilor de rating va continua.
Iar daca una singura din cele 3 ne scoate din grupul recomandat investitiilor, posibilitatea de finantare externa a deficitului public se ingusteaza foarte mult. Cu bugetul intrat in regim de avarie, masurile de crestere a veniturilor statului si de reducere a cheltuielilor ar deveni acute. Cresterea TVA spre limita maxima, de 27, ar fi inevitabila. La fel, scaderea temporara a salariilor in sectorul public; nu doar in zona functionarilor publici, ci la tot ce inseamna salarii de la buget. Guvernul ar putea fi silit sa recurga si la amanarea la plata a pensiilor, de la un plafon incolo.
Ajunsa aici, societatea ar pierde cel mai important capital: increderea publicului. Investitiile s-ar topi de azi pe maine, repatrirea capitalurilor straine ar deveni regula, iar cetatenii ar fugi spre casele de schimb valutar, cat acestea ar mai avea valuta de vanzare. Chiar daca BNR ar incerca sa se opuna unei deprecieri rapide, aceasta tot ar avea loc, pentru ca, brusc, cererea de valuta ar exploda, pe toate palierele pietei. Dobanzile bancare ar creste puternic, ceea ce ar limita cererea de credit si ar scumpi puternic dobanzile la creditele cu dobanzi variabile.
Dar deprecierea leului ar scumpi brusc si brutal toate importurile. Datoria publica, la noul curs de echilibru, cand va fi regasit, ar creste proportional cu deprecierea, ca si efortul de a plati ratele curente.
Toate acestea ar reduce puterea de cumparare a cetatenilor, care ar antrena scaderea consumului si ar duce la concedieri in sectorul privat. De unde venituri inca si mai scazute la buget, adica mentinerea deficitului, daca nu chiar cresterea acestuia? Cheltuielile din fondul de somaj, pana acum foarte modeste, ar deveni o alta hemoragie a banului public.
Astazi vedem in fiecare zi multe biciclete sau motciclete ale curierilor care aduc acasa tot felul de lucruri, intre care cel mai frecvent comenzi de mancare. Orasul este impanzit de taxiuri si masini de la Uber sau Bolt care fac transport de persoane. Estimez ca, in mai putin de o luna, toate acestea se vor imputina dramatic. In ultimul an, cele mai mari scumpiri, de circa 40, au fost inregistrate la serviciile de cosmetica. Nu pentru ca au existat costuri care au crescut foarte mult, ci pentru ca, asa cum ne arata efectul Balassa-Samuelson, serviciile se scumpesc pe masura ce creste nivelul general al salariilor. Estimez ca fix aici vom avea prima scadere puternica a cererii, asa ca preturile vor cobori.
Venituri mai mici, somaj mai mare, inflatie mai mare – toate vor contribui la nemultumire serioasa in societate, cu manifestari pe care nu pot sa le prezic. Dar ele vor fi, fara indoiala.
Sper sa nu ajungem aici. Dar, cand vad ca unii politicieni trateaza situatia de azi drept un fel de business as usual… Discutiile despre rectificarea bugetului pornesc nu de la constrangerile dezechilibrului major dintre venituri si cheltuieli, ci de la cate zeci de miliarde de lei ar mai avea nevoie pentru ca ministerele sa isi vada linistit de treaba.
Asta imi aminteste de pisica mea, cand locuiam la etajul 8 al unui bloc, iar ea sarea de pe rama de la fereastra pe marginea de la balcon fara niciun soi de grija. Ar fi putut aluneca si ar fi cazut in gol de la peste 20 de metri. Pur si simplu, nu avea simtul pericolului!
Acest articol a aparut initial pe platforma Contributors. ro.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Daca vom avea totusi o criza guvernamentala? Un scenariu daca avea totusi
daca # avea # totusi