Cum procedeaza medicii din Franta in cazul infectiilor nosocomiale din spitale: Nimeni nu se asteapta de la tine sa stii totul
Categoria:
2
Cum procedeaza medicii din Franta in cazul infectiilor nosocomiale din spitale: Nimeni nu se asteapta de la tine sa stii totul
Alma Stancu, medic oncolog la Institut du Cancer Sainte-Catherine Avignon, Provence, unul dintre cele mai mari centre oncologice din Franta, care primeste anual mai mult de 2500 de pacienti diagnosticati cu cancer, a explicat pentru News. ro care este procedura in sistemul de sanatate francez atunci cand apare un caz de infectie nosocomiala sau o suspiciune in acest sens. Medicul a declarat ca, in Franta, nimeni nu se asteapta de la medici sa stie toate protocoalele pe dinafara, existand o baza de date in acest sens. Nu am fost deloc familiarizata cu protocoalele din Romania, nu stiu exact ce se intampla si cum se manageriaza infectiile intraspitalicesti, in Franta este destul de incadrat si bine organizat astfel incat sa nu sufere pacientul, in primul rand, si nici ceilalti pacienti care ar putea intra in contact cu un pacient care este infectat cu o infectie mai importanta sau rezistenta la antibiotice. In Franta este un sistem in care nimeni nu se asteapta de la tine sa stii totul. Nimeni nu se asteapta de la tine sa stii toate protocoalele pe dinafara, avem o baza de date, de informatii si de recomandari intraspitalicesti la care putem sa avem acces in orice moment, un fel de google. Vreau sa aflu o informatie medicala care nu tine direct de specialitatea mea, pot sa am acces la informatia asta direct, a explicat dr. Stancu. De la o baza de date solida in spital, la comunicare eficienta intre toti actorii implicati in ingrijirea pacientului. Medicul Alma Stancu da exemplul unui caz concret din Institut si explica modul in care s-a actionat. Functionam foarte mult pe comunicare, am dat un exemplu foarte simplu, spunand ca saptamana trecuta sau acum doua saptamani, la spital, am prelevat o plaga a unui pacient care parea destul de suspecta si care nu se vindeca atat de repede pe cat ne asteptam noi, tinand cont de faptul ca pacientii nostri sunt pe oncologie, iar rezultatele acestei analize au fost suspecte, sa fie pozitive sau pozitive pentru difterie. Ca sa va spun sincer, eu nu m-am ocupat niciodata in viata mea de difterie si nimeni nu se asteapta de la mine sa am informatii directe. Asa ca laboratorul de analize m-a sunat direct, m-a prevenit de rezultatul suspect si au spus ca ei direct o sa-l trimita la un alt laborator performant ca sa confirme sau sa infirme aceasta infectie. Ulterior, mi-au spus ca a fost anuntat si un fel de Ministerul Sanatatii local. Ministerul, a durat mai putin de doua ore acest lucru, m-a sunat direct pe numarul de telefon, analiza era pe numele meu, ca sa ne informeze si sa ne dea procedura corecta pentru suspiciunea infectiei acesteia, a spus medicul. apartamente de vanzare bucuresti 2 camereFiecare grup organizat la nivelul spitalului stie ce are de facut. Rolul Comitetului de lupta al infectiilor intraspitalicesti, extrem de important. Ancheta nu este deloc una judecatoreasca, spune medicul. “In Institutul nostru avem un grup de personal medical, dintre care un medic, se cheama Comitetul de lupta al infectiilor nosocomiale intraspitalicesti. Singurul lucru pe care l-am facut a fost sa cunosc numele persoanei responsabile, am sunat-o si i-am spus: Pacientul x este suspect de infectia asta, ne-au trimis deja informatiile cu ce trebuie sa facem. Prin urmare, s-a lansat ancheta, care nu e vazuta deloc ca o ancheta judecatoreasca, nu-i responsabilitatea nimanui sau vina nimanui ca un pacient este infectat, doar trebuie sa luam deciziile in favoarea lui, a personalului medical si a altor pacienti care ar fi putut fi in contact cu el. Prin urmare, a fost urmarit unde a fost pacientul, in ce camera, care au fost asistentele care au intrat in contact cu el, care au fost infirmierele, cine l-a primit la intrarea in spital, unde a fost pacientul dupa, am anuntat familia, am anuntat si spitalul in care fusese, trecuse pe la o camera de garda, pana la urma infectia a fost infirmata, dar sistemul asta functioneaza foarte bine si cred ca asta este cea mai buna solutie pe care o putem adopta: transparenta si responsabilitatea, pana la urma suntem totusi responsabili sa dam informatiile corecte si sa aplicam procedurile recunoscute stiintific, adaptate la astfel de situatii, a explicat medicul. Sistemul francez si cultura recunoasterii a tot ceea ce se intampla. Erorile sunt discutate imediat, dar si solutiile pentru remedierea lor. “In Franta este un fel de o cultura a. . . sa recunoastem ce se intampla si nimeni nu e vinovat. Cand am venit pentru prima data din Romania in Franta pentru stagiile mele de rezident, mi s-a parut cumva incredibil ca erau capabili toti sa se puna la o masa si sa spuna Aici poate nu am facut bine si cum putem sa facem ca sa amelioram situatia fara sa fie vina nimanui. In Institutul in care lucrez, si asta este ceva care exista peste tot in Franta, avem un fel de sistem de declarare a evenimentelor indezirabile, neplacute, ce se intampla cu un pacient, noi consideram ca nu am facut bine si putem sa remediem. Orice ar fi, ca s-a impiedicat un pacient, ca a alunecat, ca apa era prea calda, ca i-am dat un medicament gresit, ceea ce se poate intampla in orice sistem, lucram cu oameni si eroarea este umana. Ministerul Sanatatii rasplateste Institutul nostru pentru ca suntem capabili sa recunoastem, avem o cultura a recunoasterii erorilor medicale si ca vrem sa ne indreptam. Asta e valorizat in Franta, nu e vazut ca si cand eu o sa-mi iau amenda sau seful o sa fie dat afara si directorul nu mai exista. Bravo, continuati asa! Şi apoi avem mai multe grupuri de lucru in care decidem riscurile infectioase, medicamentoase, chirurgicale, care permit o transparenta foarte mare si te simti cumva si implicat, si bucuros sa participi la un astfel de sistem pentru ca stii ca pacientii tai o sa fie tratati bine si in siguranta. In primul rand, cred ca trebuie scoasa ideea sa pedepsim un vinovat, intr-un spital, cand se intampla ceva care este in detrimentul unui pacient, este un lant de probleme care au facut ca, la un moment dat, pacientul respectiv sa sufere, nu este medicul direct, nici asistenta direct, toata lumea e responsabila cu ceea ce se intampla, dar daca esti responsabil nu inseamna ca esti vinovat penal sau ca ai o sanctiune disciplinara. E foarte rar asa ceva in Franta, e exceptional, trebuie sa faci o greseala extraordinar de mare sau poate sa nu vrei sa recunosti ca ai facut ceva ce ar fi putut afecta un pacient. Aici te duci si spui: Mi s-a intamplat asta si cred ca nu am facut bine si atunci toata lumea o sa inceapa sa discute si sa spuna: Haideti sa ne punem la o masa, intelegem ce s-a intamplat exact si cum sa facem sa nu se mai intample. Sunt foarte multe proceduri in sensul asta, care incurajeaza personalul medical, paramedical sa amelioreze sistemul, e mai degraba o viziune de ameliorare a sistemului decat de pedepsire, a explicat medicul. Dr. Stancu: “Rolul medicului nu e sa cunoasca strategia, ci sa stie cine se ocupa de asta ca sa poata sa se ocupe cu competentele lui“Eu lucrez in spitalizare de zi, eu lucrez pe ambulator, unde pacientii fac chimioterapie. Riscul 0 in medicina nu exista. Indiferent de ce o sa facem noi, o sa avem un pacient care, la un moment dat, o sa vina cu o infectie, noi o sa spunem. La un moment dat o sa identificam pentru ca pacientul a facut o analiza sau pentru ca pacientul si-a amintit si ne spune: Cineva din familia mea e infectat cu asa ceva. Noi direct o sa declaram si o sa spunem, pacientul respectiv a fost in camera x unde trebuie sa aplicam protocolul acesta specific pentru curatare. Fiecare suspiciune de infectie, numele infectiei, numele bacteriei sau virusului ne da si protocolul pe care o sa-l aplicam si asta e dus de toate strategiile de lupta impotriva infectiilor intraspitalicesti. Eu nu fac decat sa aplic un protocol si sa ma adresez responsabilului. Rolul medicului nu este direct sa cunoasca toata strategia pe care o sa o aplicam, ci mai degraba sa stie cine se ocupa de asta ca sa poata sa se ocupe cu competentele lui, a mai declarat dr. Alma Stancu.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Cum procedeaza medicii din Franta in cazul infectiilor nosocomiale din spitale: Nimeni nu se asteapta de la tine sa stii totul procedeaza medicii franta
procedeaza # medicii # franta