Cum influenteaza vortexul polar vremea din Romania. Ce spun meteorologii despre temperaturile nefiresti din octombrie, in scadere cu pana la 15 grade
Categoria:
vremea
4
Cum influenteaza vortexul polar vremea din Romania. Ce spun meteorologii despre temperaturile nefiresti din octombrie, in scadere cu pana la 15 grade
Romania traverseaza, in prezent, un episod de racire accentuata, cu temperaturi situate sub valorile climatologice normale pentru sfarsit de septembrie. Potrivit specialistilor, acest fenomen este asociat cu o activare a vortexului polar – un sistem de circulatie atmosferica de mare amploare, care influenteaza vremea la nivel global. Florinela Georgescu, director in cadrul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), a explicat ca modificarile actuale de temperatura sunt legate de dinamica acestui vortex si ca efectele s-ar putea resimti si in saptamanile urmatoare. Pe fondul acestor schimbari bruste si semnificative ale vremii, in zonele montane sunt posibile primele ninsori ale sezonului, un semn clar al tranzitiei rapide catre iarna. Vortexul polar este o formatiune atmosferica caracterizata prin presiuni si temperaturi scazute, specifica latitudinilor inalte (zone polare). Fenomenul se manifesta atat in emisfera nordica, cat si in cea sudica, insa pe noi ne intereseaza, in special, ce se intampla la Polul Nord, acolo unde, pe masura ce avansam spre iarna, incepe sa se contureze aceasta formatiune specifica sezonului. (evolutia vortexului de la Polul Nord se intensifica odata cu apropierea sezonului rece). In jurul acestei zone de presiune scazuta si aer arctic (mase de aer foarte rece) se formeaza un brau de vanturi puternice, de aici si denumirea de vortex. Acesti curenti atmosferici au rolul de a mentine aerul cat mai rece in zona polara, insa viteza lor este variabila. Exista perioade in care viteza vantului este mai mica (vortexul slabeste) decat media fireasca a sezonului rece si atunci lasa posibilitatea masei de aer foarte rece sa coboare spre latitudini mai sudice. Vortex puternic inseamna mentinerea masei de aer foarte rece la latitudinile polare. Daca aceasta situatie se intampla in sezonul rece, atunci este posibil ca, in zona Romaniei, sa avem o iarna cu temperaturi mai blande decat este normal. Acest fenomen a fost observat frecvent in sezoanele reci din anii trecuti. Pe de alta parte, in sezoanele de tranzitie, de la toamna la iarna si de la iarna la primavara, presiunea vortexul polar tinde sa slabeasca si atunci se formeaza conditii prielnice ca aerul foarte rece sa coboare mult spre sud si sa favorizeze o vreme mai severa, a explicat, la un post TV, Florinela Georgescu, director la Administratia Nationala de Meteorologie (ANM). Vortexul polar nu este un fenomen neobisnuit, insa este important de mentionat faptul ca, in perioada pe care o traversam, vortexul este in curs de formare si nu este cauza principala a episoadelor de racire pe care le avem acum in Romania. Mai degraba, acum, de interes este ceea ce se intampla in straturile joase, la nivelul solului. Cauza principala se afla in zona Atlanticului, unde, la fel ca in fiecare toamna, fostii ciclonii tropicali raman activi. Acestia genereaza fenomene de vreme severa, manifestate prin vanturi puternice si cantitati importante de precipitatii, in special in vestul Europei. In astfel de situatii, vanturile puternice pot influenta parametrii meteorologici la scara continentala. Ele favorizeaza avansul aerului cald din nordul Africii si, pe masura ce se deplaseaza deasupra regiunilor nordice ale Europei, faciliteaza patrunderea aerului rece in spatele lor. Ceea ce se intampla acum nu este detrminat in mod direct de vortexul polar, ci as spune, mai degraba, ca este o situatie mai complexa in care si vortexul are un rol. Este vorba despre o perioada de tranzitie intre sezonul cald si cel rece. In aceasta perioada, in stratul inferior al atmosferei exista un anticiclon extins peste cea mai mare parte a continentului, care se deplaseaza puternic spre Romania, aducand aer mai rece si variatii semnificative ale presiunii atmosferice, ceea ce explica intensificarile vantului, a mai spus Florinela Georgescu. Estimarile meteorologice pe care le avem in prezent indica faptul ca, in urmatoarele doua saptamani, chiar pana la sfarsitul primei decade a lunii octombrie, temperaturile ar putea ramane sub valorile normale ale perioadei. Ulterior, semnalele arata ca am putea reveni la un normal, un regim cu temperaturi usor mai blande, mai crescute. Pe masura ce ne apropiem de a doua jumatate a lunii octombrie, temperaturile scad, specific sezonului de toamna, astfel ca este putin probabil sa mai inregistram valori de pana la 28 de grade, precum cele din luna septembrie. In primele 20 de zile ale lunii septembrie, temperaturile au fost mult peste valorile normale ale lunii. Din pacate, am trecut la temperaturi sub normal si ne stabilizam acum pe un regim al temperaturilor sub norma pana spre jumatatea lunii octombrie, a mai spus Florinela Georgescu.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Cum influenteaza vortexul polar vremea din Romania. Ce spun meteorologii despre temperaturile nefiresti din octombrie, in scadere cu pana la 15 grade influenteaza vortexul polar
cum influenteaza vortexul polar vremea din romania # ce spun meteorologii despre temperaturile nefiresti din octombrie # in scadere cu pana la 15 grade