Cehov de odinioara si Cehov de azi, intr-o piesa ce merita vazuta
Categoria:
cultura
13
Cehov de odinioara si Cehov de azi, intr-o piesa ce merita vazuta
Trei surori, piesa montata de Theodor Cristian Popescu la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt este un spectacol indubitabil bun, bine, chiar foarte bine sustinut actoriceste. Semn clar ca la Piatra Neamt functioneaza o trupa bine consolidata profesional, scrie Mircea Morariu, critic de teatru, pe Contributors. ro.
La cativa ani de la excelenta carte dedicata in exclusivitate Livezii de visini, piesa in care vedea o metafora a teatrului si a primejdiilor de toate felurile cu care acesta se confrunta, marele critic George Banu revenea asupra lui Cehov intr-o micromonografie de substanta. Aparuta mai intai in limba franceza, la o editura elvetiana si numindu-se simplu, Cehov, cartea a cunoscut in 2017 si o editie in limba romana datorata traducatorului Vlad Russo (Nemira), cu un titlu usor modificat. Cehov, aproapele nostru. Titlu ce nu avea cum sa nu te duca cu gandul la de acum clasica cercetare a lui Jan Kott, Shakespeare, contemporanul nostru.
George Banu parea a impartasi opinia, exprimata de Roland Barthes in SZ ce respingea ideea operei deschise. Textele clasice, sustinea Barthes, nu ar permite un numar infinit de deschideri. Au ceea ce s-ar chema o deschidere limitata si aceasta fiindca suporta numai un numar limitat de interpretari. Care alterneaza, se succed, insa nu sunt nicidecum nedeterminate. Poate ca Shakespeare are capacitatea, versatilitatea ce ii confera o anumita contemporaneitate care nici ea nu se manifesta neconditionat, ci numai in anumite momente si atunci scrierile sale se dovedesc a fi parca de gumilastic, insa situatia lui Cehov este cu totul alta. Opera lui dispune de o deschidere limitata care, totusi, ii da posibilitatea sa apartina unui dublu timp. Acela al trecutului si al prezentului. Fapt ce ne invita sa il citim si sa il punem in scena ca si acum ar fi de aici si de odinioara. Cehov ne este, sustinea George Banu, ‘’o ruda apropiata si nu un complice de azi’’. Cehov ne este un apropiat si nu un contemporan.
Cehov, mai preciza exegetul, este un dramaturg de raspantie, E vorba despre raspantia dintre doua secole, raspantia dintre Rusia si Occident, raspantia dintre realism si simbolism, raspantia dintre Istorie si familie, dintre eveniment si situatie, dintre exterior si interior, dintre dramatic si comic, dintre datorie si placere, dintre util si inutil.
Un amestec de Cehov
Ma gandesc la toate astea dupa ce am vazut spectacolul cu Trei surori montat de Theodor Cristian Popescu la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. Care exact asta propune. Un subtil, un fermecator si foarte bine coagulat amestec intre Cehov de aici si Cehov de odinioara.
Spectacolul se deschide cu un tribut platit acelui Cehov de odinioara. Se realizeaza prezentarea personajelor. Venite rand pe rand, toate intr-o camera, dominata de o masa lunga (scenografia: Velica Panduru) pe care, totusi, curios!, nu se gaseste nici macar un singur samovar. Incepand cu o Olga (Elena Popa) ce repeta mereu ca o doare capul, cu o Masa (Nora Covali) macinata de sentimentul ratarii de pe urma casatoriei cu un profesor submediocru, mereu declarativul si calp elogiator ridicol al odihnei Kulighin (Daniel Besleaga). De aici pesemne decizia ei de a intoarce spatele lumii. Numai ca lui Kulighin ii apartine observatia ca la masa aniversara (e onomastica Irinei) sunt 12 persoane, nu 13, asa cum spune Cehov. Ocazie pentru o aluzie la Cina cea de taina). Continuand cu o Irina (Teodora Crisan) inca proaspata, naiva si adolescentina. Irina e imbracata intr-o rochie alba conform traditiei, Masa e invesmantata in albastru.
Si iata ca de data asta Olga nu mai e in negru ca de atatea ori, in nenumarate alte spectacole. Nu poarta doliul vietii ei, asa cum o facuse Masa din Pescarusul. Avem, din contra, deja de-a face cu o Olga cvasi-resemnata, realista, iar realismul ei se va contura tot mai puternic in noaptea incendiului si mai apoi atunci cand va deveni directoarea de scoala. Ca si in momentul in care intelege inutilitatea unui razboi pe fata cu Natalia. Il vedem pe Andrei Prozorov (Emanuel Becheru), un Andrei deja ursuz, deja nedornic de lumem deja cu un inceput de burta,dar care inca studiaza, inca citeste, inca se mai iluzioneaza cu perspectiva carierei universitare. Mai sunt si ofiterii, adica bunul, generosul si uratelul Tuzenbah (Valentin Florea), atat de antipaticul Solionii (Paul Ovidiu Cosovanu) care nu face decat sa devina si mai antipatic si deja constient- ratatul doctor Cebutikin (Dragos Ionescu). Cadoul acestuia pentru aniversarea Irinei este un tablou reprezentand-o pe Fecioara Maria.
Calmul amestecat cu plictiseala, egalitatea cotidiana a carei martora este Anfisa (Loredana Grigoriu) se tulbura odata cu sosirea stridenta a Nataliei (Corina Grigoras), cu cea extrem de vorbareata a lui Versinin (Mircea Postelnicu) care, brusc, scurtcircuiteaza comportamentul Masei. Avem si o secventa clar bizara, ce se consuma in imaginatia Irinei. Care este bruscata, obligata sa se fotografieze de cei care doar pana cu cateva clipe inainte erau anodinii Rode (Iulia Paula Niculescu) si Fedotik (Florin Hritcu).
E insa cu adevarat vorba despre Rode si Fedotik sau doar despre un joc al inchipuirii ? Momentul acesta de doar cateva secunde ofera o prima lamurire si asupra utilitatii folosirii citatului din Svetlana Aleksievici (Razboiul ramane, asa cum a fost intotdeauna, unul dintre principalele mistere ale omenirii) si a poeziei O vorba soptita inspirat de razboiul din Ucraina. Sa ne reamintim ca aproximativ in anii in care Cehov isi scria tetralogia, Vladimir Soloviov crea cele Trei dialoguri despre razboi, progres si sfarsitul istoriei care i-au inspirat lui Cristi Puiu filmul Malmkrog. Semn clar ca Rusia era deja marcata de premonitia schimbarii, poate chiar a unei catastrofe viitoare.
Suntem aici si acum, mai bine spus ne aflam intr-un hic et nunc incepand cu al doilea volet al primei parti, adica actul al doilea al piesei lui Cehov. Unica piesa de decor ramane pe mai departe masa scaldata in semiobscuritate (light designing: Cristian Niculescu), plus o risipa de baloane gri, auzim zgomotele ciudate de fond, fragmentele de muzici de la inceput devin din ce in ce mai accentuate (muzica si sound-design: Andrei Raicu), Andrei Prozorov nu a plecat la Universitate, e subjugat de tot mai vulgara, mai autoritara, mai vampa si viitor uzurpatoarea Natalia. Andrei isi constientizeaza totusi deja ratarea, realizeaza micimea functiei de consilier. Olga si-a conservat luciditatea, Masa e tot mai indragostita de hableurul Versinin.
In relevarea relatiei dintre cei doi un rol aparte ii revine miscarii scenice elaborate de Flavia Giurgiu. Irina a pierdut deja mult din candoare. Din iluzii. E cand agresiva, cand in defensiva. Vremea rochiilor albe este si ea de domeniul trecute.
De dialogat nu mai dialogheaza aproape nime ni
Toata lumea vorbeste, filozofeaza, are viziuni despre ce va fi peste o suta sau doua sute de ani, insa de dialogat nu mai dialogheaza cu adevarat aproape nimeni. Spectacolul trecand pe neasteptate sub spectrul lui Ionesco si Beckett. Kulighin e tot mai ridicol in ipostaza de sot care isi accepta si verbalizeaza caraghios conditia de incornorat, contradictiile dintre ofiteri, si mai ales acelea dintre bunul si viitor demisionarul Tuzenbah si rautaciosul si complexatul Kulighin sunt tot mai accentuate.
Mascatii sunt decomandati la cererea dura, care nu admite refuz a Nataliei. Isi vor face aparitia insa niste agresori, atacatori ai fiintelor si ai gandurllor acestora. Iar cand unul dintre personaje rosteste cuvantul magic Moscova, Irina tasneste si reaminteste celor aflati in sala (al treisprezcelea personaj asezat simbolic la masa) numele unor artisti arestati, condamnati, persecutati de regimul lui Putin.
Consemnez momente de virtuozitate regizorala nu doar in transpunerea scenica a catastrofei, ci si in sugerarea duelului dintre Tuzenbah si Solionii, in plecarea armatei, in secventa despartirii dintre Masa si Aleksandr) si a insingurarii definitive a celor trei surori. Toate celelalte personaje cad de parca ar fi secerate, Olga, Masa si Irina raman intr-o imagine aflata in complementaritate evidenta cu tabloul proiectat in primele momente ale spectacolului. Cadoul doctorului. Raman In lumea asta ca de cenusa, ca dupa o catastrofa nucleara in care singurul motiv de optimism ca si de ingrijorare sunt copiii. Mara Obreja, Maria Mihaila, Ana-Sofia Dascalescu.
Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors. ro
Trei surori, de Anton Pavlovici Cehov, in regia lui Theodor Cristian Popescu, Teatrul Tineretului din Piatra Neamt.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Cehov de odinioara si Cehov de azi, intr-o piesa ce merita vazuta cehov odinioara cehov
cehov de odinioara si cehov de azi # intr-o piesa ce merita vazuta