Cat de pregatita este Romania sa tina pasul cu noile prioritati ale SUA si cum poate baza Kogalniceanu sa devina Ramstein-ul Estului: Nu ajunge sa fim pe harta ANALIZA
Categoria:
1
Cat de pregatita este Romania sa tina pasul cu noile prioritati ale SUA si cum poate baza Kogalniceanu sa devina Ramstein-ul Estului: Nu ajunge sa fim pe harta ANALIZA
Analistul geopolitic Alexandru Coita puncteaza asupra unui reflex colectiv prezent in societatea romaneasca, pe care il numeste complexul buricului pamantului: convingerea ca simpla pozitionare geografica a Romaniei ii garanteaza automat un rol strategic maret pe scena internationala. Potrivit acestuia, reactiile recente la declaratia consilierului prezidential Marius Lazurca, care a afirmat ca Romania este relevanta, dar nu vitala pentru Statele Unite, reflecta aceasta mentalitate. Alexandru Coita mentioneaza ca astfel de reactii nu sunt neaparat despre argumente, ci despre o sensibilitate colectiva la ideea ca Romania nu ar fi indispensabila. Exista in Romania un reflex colectiv pe care ar trebui sa il privim in fata. L-am numit aici complexul buricului pamantului pentru ca el are ca principal simptom convingerea tacuta ca simpla noastra pozitie pe harta reprezinta, de una singura, o garantie de centralitate strategica, o asigurare ca lumea, oricum s-ar reaseza, ne va pastra locul rezervat. Este o trasatura psihologica, nu o doctrina politica, si tocmai de aceea reactionam atat de pavlovian atunci cand este contrazisa de realitate. Iritarea aceasta, pe care o regasim, simetric, la stanga si la dreapta spectrului public, nu tine de argumente, ci de o simptomatologie; iar simptomele, daca sunt citite onest, spun mai multe despre noi decat despre cei care le declanseaza. Declaratia consilierului prezidential Marius Lazurca, potrivit careia Romania nu mai este vitala, ci doar relevanta pentru Statele Unite, a produs exact tipul de iritare publica pe care il produc, de fiecare data, adevarurile evidente. Si aici merita facuta o distinctie pe care discursul politic romanesc o face rar: discursul lui Lazurca nu este al unui politician, ci al unui intelectual cu expertiza solida in relatii internationale si diplomatie, format ca diplomat de cariera, nu ca strateg de campanie. Politicianul spune, de regula, ceea ce vrem sa auzim; expertul spune ceea ce rezulta dintr-o analiza onesta. Iar noi am fost atat de obisnuiti sa fim menajati cu jumatati de adevar, incat evidenta rostita fara cosmetizare este perceputa ca un afront — nu pentru ca afirmatia ar fi brutala sau antiromaneasca, nu este nici una, nici alta, ci pentru ca ne obliga sa iesim din mica fantezie geopolitica in care transformam pozitionarea pe harta intr-o iluzie a indispensabilitatii. Da, Romania conteaza. Dar nu, nu este indispensabila. Europa conteaza. Dar nu mai este centrul lumii americane. Iar cine nu intelege aceasta diferenta risca sa construiasca politica externa din orgoliu sau, mai grav, din fantezie, nu din realitate, a scris Alexandru Coita pe contul sau de Substack. Repozitionarea Americii nu incepe cu Donald TrumpAnalistul arata ca repozitionarea SUA nu este un fenomen recent, ci incepe inca din perioada administratiei Barack Obama, odata cu pivotul catre regiunea Indo-Pacific. Accentul s-a mutat treptat de la Europa catre competitia cu China, in domenii precum tehnologia, comertul si controlul lanturilor de aprovizionare. Repozitionarea Americii nu incepe cu Donald Trump si nu este nici inventia unei administratii. Incepe, in termeni expliciti, cu administratia Barack Obama si cu pivotul catre Asia anuntat la inceputul deceniului trecut, cand Washingtonul a spus limpede ca marea competitie strategica a secolului XXI nu se mai joaca, in primul rand, in Europa, ci in Indo-Pacific. China, nu Rusia. Pacificul, nu Atlanticul. Tehnologia, comertul, lanturile industriale si dominatia maritima — nu doar vechea arhitectura euro-atlantica. Marile capitale europene au evitat ani la rand sa ia in serios acest semnal, pentru ca o lectura corecta ar fi presupus decizii incomode. Decizia lui Obama de a nu lovi Siria in 2013, dupa episodul liniei rosii, a fost un alt semnal de fond. Washingtonul nu mai dorea sa fie absorbit automat in crizele Orientului Mijlociu si ale vecinatatii europene, mai ales atunci cand costul politic, militar si strategic nu era clar justificat. Pentru cancelariile europene, a fost un soc. Pentru americani, era deja inceputul unei corectii. Invadarea Ucrainei a suspendat partial aceasta tendinta, dar nu a anulat-o. America s-a intors masiv in Europa nu pentru ca Europa a redevenit centrul lumii, ci pentru ca Rusia a produs o criza majora intr-un spatiu pe care Washingtonul nu il putea lasa sa se prabuseasca. Dar intre nu lasam Europa sa cada si Europa este din nou prioritatea absoluta a Americii este o distanta considerabila. Iar diferenta aceasta este, in fond, miezul problemei, a mai punctat acesta. Retragerea a aproximativ 5. 000 de militari americani din Germania nu ar trebui interpretata ca un abandon, ci precum un semnal: SUA asteapta de la Europa mai multa responsabilitate, investitii si capacitate proprie de aparare. Ce inseamna asta pentru RomaniaPentru tara noastra, indica Alexandru Coita, avantajele geografice precum pozitia la Marea Neagra sau facilitati militare precum Baza Militara Mihail Kogalniceanu si Deveselu nu sunt suficiente in sine. Pentru Romania, concluzia este simpla si incomoda: pozitia noastra geostrategica este un avantaj, nu o polita de asigurare. Marea Neagra conteaza. Deveselu conteaza. Mihail Kogalniceanu conteaza. Dar nimic din toate acestea nu conteaza suficient daca Romania nu transforma pozitia in capacitate, capacitatea in infrastructura, infrastructura in interoperabilitate si interoperabilitatea in relevanta operationala concreta. Intrebarea reala nu este daca americanii ne iubesc. Nu suntem intr-o telenovela. Intrebarea reala este daca Romania poate deveni suficient de utila incat prezenta americana aici sa nu mai fie o alegere politica, ci o necesitate operationala. Aceasta este, pana la urma, singura iesire matura din complexul buricului pamantului: nu sa ne convingem singuri ca suntem indispensabili, ci sa devenim, prin actiunile noastre, un partener esential. Acum este momentul sa vorbim despre Mihail Kogalniceanu. Daca vrem ca MK sa devina Ramstein-ul Estului, trebuie sa incetam sa folosim formula ca slogan si sa o tratam ca proiect de stat. Ramstein Air Base nu este doar o baza militara majora. Este un ecosistem, cu logistica, comanda, transport strategic, sprijin medical, intelligence, conectivitate, depozitare, proiectie de forta. Kogalniceanu poate deveni nodul critic al flancului sud-estic doar daca Romania pune pe masa nu doar teren si entuziasm politic, ci autostrazi, cale ferata, port, energie, securitate cibernetica, aparare antiaeriana, capacitate de gazduire, predictibilitate legislativa si continuitate strategica. Altfel spus, nu ajunge sa fim pe harta. Trebuie sa devenim infrastructura. Romania ar trebui sa construiasca in jurul axei Kogalniceanu–Constanta–Deveselu–Campia Turzii un coridor regional de securitate care sa lege Marea Neagra de Balcani, Ucraina, Republica Moldova, Caucaz si, mai departe, Orientul strategic. Nu in limbaj festivist sau in comunicate de presa, ci in proiecte concrete. Vorbim aici de prepozitionare de echipamente, logistica militara grea, aparare aeriana stratificata, mobilitate militara, hub energetic, port militar dual-use, industrie de aparare, mentenanta, drone, razboi electronic, comunicatii securizate. Aceasta este diferenta dintre o tara care asteapta garantii si o tara care produce garantii. Pentru ca garantia americana nu mai poate fi gandita ca o promisiune abstracta. Trebuie sa fie in teren. In baze. In echipamente. In lanturi logistice. In contracte. In infrastructura comuna. In trupe care se rotesc, dar si in capabilitati care raman. Intr-o arhitectura in care plecarea devine costisitoare, iar prezenta — naturala. Adevarul, pana la urma, nu este ca Romania nu conteaza. Romania conteaza. Dar conteaza in masura in care intelege jocul real. Iar jocul real este acesta: America nu mai distribuie atentie strategica pe baza de simpatie, memorie istorica sau loialitate declarativa. America investeste acolo unde vede utilitate, capacitate, predictibilitate si randament strategic. Daca vrem sa fim relevanti, trebuie sa fim utili. Daca vrem sa fim protejati, trebuie sa devenim indispensabili operational. Daca vrem ca Mihail Kogalniceanu sa devina Ramstein-ul Estului, trebuie sa incetam sa cerem istoriei sa ne confirme importanta si sa incepem, in sfarsit, sa o construim, a argumentat Alexandru Coita.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Cat de pregatita este Romania sa tina pasul cu noile prioritati ale SUA si cum poate baza Kogalniceanu sa devina Ramstein-ul Estului: Nu ajunge sa fim pe harta ANALIZA pregatita este romania
pregatita # este # romania