/     /     /  

A inceput o noua editie FIDELIS. Ce dobanzi primesc romanii pentru titlurile de stat

Categoria:       2

A inceput o noua editie FIDELIS. Ce dobanzi primesc romanii pentru titlurile de stat

Ministerul Finantelor a lansat vineri, 8 mai, cea de-a cincea editie FIDELIS din 2026, prin care persoanele fizice pot investi in titluri de stat denominate in lei si euro, cu dobanzi care ajung pana la 7,50 pentru emisiunile in lei si 6,25 pentru cele in euro.
br Perioada de subscriere se desfasoara intre 8 si 15 mai 2026, iar investitiile pot fi realizate de persoanele fizice rezidente si nerezidente care au peste 18 ani.
br Subscrierile se fac prin intermediul consortiului format din BT Capital Partners, Banca Transilvania, Salt Bank, Banca Comerciala Romana, BRD - Groupe Société Générale, UniCredit Bank si TradeVille in parteneriat cu Libra Bank.
Titlurile vor fi listate la Bursa de Valori Bucuresti.
br Potrivit Ministerului Finantelor, de la lansarea programului FIDELIS in august 2020 si pana in prezent au fost atrase aproape 68 de miliarde de lei, echivalentul a 13,7 miliarde de euro.
Numai in 2026, valoarea subscrierilor a ajuns la aproape 6 miliarde de lei.
br Programul FIDELIS s-a consolidat ca un reper de stabilitate si incredere pentru populatie, oferind conditii avantajoase de economisire si investitie, intr-un cadru sigur si transparent.
Rezultatele obtinute reflecta interesul constant al romanilor pentru titlurile de stat si confirma eficienta acestui program in mobilizarea economisirii interne, a declarat Alexandru Nazare.
br Editia FIDELIS V din 2026 include mai multe emisiuni de titluri de stat in lei si euro, cu maturitati intre 2 si 10 ani.
br Pentru emisiunile in lei, dobanzile sunt:br Pentru emisiunile in euro, dobanzile oferite sunt:br Valoarea nominala a unui titlu de stat este de 100 de lei pentru emisiunile in moneda nationala si de 100 de euro pentru cele in euro.
Pragul minim de subscriere este de 5.
000 de lei si 1.
000 de euro.
br Donatorii de sange beneficiaza de o dobanda de 7,40 pentru titlurile in lei cu scadenta la doi ani si de reducerea pragului minim de subscriere de la 5.
000 de lei la 500 de lei, in limita unui plafon de 100.
000 de lei.
Facilitatea este disponibila pentru persoanele care au donat sange dupa 1 decembrie 2025.
br Ministerul Finantelor a precizat ca pentru subscrierea titlurilor FIDELIS nu sunt percepute comisioane de catre bancile intermediare, iar veniturile obtinute din dobanzi si castigurile de capital sunt neimpozabile.
br br

Taguri & Cuvinte Cheie:  
A inceput o noua editie FIDELIS. Ce dobanzi primesc romanii pentru titlurile de stat
inceput noua editie
a inceput o noua editie fidelis
# ce dobanzi primesc romanii pentru titlurile de stat



Ultimele Stiri
05/08/2026 13:05   Zelenski acuza Rusia ca nu respecta propriul armistitiu: peste 850 de drone lansate in timpul noptii
05/08/2026 13:05   Parlamentul Bulgariei a votat noul guvern. Rumen Radev a fost ales premier cu 124 de voturi
05/08/2026 13:05   Prima sedinta a guvernului demis, dupa motiunea de cenzura. Ce proiecte sunt pe agenda
05/08/2026 13:05   Ce au descoperit politistii de frontiera din Giurgiu intr-un transport de citrice. „Surpriza” de peste doua milioane de euro
05/08/2026 13:05   PNL si USR au devenit principala forta parlamentara, anunta un fost consilier prezidential. Negocierea pentru un nou guvern nu va mai fi dirijata de PSD
05/08/2026 13:05   Inselata de fostul mare fotbalist, Ana Ivanovic are un nou iubit: S-a saturat!
05/08/2026 13:05   Bielorusa Sabalenka, inaintea meciului cu Sorana Cirstea: Sper ca ne vor da inapoi steagul
05/08/2026 13:05   Prima criza de cabinet a lui Péter Magyar. Cumnatul sau renunta la nominalizare dupa critici intense privind propunerea sa
05/08/2026 13:05   Cum iti poti transforma dormitorul intr-un spatiu mai confortabil pentru odihna si relaxare
05/08/2026 12:05   Ce trebuie sa stii inainte sa mergi la psiholog si cum alegi terapeutul potrivit pentru tine