76% dintre companii stiu despre existenta facilitatilor fiscale, dar doar un sfert le aplica. Cum explica specialistii fenomenul
Categoria:
3
76% dintre companii stiu despre existenta facilitatilor fiscale, dar doar un sfert le aplica. Cum explica specialistii fenomenul
Peste trei sferturi dintre companiile din Romania declara ca stiu de existenta facilitatilor fiscale, insa un sfert dintre acestea nu le utilizeaza, releva un studiu EY Romania, care evidentiaza un decalaj intre nivelul de informare si aplicarea efectiva a acestor instrumente fiscale. Studiul EY Romania Finantare si fiscalitate: Cum transformam cadrul legal in avantaj competitiv privind facilitatile fiscale, derulat in luna aprilie 2026, ofera o imagine relevanta asupra modului in care companiile din Romania percep fiscalitatea, oportunitatile legislative si barierele reale in accesarea acestora. Din analiza raspunsurilor reiese intentia de utilizare a acestora, dar, pe fondul contextului economic actual, marcat de multiple presiuni financiare si legislative, se observa si o tendinta de abordare prudenta a zonei de beneficii fiscale. Conform unui comunicat al companiei, noua din zece companii considera ca nivelul costurilor fiscale este mediu sau ridicat (mediu - 50, mare - 43), iar numai 7 considera ca acesta este scazut. Aceasta perceptie nu reflecta doar nivelul taxelor, ci si volatilitatea cadrului normativ, frecventa modificarilor legislative si costul conformarii. Fiscalitatea este resimtita ca o presiune constanta asupra profitabilitatii si un factor care influenteaza direct deciziile de investitii. Aceasta presiune se reflecta imediat in zona de lichiditate. Pentru marea majoritate a companiilor, plata obligatiilor fiscale nu este un exercitiu de rutina, ci unul care presupune prioritizare financiara. Peste 90 dintre respondenti afirma ca plata taxelor fie este dificila, fie necesita amanarea sau reconfigurarea altor initiative. In practica, taxele concureaza direct cu investitiile in tehnologie, extindere sau capital uman, iar facilitatile fiscale sunt percepute mai degraba ca un mecanism de echilibrare a cash-flow-ului decat ca un beneficiu optional. In acest context, nivelul de cunoastere a facilitatilor fiscale este relativ ridicat. Peste trei sferturi (76) dintre companii declara ca stiu de existenta acestor instrumente. Cu toate acestea, cunoasterea nu se traduce automat in actiune. Un sfert dintre companii raman complet in afara acestui cadru, iar multe dintre cele informate ezita sa faca pasul catre aplicarea efectiva. Studiul indica astfel un decalaj clar intre informarea generala si capacitatea de a aplica prevederile legale. Atunci cand facilitatile sunt accesate, companiile aleg aproape exclusiv instrumente cu impact imediat si reguli relativ clare. Reducerile de impozit pe profit legate de capitalurile proprii (38), scutirea impozitului pe profitul reinvestit (38) sau aplicarea taxarii inverse pentru TVA la import (36 dintre respondenti) sunt primele trei facilitati preferate, tocmai pentru ca ofera beneficii rapide si reduc presiunea asupra lichiditatii. Ajustarile de TVA pentru creante neincasate urmeaza acelasi tipar, aproape o treime (28) dintre respondenti au bifat aceasta facilitate. Optiunile de mai sus indica o abordare prudenta, orientata spre rezultate concrete si evitarea zonelor gri din legislatie. Principala bariera in calea extinderii utilizarii facilitatilor fiscale nu este lipsa interesului, ci complexitatea normativa. Aproape jumatate dintre companiile care au incercat sa aplice au intampinat dificultati generate de prevederi legislative neclare (43), neincadrarea in conditiile legale (13) si alte dificultati (birocratie R&D - 7). Problema principala ramane insa aceea ca peste o treime dintre respondenti (37) nu au aplicat pentru niciun fel de facilitati fiscale. Zona de cercetare-dezvoltare (R&D), de exemplu, este perceputa ca avand un potential ridicat, dar o aplicabilitate dificila din cauza cerintelor administrative, a proceselor de certificare si a duratei indelungate de implementare. Ceea ce ar putea fi tradus in ideea ca, fara claritate si ghidaj, oricat de promitatoare ar fi, aceste facilitati raman subutilizate. Un alt factor care influenteaza decizia de aplicare este perceptia riscului de inspectie fiscala. Desi doar un sfert dintre companii (25) au fost supuse unui control ANAF in legatura cu facilitatile fiscale accesate, teama de verificari ramane prezenta. Studiul sugereaza insa ca acest risc este adesea supraestimat. Experienta relativ limitata a inspectiilor in acest domeniu indica faptul ca aplicarea corect documentata si fundamentata reduce semnificativ expunerea, iar teama contribuabililor de inspectiile fiscale nu ar trebui sa fie un argument decisiv pentru inactiune. De asemenea, datele arata o atitudine indecisa, nu refractara, a contribuabililor. Majoritatea companiilor nu exclud accesarea facilitatilor fiscale, dar nici nu au luat inca o decizie ferma (62), iar doar o minoritate declara explicit ca nu intentioneaza sa le utilizeze (15). Aceasta zona de asteptare reflecta totusi o maturizare decizionala: companiile nu mai cauta solutii rapide, ci certitudine, predictibilitate si o intelegere clara a raportului dintre beneficiu si risc. Totodata, un sfert dintre respondenti (24) au spus ca vor accesa facilitatile oferite de legislatie.
Taguri & Cuvinte Cheie:
76% dintre companii stiu despre existenta facilitatilor fiscale, dar doar un sfert le aplica. Cum explica specialistii fenomenul dintre companii stiu
76% dintre companii stiu despre existenta facilitatilor fiscale # dar doar un sfert le aplica # cum explica specialistii fenomenul