3 moduri in care parintii buni isi pot traumatiza copiii
Categoria:
2
3 moduri in care parintii buni isi pot traumatiza copiii
Multi oameni presupun ca ranile emotionale provin din copilarii evident dificile, marcate de abuz, haos, neglijare sau instabilitate. Insa cabinetele de terapie sunt pline si de adulti care spun o alta poveste. Ei descriu adesea parinti care au muncit din greu, au asigurat stabilitate financiara si rareori au avut comportamente evident daunatoare. Dupa standardele traditionale, au avut o copilarie buna. Si totusi, acesti adulti vorbesc despre ceva mai greu de definit: un sentiment persistent de distanta emotionala, dificultati in exprimarea nevoilor si impresia ca a lipsit ceva important, desi nimic nu parea in neregula. Psihologia are un termen pentru acest paradox: neglijarea emotionala. Spre deosebire de abuz sau rele tratamente evidente, neglijarea emotionala este definita mai degraba prin ceea ce nu s-a intamplat. Mai exact, se refera la absenta unei acordari emotionale constante intre parinte si copil. Iar cercetarile arata ca si copiii crescuti de parinti bine intentionati si functionali pot trai aceasta experienta. 1. Parintele tau a avut grija de tine, dar nu s-a conectat emotionalCercetarile despre parenting fac adesea diferenta intre ingrijire si acordare emotionala. Ingrijirea inseamna satisfacerea nevoilor fizice si logistice ale copilului: hrana, adapost, siguranta, educatie. Acordarea emotionala inseamna recunoasterea si raspunsul la lumea emotionala interioara a copilului. Psihologul dezvoltarii Edward Tronick a demonstrat importanta acestei conexiuni in celebrul experiment al fetei impasibile. In experiment, bebelusii interactionau normal cu mamele lor, pana cand acestea adoptau brusc o expresie neutra, lipsita de reactie. In doar cateva secunde, copiii deveneau agitati si incercau repetat sa-si reconecteze mama. Cand lipsa de reactie continua, multi bebelusi prezentau semne de retragere emotionala. Concluzia cercetarii nu este ca parintii trebuie sa fie perfect receptivi. De fapt, nepotrivirile temporare sunt normale. Ceea ce conteaza este repararea relatiei. Relatiile sanatoase implica momente de deconectare urmate de reconectare. Insa atunci cand receptivitatea emotionala este constant limitata, copiii pot invata ca trairile lor interioare nu sunt importante sau sigure de exprimat. 2. Parintele tau nu ti-a oferit feedback emotionalExpresia parinte suficient de bun a fost introdusa de psihanalistul Donald Winnicott pentru a descrie ingrijitorii care raspund nevoilor copilului fara a urmari perfectiunea. Potrivit lui Winnicott, copiii beneficiaza de parinti care sunt in general receptivi, dar permit frustrari gestionabile care incurajeaza autonomia. Totusi, conceptul este adesea inteles gresit. A fi suficient de bun nu inseamna doar a evita raul, ci si a fi prezent emotional. In familiile moderne, multi parinti indeplinesc cu succes cerintele practice, dar se confrunta cu dificultati in a fi disponibili emotional. Stresul profesional, presiunile culturale, problemele de sanatate mintala sau distragerea digitala pot interfera cu interactiunea autentica. Din exterior, aceste familii par functionale. Copilul merge la scoala, primeste sprijin si evita conflicte majore. Totusi, pot exista goluri emotionale subtile. Neglijarea emotionala este dificil de recunoscut pentru ca nu implica amintiri clare ale unor evenimente negative. Cercetarile privind experientele adverse din copilarie arata ca abuzul evident prezice dificultati psihice ulterioare. Insa studiile indica faptul ca si neglijarea emotionala, independent, poate prezice depresie, anxietate si probleme de reglare emotionala. Un motiv este ca neglijarea emotionala influenteaza modul in care copiii invata sa-si inteleaga propriile sentimente. Copiii se bazeaza pe parinti pentru a-i ajuta sa-si eticheteze si regleze emotiile. Cand un parinte raspunde cu curiozitate si validare, copilul interiorizeaza treptat aceste abilitati. Cand acest feedback lipseste, copilul poate ajunge sa nu-si identifice sau sa nu-si mai aiba incredere in propriile semnale emotionale. Acest proces este descris uneori ca un deficit de oglindire emotionala. Fara o oglindire constanta, copiii pot creste simtindu-se deconectati de propriile trairi. 3. Parintele tau a fost afectuos, dar inconsecventTeoria atasamentului ofera o alta perspectiva asupra modului in care familii aparent sanatoase pot genera deprivare emotionala. Cercetarile realizate de Mary Ainsworth si alti specialisti arata ca atasamentul sigur se dezvolta atunci cand parintii raspund constant si sensibil la semnalele emotionale ale copilului. Cand sunt distanti sau inconsecventi, pot aparea tipare de atasament evitant sau anxios. Important este ca aceste tipare nu provin neaparat din parenting negativ evident. Un parinte poate fi responsabil si iubitor, dar totodata rezervat emotional sau inconfortabil cu exprimarea emotiilor. Copiii crescuti in astfel de medii se adapteaza adesea minimalizandu-si nevoile. In copilarie, acest lucru poate parea maturitate sau independenta. In viata adulta, insa, se poate manifesta prin dificultati in a cere sprijin, disconfort fata de vulnerabilitate sau un sentiment cronic de singuratate. Efectele apar adesea treptat. Copiii sunt remarcabil de adaptabili. Cand nevoile emotionale nu sunt pe deplin satisfacute, ei isi ajusteaza asteptarile pentru a mentine stabilitatea familiei. Insa aceste adaptari pot deveni limitative la maturitate. Unii adulti care au invatat sa-si suprime nevoile emotionale au dificultati in a-si identifica dorintele in relatii. Altii devin extrem de autonomi, dar inconfortabili in a depinde de ceilalti. Unii pot afisa competenta exterioara puternica, dar traiesc in interior un sentiment de gol. Recunoasterea golului invizibil din parentingPentru multi adulti, a recunoaste deprivarea emotionala poate parea un act de neloialitate. Multi isi respecta si apreciaza sincer parintii. Insa recunoasterea nevoilor emotionale nesatisfacute nu inseamna ca parintii au esuat sau ca nu le-a pasat. Inseamna doar o intelegere mai profunda a modului in care functioneaza dezvoltarea emotionala umana. Parentingul are loc in contexte culturale, economice si personale specifice. Multi parinti au crescut, la randul lor, in medii in care exprimarea emotionala era descurajata. Au oferit cea mai buna forma de grija pe care au stiut-o. Vestea incurajatoare este ca dezvoltarea emotionala nu se opreste in copilarie. Modele relationale sigure pot fi construite mai tarziu in viata, prin experiente emotionale corective. Prieteniile apropiate, relatiile romantice sanatoase si terapia pot oferi spatiu pentru a exersa constientizarea si conexiunea emotionala. Interventiile psihologice axate pe identificarea si reglarea emotiilor au rezultate puternice pentru persoanele care se confrunta cu dificultati de claritate emotionala, scrie psychologytoday. com. Poate cel mai important pas este simpla numire a experientei de neglijare emotionala. Cand oamenii inteleg ca sentimentul lor de gol are un context de dezvoltare, devine mai usor de inteles — si de vindecat.
Taguri & Cuvinte Cheie:
3 moduri in care parintii buni isi pot traumatiza copiii moduri care parintii
moduri # care # parintii