Nicusor Dan organizeaza noi consultari pentru desemnarea unui nou premier. Pe cine a chemat la Cotroceni
Categoria:
stiri
1
Nicusor Dan organizeaza noi consultari pentru desemnarea unui nou premier. Pe cine a chemat la Cotroceni
Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, in temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) din Constitutia Romaniei, ii va invita joi, 21 mai 2026, la Palatul Cotroceni, la discutii privind situatia economica si politica a tarii, pe parlamentarii din grupul parlamentar Uniti pentru Romania, grupul parlamentar PACE – Intai Romania si cei neafiliati, anunta, miercuri, Administratia Prezidentiala.
Consultarile vor avea loc dupa urmatorul program:
Apelul meu public este acelasi pe care l-am subliniat si in cadrul intalnirilor de astazi: este esential ca partidele sa dea dovada de responsabilitate, de maturitate si sa ajunga, intr-un timp rezonabil, la un numitor comun, cu formule coerente si propuneri viabile, a subliniat atunci presedintele.
Dupa consultarile politice de luni, de la Palatul Cotroceni, intre presedintele Nicusor Dan si marile partide parlamentare, este tot mai sigur ca nu vom mai avea o coalitie cu PSD si PNL, iar ideea unui Executiv tehnocrat nu are momentan sustinere clara.
PSD a transmis raspicat ca vrea sa ramana la masa puterii, ca ar accepta refacerea Coalitiei, dar toate acestea insa fara Ilie Bolojan. Social-democratii nu au renuntat nici la varianta de a intra in Opozitie, dar au exclus o alianta in afara partidelor pro-occidentale.
Sorin Grindeanu a explicat ca pozitia si conditiile partidului sau sunt deja cunoscute. Astfel, PSD nu-si mai doreste un Executiv condus de Ilie Bolojan si exclude o alianta in afara partidelor pro-occidentale.
In acelasi timp, dupa ce au iesit de la consultarile cu Nicusor Dan, atat Ilie Bolojan, presedintele PNL, cat si Dominic Fritz, presedintele USR, au exclus posibilitatea ca partidele lor sa faca o coalitie alaturi de PSD.
Liberalii condusi de Ilie Bolojan au precizat ca i-au comunicat presedintelui Nicusor Dan ca PNL nu va mai sustine si nu va mai participa la un Guvern in care va fi PSD, inclusiv in cazul in care va fi condus de un premier tehnocrat.
La randul lor, liderii USR au transmis, dupa discutiile cu presedintele Romaniei, ca, daca PSD gaseste o majoritate, noi vom intra in opozitie.
Partidul National Liberal nu va mai sustine un Guvern in care se va regasi si Partidul Social Democrat. De asemenea, nu va sustine un premier tehnocrat care va fi sustinut de Partidul Social Democrat, a declarat dupa consultari Ilie Bolojan.
Decizia PNL de a nu mai forma o coalitie de guvernare alaturi de PSD a fost anuntata inca din seara zilei in care motiunea PSD-AUR a fost votata in Parlament.
In conditiile in care PSD nu si-a respectat angajamentele asumate, nici partenerii de coalitie, si a actionat in mod iresponsabil in acest context dificil pentru Romania, nu mai este un partener credibil pentru PNL in procesul de formare a unui nou guvern, au transmis liberalii.
Presedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, ca i-a spus presedintelui Nicusor Dan ca intr-un final formatiunea sa poate strange o majoritate in Parlament, insa aceasta majoritate nu se inscrie in criteriile cerute de seful statului.
Noi i-am spus ca intr-un final putem sa strangem o majoritate in Parlament, ca putem avea un guvern, dovada ca am strans 281 de voturi ca sa il schimbam pe Ilie Bolojan, necesarul fiind de 233, doar ca aceasta majoritate nu se inscrie in criteriile cerute de domnia sa, a explicat presedintele PSD.
El a adaugat ca optiunile pentru alcatuirea unui guvern se ingusteaza foarte mult.
S-a dovedit ca putem strange un numar care trece de 233, dar totodata eu v-am spus, si nu vreau sa las loc de interpretari, v-am spus la inceputul acestui interviu ca nu facem majoritati de acest tip. De asemenea, am vazut ceea ce a spus AUR, ca nu voteaza un guvern din care nu face parte. Atunci se ingusteaza foarte mult optiunile, a mai afirmat Sorin Grindeanu.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Nicusor Dan organizeaza noi consultari pentru desemnarea unui nou premier. Pe cine a chemat la Cotroceni
nicusor organizeaza consultari
nicusor dan organizeaza noi consultari pentru desemnarea unui nou premier # pe cine a chemat la cotroceni