/     /     /  

Marine Le Pen nu vrea sa scoata Franta din UE, dar avertizeaza UE ca vor fi schimbari daca va castiga in 2027

Categoria:   stiri     3

Marine Le Pen nu vrea sa scoata Franta din UE, dar avertizeaza UE ca vor fi schimbari daca va castiga in 2027

"Nu luam in considerare sa iesim, dar vom lupta democratic pentru a schimba orientarile politice ale Uniunii Europene", a declarat Le Pen, care a fost capul de afis al unui eveniment de campanie desfasurat intr-o piata din nordul Frantei, informeaza EFE.
"Noi criticam si politicile puse in aplicare in Franta, dar asta nu inseamna ca ne gandim sa parasim Franta", a adaugat ea.
Lidera Adunarii Nationale (RN) asteapta o decizie a instantei privind apelul sau impotriva unei decizii judecatoresti emise in 2025 prin care i se interzice accesul la functii alese pe o perioada de cinci ani pentru utilizarea abuziva a fondurilor Parlamentului European.
Daca decizia in apel ii este favorabila, ea va putea candida pentru a-i succede lui Emmanuel Macron in 2027.
In caz contrar, ii va preda stafeta protejatului sau, Jordan Bardella, in varsta de 30 de ani, actual membru al Parlamentului European.
Atat Le Pen, cat si Bardella sunt considerati favoriti la castigarea Palatului Elysee in majoritatea scenariilor prezentate de sondaje.
Doar fostul prim-ministru conservator si actual primar al orasului Le Havre, Edouard Philippe, ar avea in prezent sanse mari de a castiga intr-un ipotetic tur al doilea al prezidentialelor.


Taguri & Cuvinte Cheie:  
Marine Le Pen nu vrea sa scoata Franta din UE, dar avertizeaza UE ca vor fi schimbari daca va castiga in 2027
marine vrea scoata
marine le pen nu vrea sa scoata franta din ue
# dar avertizeaza ue ca vor fi schimbari daca va castiga in 2027



Ultimele Stiri
05/03/2026 19:05   Alex Ferguson, transportat la spital inaintea meciului Manchester United – Liverpool
05/03/2026 19:05   Manifestatie de sustinere a premierului Ilie Bolojan in Bucuresti: Poate ne aude si presedintele
05/03/2026 19:05   Miruta spune ca productia locala 60 pentru SAFE irita: Nu au cerut nici 1 decidentii din 2025
05/03/2026 19:05   Gloria Bistrita invinge pe SCM Ramnicu Valcea, dupa ce a recuperat un deficit de 7 goluri, si revine in fruntea clasamentului in Liga Florilor
05/03/2026 19:05   Iranul i-a transmis lui Trump un ultimatum: Trebuie sa aleaga
05/03/2026 19:05   Vestea asteptata de Cristi Chivu: marea rivala AC Milan a capitulat in lupta pentru titlu
05/03/2026 19:05   Rezultatele extragerii Loto 6 din 49 de duminica, 3 mai. Numerele castigatoare la Joker si Noroc
05/03/2026 19:05   CSM Bucuresti, detronata in campionat. Lider nou in Liga Florilor dupa o victorie dramatica
05/03/2026 19:05   Un TIR incarcat cu 2 tone de hartie a luat foc pe DN 7. Pompierii au stins flacarile, dar cabina camionului si hartia au ars complet
05/03/2026 19:05   Video Imagini cu un TIR incarcat cu butelii goale care a luat foc pe DN6. Incendiul a fost lichidat