La ce ora se voteaza motiunea de cenzura. Momentul decisiv din Parlament impotriva Guvernului Bolojan
Categoria:
stiri
6
La ce ora se voteaza motiunea de cenzura. Momentul decisiv din Parlament impotriva Guvernului Bolojan
Pentru ca initiativa sustinuta de PSD si AUR sa treaca, este nevoie de cel putin 233 de voturi din partea senatorilor si deputatilor — pragul care poate duce la demiterea Executivului.
Dezbaterea motiunii de cenzura impotriva Guvernului Bolojan este programata sa inceapa la ora 11:00, urmand ca votul sa fie exprimat dupa incheierea interventiilor din plen. In practica, asta inseamna ca momentul decisiv este asteptat in a doua parte a zilei, cel mai probabil in cursul dupa-amiezii.
Sedinta comuna a Parlamentului aduce in prim-plan un format strict alocat timpilor de interventie. Parlamentarii au la dispozitie, in medie, doar cateva secunde fiecare pentru a-si sustine punctul de vedere, timpul fiind distribuit proportional intre grupurile parlamentare. De exemplu, PSD ar urma sa beneficieze de aproximativ 15 minute cumulate pentru intregul grup.
Guvernul are, insa, un interval mai generos pentru a-si prezenta pozitia oficiala. Executivul dispune de 30 de minute, in care premierul Ilie Bolojan va raspunde criticilor si va incerca sa convinga parlamentarii sa respinga motiunea de cenzura.
Miza votului este majora. Daca motiunea de cenzura va fi adoptata, Guvernul va fi demis si va ramane in functie doar cu atributii limitate, pana la instalarea unui nou cabinet. In schimb, daca motiunea nu intruneste numarul necesar de voturi, Executivul isi va continua activitatea, insa intr-un context politic fragil, fiind nevoit sa isi consolideze sprijinul parlamentar.
Textul motiunii contine acuzatii dure la adresa politicilor promovate de Guvern, in special in plan economic si administrativ. Initiatorii sustin ca masurile adoptate au afectat economia si nivelul de trai si acuza lipsa unei directii coerente de guvernare. Premierului i se reproseaza ca confunda reforma cu vanzarea si strategia cu improvizatia, formulare care sintetizeaza tonul general al documentului.
Depunerea motiunii vine pe fondul iesirii PSD de la guvernare, decizie care a transformat cabinetul intr-un guvern minoritar de facto si i-a accentuat vulnerabilitatea. Documentul a fost citit in plenul reunit al Parlamentului pe 28 aprilie, de catre liderul senatorilor AUR, Petrisor Peiu.
Ulterior, PSD a facut pasi succesivi de retragere din Executiv. Pe 29 aprilie, social-democratii au anuntat ca isi retrag toti reprezentantii din functiile guvernamentale, invocand un act de demnitate si coerenta politica. Decizia a venit dupa ce, pe 23 aprilie, ministrii PSD nu au mai participat la sedinta de Guvern de la Palatul Victoria.
Criza politica s-a conturat inca din 21 aprilie, cand PSD a decis sa ii retraga sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Decizia a fost validata intern printr-un vot covarsitor — 97,7 dintre membrii partidului s-au pronuntat in favoarea retragerii sprijinului.
In replica, premierul a catalogat gestul drept complet gresit si total iresponsabil si a anuntat ca isi va continua mandatul. De cealalta parte, liderul USR, Dominic Fritz, a transmis ca partidul sau ramane la guvernare si isi mentine sprijinul pentru actualul Executiv.
In acest context, votul de astazi nu este doar o procedura parlamentara, ci un test major pentru directia politica a Romaniei in perioada urmatoare.
Taguri & Cuvinte Cheie:
La ce ora se voteaza motiunea de cenzura. Momentul decisiv din Parlament impotriva Guvernului Bolojan
voteaza motiunea cenzura.
la ce ora se voteaza motiunea de cenzura # momentul decisiv din parlament impotriva guvernului bolojan