/     /     /  

Ce contine propunerea in 14 puncte a Iranului de a pune capat razboiului. Planul vizeaza ridicarea blocadei navale

Categoria:   stiri     1

Ce contine propunerea in 14 puncte a Iranului de a pune capat razboiului. Planul vizeaza ridicarea blocadei navale

Proiectul nu face insa referire la programul nuclear al Iranului, potrivit presei iraniene, care nu a mentionat programul nuclear al tarii, informeaza duminica EFE.
Planul, formulat ca raspuns la o propunere americana in noua puncte, urmareste sa rezolve problemele legate de conflict in termen de 30 de zile si prioritizeaza "incheierea razboiului" fata de simpla prelungire a armistitiului.
Agentia de stiri Tasnim, cu legaturi cu Corpul Gardienilor Revolutiei Islamice din Iran (IRGC), a dezvaluit cateva dintre cele 14 puncte prezentate de Teheran Washingtonului prin intermediul Pakistanului, mediator in discutii.
Obiectivul principal al propunerii iraniene este de a pune capat oficial conflictului si de a respinge oferta SUA de a prelungi actualul armistitiu, in vigoare din 8 aprilie si prelungit pe termen nelimitat, pentru inca doua luni.
Teheranul propune rezolvarea in termen de 30 de zile a tuturor problemelor legate de razboi, care a inceput pe 28 februarie si a fost suspendat dupa armistitiul stabilit initial pentru doua saptamani.
Un alt punct-cheie este ridicarea blocadei navale americane impuse porturilor si navelor iraniene incepand cu 13 aprilie.
Potrivit Comandamentului Central al SUA, Washingtonul a interceptat de atunci 45 de nave iraniene care incercau sa ocoleasca blocada maritima.
Un nou mecanism pentru Stramtoarea Ormuz Propunerea prezinta, de asemenea, un nou cadru de gestionare a Stramtorii Ormuz, ruta strategica prin care tranziteaza 20 din titeiul mondial.
Iranul a mentinut controlul operational al stramtorii inca din primele zile ale razboiului, restrictionand tranzitul petrolierelor, ceea ce a dus la cresterea pretului la petrol la peste 110 dolari pe baril.
Acest nou mecanism ar putea avea legatura cu o lege aflata in dezbatere in parlamentul iranian, care, potrivit vicepresedintelui legislativului de la Teheran, Hamidreza Haji Babaei, ar impiedica trecerea navelor din tarile inamice, cu exceptia cazului in care acestea platesc despagubiri de razboi.
Autoritatile iraniene au discutat, de asemenea, despre impunerea de taxe pentru traficul maritim prin stramtoare.
Republica Islamica cere garantii verificabile ca Statele Unite si Israelul nu vor lansa noi actiuni militare impotriva teritoriului iranian.
Cu toate acestea, mass-media iraniana nu a specificat formatul sau domeniul de aplicare al acestor garantii.
Iranul cere, de asemenea, retragerea personalului militar american desfasurat in tarile din regiune.
De ani de zile, Teheranul le-a cerut vecinilor sai sa expulzeze trupele americane si a criticat guvernele regionale pentru gazduirea bazelor militare americane.
In timpul razboiului, Iranul a lansat atacuri impotriva unor instalatii avand legatura cu Washingtonul din Arabia Saudita, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Qatar si Kuweit, printre alte tari.
Ridicarea sanctiunilor economice este o alta cerere centrala in planul iranian in 14 puncte.
Teheranul cere incetarea masurilor impuse de Washington dupa ce SUA s-au retras in 2018 din acordul nuclear semnat cu trei ani mai devreme.
De asemenea, cere eliberarea activelor inghetate, inclusiv 6 miliarde de dolari deblocate in 2023 ca parte a unui schimb de prizonieri intre cele doua tari, dar ulterior inghetate din nou in Qatar dupa atacul gruparii islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului din 7 octombrie a acelui an.
Propunerea include compensatii financiare pentru pagubele suferite in timpul celor 39 de zile de bombardamente israeliene si americane.
Potrivit cifrelor iraniene, ofensiva s-a soldat cu peste 3.
400 de morti si a distrus case, spitale, scoli si instalatii industriale.
Iranul insista ca sfarsitul conflictului trebuie sa cuprinda toate teatrele de razboi, inclusiv Libanul, unde Hezbollah, principalul aliat regional al Teheranului, este angajat in ciocniri cu Israelul.
De la inceputul conflictului, gruparea siita libaneza a lansat rachete asupra teritoriului israelian si a fost tinta atacurilor aeriene israeliene care au provocat peste 2.
600 de morti in Liban, potrivit surselor regionale.
Tasnim nu mentioneaza programul nuclear iranian in plan.
Cu toate acestea, mass-media americana a relatat ca Teheranul incearca sa amane aceste negocieri pentru o a doua faza, odata ce se va conveni asupra unui sfarsit definitiv al razboiului si a chestiunii privind Stramtoarea Ormuz.
Programul nuclear ramane principalul punct de disensiune intre cele doua parti, Washingtonul cerand oprirea imbogatirii uraniului si predarea a 440 de kilograme de uraniu puternic imbogatit, lucru respins de Iran.
Trump a declarat vineri ca va studia planul, reiterand totodata ca propunerea iraniana prezentata anterior este nesatisfacatoare.
La randul sau, Teheranul sustine ca acum depinde de Statele Unite sa aleaga intre diplomatie si confruntare si afirma ca este pregatit pentru ambele cai "pentru a-si garanta interesele si securitatea nationala".
 

Taguri & Cuvinte Cheie:  
Ce contine propunerea in 14 puncte a Iranului de a pune capat razboiului. Planul vizeaza ridicarea blocadei navale
contine propunerea puncte
ce contine propunerea in 14 puncte a iranului de a pune capat razboiului
# planul vizeaza ridicarea blocadei navale



Ultimele Stiri
05/03/2026 16:05   Un autotren care transporta butelii a luat foc in Caras Severin
05/03/2026 16:05   Ministrul Finantelor: Romania are nevoie de stabilitate si continuitate, nu de experimente politice
05/03/2026 16:05   Oana Toiu, mesaj de Ziua Internationala a Presei: Informatia corecta este oxigenul democratiei
05/03/2026 16:05   Carambol pe A3: sapte masini implicate intr-un accident rutier. Traficul, restrictionat
05/03/2026 16:05   Reteaua clandestina care introduce tehnologie Starlink in Iran in plin blackout digital
05/03/2026 16:05   Pensionarea la 65 de ani ar putea fi o greseala uriasa: avertismentul unui director financiar
05/03/2026 16:05   Accident pe A3. Sapte masini avariate, o persoana ranita: Traficul, deviat
05/03/2026 16:05   Inversare de situatie in Ucraina: pierderi teritoriale pentru fortele ruse dupa luni de stagnare
05/03/2026 16:05   Cristian Ghinea (USR): Motiunea de marti poate fi inceputul sfarsitului falsei lupte intre pro-europeni si suveranisti
05/03/2026 16:05   De ce a decis un parinte sa-si lase fiica pe cont propriu dupa ce termina liceul. Singura mea intrebare este cand si cum sa-i dau vestea