Ultimele sfaturi ale lui Warren Buffett pentru o viata mai buna – Ce spune in scrisoarea sa de adio
Categoria:
actualitate
1
Ultimele sfaturi ale lui Warren Buffett pentru o viata mai buna – Ce spune in scrisoarea sa de adio
Norocul e capricios si, uneori, nedrept. Multi dintre cei bogati sau influenti au primit o portie prea mare din el, dar prefera sa nu recunoasca, scrie legendarul Warren Buffett in scrisoarea lui de adio ca presedinte al Berkshire Hathaway.
Sunt recunoscator si surprins de norocul de a fi in viata la 95 de ani. Cand eram tanar, nu credeam sa traiesc atat. La un moment dat era sa si mor, scrie Buffett
Era anul 1938, iar spitalele din Omaha erau fie catolice, fie protestante, o clasificare care parea naturala la acea vreme. Medicul nostru de familie, Harley Hotz, era un catolic prietenos care facea vizite la domiciliu carand o geanta neagra.
Dr. Hotz imi spunea Skipper si nu imi lua niciodata mult pentru vizite. Cand am avut o durere de burta puternica in 1938, Dr. Hotz a venit la mine si, dupa ce a investigat putin, mi-a spus ca voi fi bine dimineata. Apoi s-a dus acasa, a luat cina si a jucat putin bridge.
Am aruncat scrisorile de la baieti, dar le-am citit si recitit pe cele de la fete; spitalizarea a avut asadar recompensele ei.
Dar nu a putut sa-si scoata din minte simptomele mele oarecum ciudate si, mai tarziu in acea seara, m-a trimis la Spitalul St. Catherine pentru o apendicectomie de urgenta.
Pe deasupra, domnisoara Madsen, invatatoarea mea din clasa a treia, le-a spus celor 30 de colegi ai mei sa-mi scrie fiecare cate o scrisoare. Probabil ca am aruncat scrisorile de la baieti, dar le-am citit si recitit pe cele de la fete; spitalizarea a avut asadar recompensele ei.
In Omaha anilor 1930, o sanie, o bicicleta, o manusa de baseball si un tren electric erau ravnite de mine si de prietenii mei.
Ma gandesc acum la alti cativa copii din acea epoca, cu care am crescut, care mi-au influentat foarte mult viata, chiar daca atunci nu constientizam asta.
In 1959, Don Keough si tanara sa familie locuiau intr-o casa situata chiar vizavi de casa mea si la aproximativ 100 de metri de locul unde se afla Mung. Don era pe atunci vanzator de cafea, dar era destinat sa devina presedinte al Coca-Cola, precum si un director devotat al Berkshire.
Cand l-am intalnit pe Don, castiga 12. 000 de dolari pe an, in timp ce el si sotia sa, Mickie, cresteau cinci copii, toti destinati scolilor catolice (cu cerinte de scolarizare).
Familiile noastre s-au imprietenit rapid. Don provenea de la o ferma din nord-vestul statului Iowa si a absolvit Universitatea Creighton din Omaha. La inceput, s-a casatorit cu Mickie, o fata din Omaha. Dupa ce s-a alaturat companiei Coke, Don a devenit legendar in intreaga lume.
In 1985, cand Don era presedinte al Coke, compania a lansat noua sa Coke, care a esuat. Don a tinut un discurs faimos in care si-a cerut scuze publicului si a restabilit vechea Coke. Aceasta schimbare de opinie a avut loc dupa ce Don a explicat ca corespondenta primita de la Coke, adresata Idiotului Suprem, ii era livrata prompt la birou. Discursul sau de retragere este un clasic si poate fi vizionat pe YouTube. El a recunoscut cu bucurie ca, in realitate, produsul Coca-Cola apartinea publicului si nu companiei. Ulterior, vanzarile au crescut vertiginos.
In cele din urma, Ajit Jain, nascut si crescut in India, precum si Greg Abel, viitorul nostru CEO canadian, au locuit amandoi in Omaha timp de cativa ani la sfarsitul secolului al XX-lea. Intr-adevar, in anii 1990, Greg locuia la doar cateva strazi distanta de mine, pe strada Farnam, desi nu ne-am intalnit niciodata la acea vreme.
Am locuit cativa ani de adolescenta in Washington, DC si in 1954 am obtinut un loc de munca in Manhattan. Acolo am fost tratat minunat de Ben Graham si Jerry Newman si mi-am facut multi prieteni pe viata. New York-ul avea atuuri unice – si inca le are. Cu toate acestea, in 1956, dupa doar un an si jumatate, m-am intors la Omaha, pentru a nu mai pleca apoi niciodata.
Acum sa trecem la varsta mea inaintata. Genele mele nu au fost deosebit de utile – recordul familial pentru longevitate (e drept, inregistrarile familiale devin neclare pe masura ce intri tot mai adanc in arhive) era de 92 de ani pana la aparitia mea. Dar am avut medici intelepti, prietenosi si dedicati in Omaha, incepand cu Harley Hotz si continuand pana in ziua de azi. De cel putin trei ori, viata mi-a fost salvata, fiecare cu medici stabiliti la cativa kilometri de casa mea.
Am imbatranit tarziu – debutul batranetii variaza semnificativ – dar odata ce apare, nu poate fi negat.
Dar Timpul nu iarta. Iti da semnale: iti slabesc vederea, memoria, echilibrul. Ideile sunt mai rare, dar nu au disparut. Desi ma misc incet si citesc cu o dificultate din ce in ce mai mare, sunt la birou cinci zile pe saptamana, unde lucrez cu oameni minunati. Ocazional, am cate o idee utila sau sunt abordat cu o oferta pe care altfel nu as fi primit-o. Din cauza dimensiunii Berkshire si a nivelurilor pietei, ideile sunt putine – dar nu zero.
Longevitatea mea neasteptata, insa, are consecinte inevitabile de importanta majora pentru familia mea si pentru realizarea obiectivelor mele caritabile.
Ce urmeaza
Copiii mei au depasit cu totii varsta normala de pensionare, ajungand la 72, 70 si 67 de ani. Ar fi o greseala sa pariez ca toti trei – acum la apogeul lor in multe privinte – se vor bucura de norocul meu exceptional de imbatranire intarziata.
Pentru a imbunatati probabilitatea ca acestia sa dispuna de intreaga mea avere inainte ca administratorii alternativi sa ii inlocuiasca, trebuie sa accelerez ritmul donatiilor pe viata catre cele trei fundatii ale lor. Copiii mei sunt acum la apogeul experientei si intelepciunii, dar inca nu sunt batrani. Aceasta perioada de luna de miere nu va dura pentru totdeauna.
Toti cei trei copii au acum maturitatea, inteligenta, energia si instinctele necesare pentru a cheltui o avere uriasa. De asemenea, vor avea avantajul de a fi la suprafata atunci cand voi fi plecat de mult si, daca este necesar, pot adopta politici atat anticipative, cat si reactive la politicile fiscale federale sau la alte evolutii care afecteaza filantropia. Este posibil sa fie nevoiti sa se adapteze la o lume in continua schimbare din jurul lor.
Din fericire, toti cei trei copii au primit o doza uriasa din genele buna ale mamei lor . De-a lungul deceniilor, am devenit si eu un model mai bun pentru gandirea si comportamentul lor. Cu toate acestea, nu o voi egala niciodata pe mama lor.
Copiii mei au trei administratori alternativi in caz de deces prematur sau dizabilitati. Toti trei sunt oameni exceptionali si intelepti. Nu au motive conflictuale.
I-am asigurat pe copiii mei ca nu trebuie sa faca miracole si nici sa se teama de esecuri sau dezamagiri.
Acestea sunt inevitabile, iar eu mi-am adus contributia. Pur si simplu trebuie sa imbunatateasca cat de cat ceea ce se realizeaza in general prin activitati guvernamentale sisau filantropie privata, recunoscand ca aceste alte metode de redistribuire a bogatiei au si ele neajunsuri.
La inceput, am avut in vedere diverse planuri filantropice marete. Desi am fost incapatanat, acestea nu s-au dovedit fezabile. In multii mei ani, am vazut, de asemenea, transferuri de bogatie prost concepute de catre hackeri politici sau filantropi incompetenti sau excentrici.
Daca copiii mei pur si simplu fac o treaba decenta, pot fi siguri ca eu si mama lor vom fi multumiti. Instinctele lor sunt bune si fiecare dintre ei are ani de practica cu sume foarte mici initial, care au fost crescute neregulat la peste 500 de milioane de dolari anual.
Tuturor trei le place sa lucreze ore intregi pentru a-i ajuta pe ceilalti, fiecare in felul sau.
O realitate dura: ocazional, cate un CEO minunat si loial va ceda in fata dementei, Alzheimerului sau unei alte boli
Charlie si cu mine ne-am confruntat cu aceasta problema de mai multe ori si nu am actionat. Acest esec poate fi o greseala uriasa. Consiliul de administratie trebuie sa fie atent la aceasta posibilitate la nivel de CEO, iar CEO-ul trebuie sa fie atent la posibilitatea din cadrul filialelor. Acest lucru este mai usor de spus decat de facut; as putea cita cateva exemple din trecut, la companii mari. Directorii ar trebui sa fie atenti si sa vorbeasca deschis, este singurul meu sfat.
In timpul vietii mele, reformatorii au incercat sa-i puna pe CEO in dificultate, solicitand dezvaluirea compensatiei sefului in comparatie cu ceea ce se platea angajatului mediu. Declaratiile de procura au crescut rapid la peste 100 de pagini, comparativ cu 20 sau mai putin inainte.
Dar bunele intentii nu au functionat; in schimb, s-au intors impotriva lor. Pe baza majoritatii observatiilor mele, CEO-ul companiei A s-a uitat la concurentul sau de la compania B si i-a transmis subtil consiliului sau ca ar trebui sa valoreze mai mult. Desigur, a majorat si salariile directorilor si a fost atent pe cine a plasat in comitetul de compensare. Noile reguli au generat invidie, nu moderatie.
Ceea ce ii deranjeaza adesea pe directorii generali foarte bogati – la urma urmei, tot oameni – este faptul ca alti directori generali devin si mai bogati. Invidia si lacomia merg mana in mana. Si ce consultant a recomandat vreodata o reducere serioasa a compensatiilor directorilor generali sau a platilor consiliului de administratie?
In total, afacerile Berkshire au perspective moderat mai bune decat media, conduse de cateva bijuterii necorelate si considerabile. Cu toate acestea, peste un deceniu sau doua, vor exista multe companii care s-au descurcat mai bine decat Berkshire; dimensiunea noastra isi pune amprenta.
Pretul actiunilor noastre se va misca capricios, scazand ocazional si cu 50, asa cum s-a intamplat de trei ori in 60 de ani sub conducerea actuala. Nu disperati; America isi va reveni, la fel si actiunile Berkshire.
Cateva ganduri finale
O observatie poate egoista. Ma bucur sa spun ca ma simt mai bine in legatura cu a doua jumatate a vietii mele decat cu prima. Sfatul meu: Nu va criticati pentru greselile din trecut – invatati macar putin din ele si mergeti mai departe. Nu este niciodata prea tarziu sa va imbunatatiti. Alegeti eroii potriviti si copiati-i.
Amintiti-va de Alfred Nobel, care mai tarziu a castigat Premiul Nobel, care – se pare – si-a citit propriul necrolog, tiparit din greseala cand fratele sau a murit si un ziar i-a incurcat pe cei doi. A fost ingrozit de ceea ce a citit si si-a dat seama ca ar trebui sa-si schimbe comportamentul. Nu va bazati pe o incurcatura a unui ziarist: Decideti ce doriti sa spuna necrologul dvs. si traiti-va viata!
Maretia nu vine prin acumularea unor sume mari de bani, a unei cantitati mari de publicitate sau a unei puteri mari in guvern. Cand ajutati pe cineva in orice fel, ajuti lumea. Bunatatea este nepretuita!
Scriu asta ca unul care a fost nechibzuit de nenumarate ori si a facut multe greseli, dar care a avut si norocul sa invete de la niste prieteni minunati cum sa se comporte mai bine (inca departe de a fi perfect, totusi). Retineti ca femeia de serviciu este o fiinta la fel de umana ca CEO-ul firmei.
Le urez tuturor celor care citesc asta o Zi a Recunostintei fericita. Da, chiar si idiotilor; niciodata nu e prea tarziu sa te schimbi. Nu uita sa multumesti Americii pentru ca iti maximizeaza oportunitatile. Dar este – inevitabil – capricioasa si uneori venala in distribuirea recompenselor sale.
Alege-ti eroii cu mare grija si apoi imita-i. Nu vei fi niciodata perfect, dar poti fi intotdeauna mai bun.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Ultimele sfaturi ale lui Warren Buffett pentru o viata mai buna – Ce spune in scrisoarea sa de adio ultimele sfaturi warren
ultimele # sfaturi # warren