Statul roman injecteaza 6 miliarde in IMM-uri, cele care duc greul economiei. Este mult mai bine decat sa mergem spre Startup Nation
Categoria:
1
Statul roman injecteaza 6 miliarde in IMM-uri, cele care duc greul economiei. Este mult mai bine decat sa mergem spre Startup Nation
Banca de Investitii si Dezvoltare (BID) a lansat oficial programul sau de garantare dedicat mediului antreprenorial, respectiv IMM-urilor. Prezent la evenimentul de lansare, Alexandru Nazare, ministrul Finantelor, a declarat ca Banca de Investitii si Dezvoltare va injecta anul viitor 6 miliarde de lei in economie prin intermediul Conventiilor de garantare pentru Garantia de Portofoliu destinata IMM-urilor. Injectam 6 miliarde de lei in economie la anul pentru peste 25. 000 de IMM-uri si microintreprinderi, care practic vor beneficia de acest instrument oferit de banci si vor avea posibilitatea sa suplineasca afacerile, cheltuielile pe care le au strict pentru investitii, a declarat Nazare cu aceasta ocazie. Intr-o interventie pentru Ziare. com, expertul in macroeconomie Flaviu Rovinaru spune ca este o masura binevenita, ca oricare alta finantare care genereaza valoare adaugata in cadrul economiei nationale, fiind, practic, bani care se duc catre programele de garantare. Miscarea vine de altfel in contextul in care sutele de mii de IMM-uri din Romania reprezinta 99 din totalul companiilor active, angajeaza doua treimi din forta de munca a Romaniei si genereaza peste jumatate din valoarea bruta din economie, dupa cum a declarat luni Radu Burnete, Consilier Prezidential. Este un prim pas, ganditi-va ca noi suntem intr-o zona de deficite macroeconomice evidente si cred ca efortul pe care il face statul roman, Ministerul de Finante, este binevenit. Cred ca este un impact pozitiv, 6 miliarde de lei nu este o suma de neglijat, haideti sa fim sinceri, spune de asemenea Flavius Rovinaru. Totodata, acesta mai adauga faptul ca este mult mai bine sa mergem in aceasta zona decat spre exemplu Startup Nation, care s-a dovedit ca nu a avut efectele scontate in economie. In acest sens, trebuie spus ca Consiliul Concurentei a analizat spre exemplu rezultatele editiilor din 2017 si 2018 ale programului Startup Nation si a ajuns la concluzia ca unele aspecte ar trebui regandite pentru eficientizarea banilor alocati, din moment ce, arata institutia citata, unii beneficiari ai programului au avut rezultate mai slabe decat competitorii lor care nu au primit bani de la stat. In context, trebuie spus, insa, de asemenea faptul ca masiva operatiune Jupiter declansata de autoritati a vizat zilele trecute inclusiv obtinerea ilegala de fonduri prin Programul Startup Nation, prejudiciul semnalat fiind de 2. 400. 000 de lei. Pe de alta parte, merita remarcat si faptul ca deblocarea programului Startup Nation 4, cu finantare europeana in valoare de 444 de milioane de euro, a fost unul dintre primele lucruri pe care le-a facut noul ministru al Economiei, Radu Miruta, dupa ce si-a preluat mandatul. Revenind insa la cele 6 miliarde care vor lua calea IMM-urilor, Flavius Rovinaru nu crede ca exista zone de activitate in economie care sa necesite, poate, mai multa finantare decat altele. Vizeaza intreaga zona a IMM-urilor, gasiti IMM-uri care sunt cu probleme in toate sectoarele de activitate, ca unele o duc mai bine, ca altele o duc mai rau, dar in cele din urma sigur ca banii astia trebuie sa vizeze tot sectorul IMM, ca sa nu se creeze niciun fel de dezechilibre, sau de beneficii pentru unii si lipsa de beneficii pentru altii, spune expertul in macroeconomie. Acesta mai adauga insa faptul ca, pe langa alocarile de bani, zona IMM are nevoie si de o stabilitate mult mai mare din punct de vedere fiscal, precum si de o predictibilitate mult mai crescuta fata de ce am avut pana in prezent. Astfel, arata acesta, foarte multi din zona IMM-urilor s-au plans tocmai de desele modificari care au survenit in zona fiscala, ceea ce, continua specialistul, greveaza asupra activitatii IMM-urilor de la noi. Sigur ca este bine ca se aloca acesti bani, 6 miliarde de lei, sunt o suma consistenta, dar sa speram ca nu vor crea deficite, ci ca vor reusi sa creeze valoare adaugata prin ceea ce inseamna aceste alocari de sume, dar este nevoie de mai mult decat atat, continua acesta. Concret, subliniaza acesta inca o data, este nevoie prin urmare si de o rearanjare, o regandire a tot ceea ce inseamna masuri fiscale care pot sa afecteze mediul IMM. Avem mare nevoie si de predictibilitate in zona IMM-urilor si, sigur, de masuri care au impact direct asupra IMM-urilor si care sa nu fie luate peste noapte, pentru ca pana la urma afecteaza functionarea oricarei entitati economice, cu atat mai mult a unei entitati de dimensiuni mici, care nu are aceeasi forta de piata si nu are aceeasi stabilitate comparativ cu o multinationala, incheie Flavius Rovinaru.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Statul roman injecteaza 6 miliarde in IMM-uri, cele care duc greul economiei. Este mult mai bine decat sa mergem spre Startup Nation statul roman injecteaza
statul roman injecteaza 6 miliarde in imm-uri # cele care duc greul economiei # este mult mai bine decat sa mergem spre startup nation