/     /     /  

Romania si Bulgaria se chinuie sa protejeze rafinariile rusesti in contextul sanctiunilor SUA. Ce planuieste Guvernul sa solicite

Categoria:       1

Romania si Bulgaria se chinuie sa protejeze rafinariile rusesti in contextul sanctiunilor SUA. Ce planuieste Guvernul sa solicite

Romania si Bulgaria sunt intr-o cursa contra timpului pentru a impiedica inchiderea rafinariilor lor petroliere esentiale inainte de intrarea in vigoare, la sfarsitul acestei luni, a sanctiunile SUA impotriva proprietarilor rusi.
Ambele tari analizeaza cererile de prelungire a sanctiunilor pentru instalatiile detinute de Lukoil.
Insa probleme mai grele abia urmeaza.
Decizia Washingtonului de a include pe lista neagra companiile Lukoil si Rosneft a alarmat tarile UE in care sunt prezente cele doua mari companii petroliere ruse.
Statele se grabesc sa evite o posibila penurie de combustibil mai inainte ca sanctiunile sa intre in vigoare, pe 21 noiembrie, scrie POLITICO.
Parlamentul bulgar a aprobat vineri un nou proiect de lege care i-ar permite guvernului sa numeasca un administrator al uriasei rafinarii Burgas, detinuta de Lukoil, acordandu-i puteri extinse de a prelua controlul operational asupra ei, de a-i aproba vanzarea si de a o nationaliza, la nevoie.
Intre timp tara incearca sa obtina si o exceptare de la sanctiuni.
Romania – unde se afla rafinaria Petrotel a Lukoil – nu a luat inca o decizie formala.
Dar si Bucurestiul analizeaza posibilitatea de a solicita o amanare a aplicarii sanctiunilor cat timp isi elaboreaza propriul raspuns, a declarat un demnitar sub rezerva anonimatului pentru a putea vorbi liber.
Nationalizarea e considerata ultima optiune, a adaugat el.
Totusi, ministrul roman al Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, a declarat pentru Politico ca guvernul e pregatit operational pentru orice scenariu.
Planul guvernului va avea drept scop protejarea activitatii economice a Romaniei, dar si blocarea finantarii Federatiei Ruse, a precizat el.
Trezoreria SUA – care trebuie sa aprobe orice vanzare – si Comisia Europeana refuza sa comenteze problema.
Eforturile de vanzare a rafinariilor au sanse si mai incerte dupa ce compania elvetiana Gunvor si-a retras joi oferta de a cumpara activele internationale ale Lukoil, in urma unor critici dure din partea Trezoreriei SUA privind tranzactia.
Noile masuri afecteaza si alte tari din UE.
Germania a obtinut o derogare de sase luni pentru rafinaria Schwedt, detinuta de Rosneft, aflata sub control guvernamental din 2022.
Prim-ministrul ungar Viktor Orbán a mers vineri la Washington in speranta de a obtine o exceptie pentru importurile de petrol rusesc prin conducte pentru tara sa si pentru vecina Slovacia.
Sanctiunile survin pe fondul frustrarii in crestere a presedintelui Donald Trump din cauza progresului tot mai lent spre un armistitiu in Ucraina.
Si UE si-a intensificat in ultimele luni efortul de a scapa complet de dependenta energetica de Moscova.
Probleme cu tranzitiaObtinerea unor exceptii sau numirea unui administrator de stat al rafinariilor nu ar trebui sa reprezinte o problema din punct de vedere tehnic.
Totusi, cel mai rau scenariu – in care rafinariile s-ar inchide – s-ar manifesta diferit in cele doua tari.
In Bulgaria, unde rafinaria rusa acopera pana la 80 din necesarul de combustibil al tarii, inchiderea ei ar lasa Sofia fara aprovizionare pana la sfarsitul anului, a declarat Martin Vladimirov, analist principal la Centrul pentru Studiul Democratiei.
Rafinaria din Romania, in schimb, asigura cam 20 din necesarul de combustibil al tarii, potrivit Anei Otilia Nutu, experta in energie la grupul de reflectie Expert Forum.
Inchiderea ei ar duce asadar la numai cateva luni de scumpiri moderate, timp in care tara va cauta rapid alternative de import.
Inchiderea ar putea afecta totusi exportul catre Moldova vecina, a precizat ea.
Iar daca Moldova va fi grav afectata, atunci va fi o noua […] imensa ocazie de publicitate pentru Rusia, a declarat Nutu.
Guvernul Moldovei si-a prezentat vineri propria propunere de a cumpara activele Lukoil din tara, inclusiv un depozit de combustibil pentru avioane, si a declarat ca i-a cerut si el Washingtonului o amanare a sanctiunilor.
Mihail Krutihin, cofondator al consultantei RusEnergy si expert in industria energetica rusa, a fost de acord ca rafinariile ar trebui sa-si poata continua operatiunile in siguranta, atat timp cat viitorul proprietar pastreaza personalul deja angajat si aduce experti suplimentari.
Vanzare dificilaProblemele reale vor incepe insa abia de acum incolo.
In primul rand, gasirea unui cumparator nu va fi usoara.
Ambele rafinarii sunt bine administrate, a afirmat un fost director Lukoil.
Insa gasirea unei companii dispuse sa-si asume riscul legal legat de sanctiuni, transporturi costisitoare, prime mari de asigurare si investitii continue va fi dificila, a declarat el.
Daca Vladimirov a estimat valoarea rafinariei din Bulgaria, in general profitabila, la 1,5 miliarde de dolari, Petrotel din Romania e mai putin atractiva, potrivit lui Nutu.
Rafinaria, cu o cifra de afaceri anuala sub 40 de milioane de euro in 2023, e inglodata in datorii si are nevoie de investitii foarte mari, a declarat ea.
Lukoil nu a raspuns pe moment la solicitarea Politico de a comenta.
Si un posibil arbitraj ar constitui o problema — mai ales in cazul nationalizarii.
Parlamentarii bulgari au adoptat vineri, in numai 30 de secunde, prima versiune a proiectului de lege privind preluarea rafinariei.
Aceasta graba si absenta completa a procedurii normale [comporta – n.
a.
] riscul comiterii multor greseli grave, a declarat Ivailo Mircev, parlamentar din opozitia de la Bulgaria Democrata.
Acum ei intentioneaza sa-i acorde acestei persoane puteri intr-atat de mari incat Lukoil va da in cele din urma in judecata Bulgaria — iar banii vor ajunge in Rusia, a declarat el.
Ministerul Energiei din Bulgaria a refuzat sa comenteze.
Nutu a declarat in schimb ca decizia de vanzare a rafinariilor trebuie coordonata la nivelul UE pentru a se preveni riscul ca Lukoil sa ocoleasca sanctiunile americane.
Žygimantas Vaičiūnas, ministrul Energiei din Lituania, e de acord.
Indiferent ce se va intampla, a declarat el, Bruxelles-ul ar trebui sa-i verifice pe potentialii cumparatori inainte sa aiba loc tranzactia, avand in vedere amenintarea ruseasca.


Taguri & Cuvinte Cheie:  
Romania si Bulgaria se chinuie sa protejeze rafinariile rusesti in contextul sanctiunilor SUA. Ce planuieste Guvernul sa solicite
romania bulgaria chinuie
romania si bulgaria se chinuie sa protejeze rafinariile rusesti in contextul sanctiunilor sua
# ce planuieste guvernul sa solicite



Ultimele Stiri
11/12/2025 18:11   SuperLiga: Sancţiuni date de FRF dupa incidente şi eliminari la meciurile din ultimele etape
11/12/2025 18:11   Legea pentru confiscarea rafinariei detinute de rusi, respinsa de presedintele Bulgariei. Domeniul de aplicare a fost extins nejustificat si periculos
11/12/2025 18:11   Daniel David: Profesorii poarta cea mai mare responsabilitate pentru analfabetismul functional Noua programa de liceu din 2026 va urmari reducerea fenomenului, spune ministrul
11/12/2025 18:11   Sorin Grindeanu pledeaza pentru comasarea comunelor: Sunt cateva sute sub 500 de locuitori. Nu-i in regula
11/12/2025 18:11   Noi informatii despre campania prezidentiala a lui Nicusor Dan: AEP i-a confiscat peste 210.000 de lei si i-a aplicat cinci amenzi. Plati pentru campania electorala din alte conturi bancare decat cele notificate la AEP
11/12/2025 18:11   Noile tarife de referinta RCA, in crestere medie cu 5,4%. Ce soferi vor plati mai mult si care mai putin. Diferente uriase intre BucurestiIlfov si restul tarii
11/12/2025 18:11   Rusia vrea sa reia negocierile cu Ucraina. Un oficial rus susţine ca in Alaska Trump a acceptat condiţiile maximaliste ale Moscovei: Americanii ne-au dat de inţeles ca vor convinge Kievul
11/12/2025 18:11   Jaf la cel mai mare muzeu din Siria. Hotii au furat statuete si lingouri de aur
11/12/2025 18:11   Guvernul saraciei continua sa taie de la oamenii saraci, in timp ce un director este platit cu 20.000 de lei lunar. Activitate zero de peste un an la Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Antigrindina
11/12/2025 18:11   Guvernul saraciei continua sa taie de la oamenii saraci, in timp ce un director este platit cu 20.000 de lei lunar. Activitate zero de peste un an la Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Antigrindina