Maia Sandu, apel in ultima zi de campanie electorala: „Moldova merita salvata de fiecare data! Mergeti la vot!”. VIDEO
Categoria:
stiri
1
Maia Sandu, apel in ultima zi de campanie electorala: „Moldova merita salvata de fiecare data! Mergeti la vot!”. VIDEO
Ea a subliniat ca neprezentarea la urne ar servi exact intereselor celor corupti si ale Kremlinului. Potrivit sefei statului, acest scrutin este decisiv pentru directia pe care o va urma Republica Moldova: integrarea europeana sau revenirea sub influenta celor care au tinut tara blocata in trecut.
Dragi cetateni, azi vreau sa va vorbesc nu in calitate de presedinte, ci in calitate de cetatean. In calitate de cetatean care, acum 10 ani, a decis ca nu vrea sa traiasca intr-o tara condusa de hoti. Si, alaturi de multi dintre voi, ne-am pornit sa dam jos regimul oligarhic. Au urmat ani grei de lupta cu un regim corupt. Periculos, care si-a batut joc de oameni si de imaginea tarii noastre. A fost mai greu decat ne-am imaginat, a declarat Maia Sandu, potrivit tv8. md.
Presedinta a evidentiat ca, in pofida crizelor si a razboiului din Ucraina, Republica Moldova a reusit sa puna capat schemelor de coruptie si sa porneasca pe drumul aderarii la Uniunea Europeana: Dar nu am renuntat nici chiar cand nu se mai vedea lumina la capatul tunelului. Impreuna, cu mult efort, intr-o buna zi, am reusit sa alungam oligarhul de la putere. Dar nu ne-am oprit acolo, pentru ca in locul unor hoti s-au avantat altii, cumetri cu precedentii si cu nanasi la Moscova. Acum patru ani am reusit sa-i scoatem de la putere si pe unii si pe altii.
Situatia pe care am mostenit-o nu a fost usoara si nici nu am avut mare noroc, pentru ca au venit peste noi tot felul de crize si, cel mai grav, s-a inceput un razboi in vecinatatea noastra. Dar noi ne-am mobilizat, am pornit reformele, am oprit schemele si am demonstrat intregii lumi ca moldovenii sunt oameni de treaba, oameni curajosi, nu hoti si tradatori. Ne-am apucat serios de treaba si alte tari ne-au vazut si ne-au ajutat. Am pornit in sfarsit procesul de aderare la Uniunea Europeana, a mai precizat Maia Sandu.
In mesajul sau, presedinta a declarat ca intelege nemultumirile cetatenilor, dar a avertizat ca aceste dezamagiri sunt exploatate ca arma de catre fortele ostile Republicii Moldova: Privind in urma, acesti 10 ani au fost foarte intensi. Dar stiu ca unii dintre voi vor spune ca nu s-a facut suficient, ca sunt dezamagiti, ca nu mai au pentru ce merge la vot, ca sunt speriati sau ca sunt obositi sa salveze tara. Sa stiti ca pe asta conteaza Kremlinul si pe asta conteaza coruptii.
Lucrurile bune se fac cu greu, timp de decenii. Lucrurile rele pot veni peste noi intr-o noapte. Actiunile si inactiunile noastre au intotdeauna urmari. Sa fim constienti de ele si sa ne le asumam. Moldova este casa noastra. Ea merita mereu timpul nostru si atentia noastra. Moldova merita salvata de fiecare data! Mergeti la vot! Pentru voi si pentru Moldova! Moldova, esti frumoasa si curajoasa! Mergi inainte spre un viitor mai bun, in pace!, a conchis presedinta.
Alegerile parlamentare din Republica Moldova 2025 vor avea loc pe 28 septembrie, potrivit parlament. md. Cetatenii moldoveni sunt asteptati la urne pentru a isi alege deputatii care sa ii reprezinte. 101 deputati vor fi alesi in Parlamentul Republicii Moldova, iar scrutinul va fi declarat valabil daca se vor prezenta la urne cel putin o treime dintre alegatorii inscrisi in listele electorale.
Deputatii vor fi alesi pentru un mandat de patru ani. In cursa s-au inscris 15 partide politice, patru blocuri electorale si patru candidati independenti. Campania electorala se incheie pe 26 septembrie 2025.
Parlamentul moldovean este alcatuit din 101 deputati, care sunt alesi prin reprezentare proportionala pe liste de partid intr-o singura circumscriptie electorala la nivel national. Pragul electoral la nivel national variaza in functie de tipul listei: pentru partide este de 5, pentru blocuri electorale este de 7, iar pentru candidatii independenti, pragul este de 2.
Potrivit Constitutiei Republicii Moldova, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al Republicii Moldova si singura autoritate legislativa a statului, iar deputatii au un mandat de patru ani. Pot vota cetatenii care au varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv.
Fiecare alegator are dreptul sa voteze cu doua buletine de vot: unul pentru circumscriptia nationala si altul pentru circumscriptia uninominala. Fiecare vpt are putere juridica egala.
In circumscriptia nationala (care cuprinde intreg teritoriul Republicii Moldova si sectiile de votare din strainatate) se vor alege 50 de deputati pe baza votului reprezentarii proportionale (pe liste de partid inchise).
In circumscriptiile uninominale se aleg 51 de deputati in baza votului majoritar, cate unul la fiecare circumscriptie, inclusiv de la circumscriptiile constituite pentru alegatorii din afara tarii si din localitatile din stanga Nistrului.
La alegerile parlamentare din Republica Moldova participa 15 partide politice, 4 blocuri electorale si 4 candidati independenti, potrivit alegeri. md.
Iata cele mai importante partide si candidati la aceste alegeri:
Partidul Actiune si Solidaritate (PAS) – lista cu 104 candidati, condusa de Igor Grosu, actualul presedinte al Parlamentului. Formatiunea promoveaza orientarea europeana si mesajele pro-reforma.
Partidul Nostru (PN) – are 102 candidati, in frunte cu Renato Usatii. Se prezinta ca o alternativa antisistem, critica fata de actuala guvernare.
Partidul Social Democrat European (PSDE) – intra in competitie cu 86 de candidati, avandu-l ca lider pe Tudor Ulianovschi. Promoveaza o viziune social-democrata moderata.
Partidul Democratia Acasa (PPDA) – participa cu 88 de candidati, condus de Vasile Costiuc. Formatiunea se prezinta cu un mesaj reformist.
Partidul Liberal (PL) – inscrie 57 de candidati, avandu-l in frunte pe Mihai Ghimpu. Pastreaza traditional discursul unionist.
Partidul National Moldovenesc (PNM) – a inregistrat 54 de candidati, cu Dragos Galbur cap de lista. Se axeaza pe valori nationale.
Uniunea Crestin-Sociala din Moldova – prezinta 53 de candidati, condusa de Gabriel Calin, cu accent pe valorile sociale si traditionale.
Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR) – participa cu 62 de candidati, in frunte cu Boris Volosatii, promovand unirea cu Romania.
Partidul Renastere – a depus o lista de 71 de candidati, condus de Vadim Misin, cu un mesaj axat pe suveranitate si traditionalism.
Partidul Sansa (PS) – are 87 de candidati, liderul formatiunii fiind Alexei Lungu. Mesajul se concentreaza pe dreptate sociala si dezvoltare economica.
Liga Oraselor si Comunelor (LOC) – inscrie 68 de candidati, condusa de Sergiu Perciun, pledand pentru descentralizare si sprijinirea autoritatilor locale.
Partidul Schimbarii (PS) – are 50 de candidati, cu Stefan Gligor in frunte, promovand un mesaj de modernizare si reforme anticoruptie.
Partidul Verde Ecologist (PVE) – prezinta 45 de candidati, condus de Anatolie Prohnitchi, cu o agenda ecologista si orientata spre protectia mediului.
Partidul National Liberal (PNL) – inscrie 42 de candidati, avand-o ca lider pe Vitalia Pavlicenco, cu un discurs unionist si proeuropean.
Partidul Reintregirii Nationale Acasa (PRNA) – are 39 de candidati, condus de Valeriu Climenco, sustinand unirea cu Romania si promovarea identitatii nationale.
Blocul electoral patriotic al Socialistilor, Comunistilor, Inima si Viitorul Moldovei – in frunte cu Igor Dodon, reuneste PSRM, PCRM, Partidul Republican Inima Moldovei si Partidul pentru Viitorul Moldovei. Lista cu 110 candidati.
Blocul electoral Alternativa – condus de Ion Ceban, include Miscarea Alternativa Nationala, PDCM si Congresul Civic. Lista cu 106 candidati.
Blocul electoral Impreuna – format din Partidul Schimbarii si Partidul Verde Ecologist, participa cu 60 de candidati.
Blocul Unirea Natiunii – include PNL si PRNA, cu 79 de candidati.
Patru candidati independenti s-au inscris in cursa pentru un fotoliu de deputat: Andrei Nastase, Olesea Stamate, Victoria Sanduta si Tatiana Cretu
Andrei Nastase a fost cel care s-a retras din cursa pentru presedinte al Republicii Moldova in 2016, in favoarea Maiei Sandu. El a castigat mandatul de primar general al Chisinaului, insa alegerile au fost invalidate.
Olesea Stamate a facut parte din PAS si a fost ministru al Justitiei in timpul primului mandat al Maiei Sandu. A fost acuzata de initierea unor amendamente controversate in Parlament.
Victoria Sanduta a fost judecatoare pana anul in 2024 si a facut parte pentru scurt timp din Coalitia pentru Unitate si Bunastare.
Tatiana Cretu le-a transmite alegatorilor ca nu va urma modelul unui politician clasic si ca va reprezenta vocea fiecarui cetatean. Dupa multi ani petrecuti in Diaspora, candidata independenta a declarat ca isi propune sa aduca in Republica Moldova principiile democratiei europene.
Sondajele de vot privind intentia de vot in Republica Moldova arata ca doar trei partide politice au sanse sa intre in viitorul Parlament.
20 de formatiuni politice si patru candidati independenti se lupta pentru cele 101 locuri de deputati.
Conform unui sondaj realizat de Watchdog Moldova si Centrul de Cercetari Sociologice CIBRES Research, partidul Partidul Actiune si Solidaritate sustinut de Maia Sandu ar obtine 29,7 din voturi. PAS este partidul aflat la guvernare si are majoritate parlamentara.
Pe locul al doilea in sondaj se afla Blocul Patriotic, alianta socialistilor si comunistilor care reuneste partidul condus de fostul premier Victor Tarlev si formatiunea fostei bascan a Gagauziei. Blocul electoral ar strange 13,2 din intentiile de vot ale moldovenilor.
Locul trei in intentia de vot este Partidul Nostru, condus de Renato Usatii, cu 7,5. Totusi, alte sondaje nu il plaseaza in top 3 privind intentia de vot.
Un sondaj realizat de Institutul Republican International la comanda autoritatilor americane arata ca PAS ar lua 39 din voturi, iar Blocul Patriotic ar obtine 22, in timp ce Blocul Alternativa condus de primarul Chisinaului va lua 10 din voturi.
Cetatenii moldoveni pot vota de oriunde. Acestia au posibilitatea sa voteze inclusiv prin posta. Cetatenii din urmatoarele tari pot vota prin corespondenta: Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Republica Coreea, Australia si Noua Zeelanda.
Cetatenii moldoveni aflati in diaspora au la dispozitie 301 de sectii de votare pentru a isi exercita votul la alegerile parlamentare.
Vezi AICI lista sectiilor de votare din diaspora
Cele mai multe sectii sunt deschise in:
Italia - 75 sectii
Germania - 36 sectii
Franta - 26 sectii
Romania - 22 sectii
Marea Britanie - 23 sectii
Statele Unite ale Americii - 22 sectii
Spania - 15 sectii
Irlanda - 12 sectii
In Rusia au fost deschise 2 sectii de vot ambele la Moscova.
Moldovenii din Romania au la dispozitie 23 de sectii de vot. Dintre acestea, 5 sunt deschise in Bucuresti, 3 la Iasi, cate doua in Cluj-Napoca, Brasov si Timisoara si cate una in Baia Mare, Bacau, Constanta, Craiova, Galati, Oradea, Sibiu, Suceava si Rargu Mures.
Pentru a vota, acestia au nevoie de unul dintre urmatoarele acte:
· cartea de identitate, buletinul de identitate al cetateanului Republicii Moldova;
· cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate provizoriu;
· pasaportul cetateanului Republicii Moldova (inclusiv expirat).
Campania electorala se incheie in ziua de vineri premergatoare scrutinului. Pentru alegerile parlamentare din R. Moldova 2025, campania a inceput pe 29 august si se incheie pe 26 septembrie.
Curtea Constitutionala a Republicii Moldova, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, este institutia care hotaraste validarea sau invalidarea mandatului de deputat.
In 30 de zile de la alegeri, Parlamentul se intruneste fiind convocat de presedinte.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Maia Sandu, apel in ultima zi de campanie electorala: „Moldova merita salvata de fiecare data! Mergeti la vot!”. VIDEO maia sandu, apel
maia sandu # apel in ultima zi de campanie electorala # „moldova merita salvata de fiecare data