La granita cu rusii. In satele-problema din Transnistria controlate de Chisinau (II) – Corespondenta din Republica Moldova
Categoria:
1
La granita cu rusii. In satele-problema din Transnistria controlate de Chisinau (II) – Corespondenta din Republica Moldova
Am trecut Nistrul candva dupa pranz printr-un punct de control trilateral adica prin care nu misunau doar trupe de supraveghere ruse si moldovene ci si transnistrene.
Din larma care zdruncina un Ford mic si vechi cu care coboram de cateva ore din nord prin satele asezate de-a lungul granitei cu Transnistria in masina s-a lasat deodata linistea.
Ne-asteptau toti pacificatorii pe pod umflati cu veste antiglont si casti de doua ori cat capul cu pusti de la piept pana-n picioare si tancuri pe care atarna steagul Rusiei. N-a mai vorbit nimeni pana am intalnit primii oameni.
Soarta si coturile Nistrului
Intrasem intr-un cot locuit de moldoveni un cot pe care Nistrul l-a facut intr-un moment de rebeliune cand a virat la dreapta in loc sa curga tot inainte. In acest cot modelat de soarta in ciuda rusificarii fortate moldovenii au continuat sa fie majoritari intr-o proportie covarsitoare.
Astfel ca primii presedinti dupa caderea URSS si proclamarea independentei Republicii Moldova comunistii Boris Eltin si Mircea Snegur au decis sa traseze o asa-zisa zona de securitate un fel de scut intre transnistrenii si moldovenii care se macelareau de-a lungul Nistrului.
Asa au aparut pacificatorii rusi Comisia Unificata de Control (CUC) Formatul de Pacificare Militara (FPM) si alti termeni-satelit care vorbesc despre pace in jurul conflictului din regiune.
In realitate dincolo de zona de securitate instituita in 1992 au continuat sa existe mai multe sate-problema unde tensiunile zvacnesc fara intrerupere. Sau cum ar spune un localnic aici vecinii se sfadesc si nu e frumos.
Incordarea nu dispare in comunitatile astea pentru ca desi teritorial ele se afla pe malul stang al Nistrului adica in Transnistria satele de-aici sunt controlate de Guvernul de la Chisinau si apartin administrativ de Republica Moldova.
Dar ce este Transnistria si cum a aparut?
Santajul rusesc si imprumutul serifului
Transnistria a fost scrijelita pe harta de sovietici ca o forma de santaj la adresa Romaniei dupa ce Basarabia care apartinuse Imperiului Rus incepand cu 1812 a fost integrata in granitele romanesti la 1918.
Stalin a infiintat Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca ceea ce astazi numim Transnistria la 12 octombrie 1924 iar de-atunci Kremlinul foloseste fasia dintre Moldova si Ucraina ca instrument de santaj si la adresa Chisinaului Kievului UE si NATO.
In 2022 in Transnistria se aflau ilegal 1. 600 de militari rusi care pazeau depozitele uriase de armament si munitie detinute de Federatia Rusa din perioada sovietica dar si fasia pro-rusa are propria armata formata din aproximativ 5. 000 de militari politisti si agenti ai serviciului secret.
Transnistria nu poate fi independenta economic depinde exclusiv de ajutor financiar extern iar acest lucru s-a vazut cel mai limpede in criza gazelor din ianuarie 2025 cand fasia a ramas fara incalzire din cauza sistarii gazelor de catre Rusia pe fondul unui conflict cu Chisinaul.
Presa internationala a vorbit atunci despre riscul unei catastrofe umanitare iar o analiza Deutsche Welle Moldova prevestea in luna august colapsul Transnistriei pe fondul scaderii masive de peste 10 ori a exporturilor regiunii transnistrene catre Rusia.
Nu mai devreme de anul trecut liderul separatistilor de la Tiraspol Vadim Krasnoselski ameninta cu un razboi mondial daca Republica Moldova ar incerca sa reintegreze Transnistria.
Un razboi mondial pornit de liderul separatist al carui capitala Tiraspol s-a salvat in momente critice din 2025 cu banii oligarhului Victor Gusan care controleaza de facto intreaga fasie prin lantul comercial Sheriff si care a livrat autoritatilor un ajutor caritabil de 18 milioane de dolari.
Asta dupa ce acelasi serif a propus in 2016 un imprumut fara dobanda de 26 de milioane de dolari pentru plata datoriilor pe care autoritatile de la Tiraspol le aveau la bugetarii transnistreni.
Insa nu poti sa intelegi cu adevarat cat de complicata e situatia de-acolo decat abia atunci cand o iei de-a lungul granitei si incerci sa ramai in Moldova fara sa intri din greseala la rusi.
De-a lungul granitei pe malul moldovenesc
Noi am pornit din Sanatauca aproape cel mai nordic sat de pe granita despre care legenda spune ca ar fi fost numit asa dupa ce niste bolnavi de ciuma s-ar fi refugiat si vindecat miraculos acolo.
Azi mai are vreo 2000 de localnici iar numarul scade continuu in timp ce tinerii isi iau bagajele si cetatenia romana si se stabilesc in UE. Nu e de mirare ca oamenii de-aici stau cu spatele la Nistru si privesc in partea cealalta.
Ce-a venit bun de la rusi? ne-ntreaba un localnic de 71 de ani.
Cu intrebarea asta la care eu n-am cautat si el n-a asteptat raspuns am coborat spre primul oras din drum Soldanesti botezat dupa numele unui boier care se tragea dintr-o familie veche spun oamenii ca de-o varsta cu descalecatul Moldovei.
In perioada interbelica aici a fost infiintata o fabrica de fermentat tutun care si-a atins apogeul in ultimii ani din comunism iar apoi a urmat cursul tuturor celorlalte fabrici in directia fier vechi.
Intr-o biserica din Soldanesti am intalnit oameni adusi cu taxiul din Transnistria la vindecare la preoti cu har de-aici oameni in scaun cu rotile cu alte dizabilitati sau cu vizibile suferinte care intrau in biserica ca la sanatoriu. Femeile se vanzoleau grabite inchinandu-se pana-n asfalt toate in fuste si cu capetele infasurate in baticuri.
Toti se-nchinau la dumnezeul rus caci preotul lor recunoaste doar Biserica rusa si rostogoleste propaganda Kremlinului prin fituica Sare si lumina apropiata de fugarul Ilan Sor si care a contribuit masiv la propagarea fake-news-urilor anti-Occident si anti-UE in campania electorala parlamentara din Moldova.
Unul dintre fake-uri vorbeste despre profesorii carora li se recomanda sa sustina schimbarea de sex la copii si sa tina lectii de gen inca din primele clase fapt negat vehement de Ministerul Educatiei de la Chisinau.
A fost imposibil sa nu-mi tasneasca mintea la Teodosie al nostru seful propagandei ruse la mine acasa in Dobrogea care il considera pe Putin un iubitor de tara si un sfant ctitor de biserici.
Si de cadavre.
Cu gandul la rusi am ajuns la Rezina unul dintre cele mai populate orase de pe granita cu Transnistria are aproximativ 11. 000 de locuitori.
De sus pana aici comunitatile sunt saracacioase dar se simte influenta banilor europeni in strazi in institutii de invatamant reabilitate in reactiile oamenilor cand ii intrebam ce aleg intre Rusia si UE.
Europa vrem mai bine apai nu mai rau e explicatia scurta si nepretentioasa a unei femei trecuta de 40 de ani.
Waze nu stie geopolitica
Avem deja aproape 4 ore de mers cu masina si alte doua pe jos prin sate incepem sa obosim deci sa vorbim. Tare. Unii peste altii. Discutiile din masina incep sa semene cu pranzul intr-o familie de greci si doar cativa kilometri mai incolo cu pranzul intr-o familie extinsa de italieni.
E momentul in care fara sa vrem aproape intram intr-un punct de control si tot ce ne-a oprit a fost pusca unuia din militari. A fost suficient s-o vedem ca sa cascam ochii pe indicatoarele cocotate pe stalpi. Urma sa intram in Rabnita unul din cele mai mari orase transnistrene de pe granita omologul Rezinei moldovenesti.
Colegul care conducea nu participa cu strigate la pranzul italian fusese atent la indicatiile aplicatiei doar ca ce sa vezi Waze nu stie geopolitica nu a auzit de comisia unificata de control nici de pacificatori el stia doar drumul cel mai scurt.
Si la fel ca-n viata uneori drumul cel mai scurt trece prin teroare.
Cand s-o-mpartit norocu’. Si apa
Era dupa pranz cand am ajuns la Vadul lui Voda aproape de Chisinau acolo unde se spune ca Stefan cel Mare ar fi intins o masa uriasa si bogata si ar fi incins o petrecere dupa o victorie cu tatarii de pe malul Nistrului. De unde si vadul lui voda.
Aici e unul dintre punctele de control trilaterale unde te-asteapta sa te treaca Styxul nistrean militari rusi moldoveni si transnistreni.
Presa a relatat in 2012 cum un soldat rus de la punctul asta de control a ucis un tanar din satul Pirita primul dupa ce treci Nistrul si ajungi in zona de securitate pentru ca nu ar fi oprit la semnalele militarului. Tot aici un grup de pacificatori transnistreni a instalat o bariera fara acordul Comisiei Unificate de Control dar bariera a fost ridicata de localnicii din imprejurimi.
Unul din drumurile care pleaca din punctul asta de control duce intr-o enclava moldoveneasca ca un sirag de comune unde rusilor nu le-a iesit iar localnicii din cotul format de Nistru au ramas sub controlul Chisinaului.
Insa tocmai acest puzzle stricat este motivul pentru care in satele astea tensiunile nu se sfarsesc niciodata iar conflictul nu este inghetat ci mocneste si de multe ori cu valvataie fix din cauza locurilor parca asezate stramb.
Spre exemplu primul mesaj pe care-l vezi dupa ce treci de mitralierele si tancurile rusilor de pe pod este unul de multumire pentru poporul american: Reabilitarea sistemului de irigare Cosnita finantat de poporul american scrie pe o pancarta uriasa aproape de intrarea in Pirita.
In zona asta s-a filmat Carbon (2022) o proiectie despre doi tineri care vor sa se inroleze si sa participe la luptele de pe Nistru din anii ‘90 si care a fost nominalizarea Republicii Moldova la Oscar la categoria filme straine. N-a fost selectat dar este cel mai vizionat film de la ei mai vizionat de moldoveni si decat Avatar.
Cosnita comuna la care fac referire localnicii in mesajul de multumire pentru americani este urmatoarea dupa Pirita si si-aici au intrat bani stricati din Occidentul decadent: Pohrebea unul din satele Cosnitei s-a dezvoltat rapid in ultimii ani cu bani elvetieni. Cu 5 milioane dolari buget total pentru proiecte localnicii si moldovenii care au plecat din tara si-au deschis restaurante si pensiuni si au dezvoltat satul de pe malul Nistrului in parteneriat cu autoritatile publice si mediul privat.
Cu toate astea moldovenii din satele de peste Nistru sunt rezervati in fata banilor care vin de-afara copiii lor mai degraba raman in tara iar ei se-arata eurosceptici pana la proba contrarie asta insemnand pana cand pensiile lor vor ajunge la nivelul celor din UE.
Multi dintre ei sunt nostalgici dupa URSS spun ca atunci era mai rau cu banii dar mai bine din punct de vedere uman pentru ca toata lumea era la fel nu unul mai bogat si altul mai sarac si nimeni nu umilea pe nimeni.
Se inteleg foarte bine cu vecinii lor transnistreni n-au conflicte iar de vina pentru situatie sunt politicienii. Ei sunt neutri nu vor nici cu UE nici cu Rusia ci doar sa traiasca mai bine.
Sunt mult mai certati cu camerele foto sau video nu vor sa fie vazuti sau auziti ce vorbesc incep sa se deschida abia cand iti pui aparatura in traista.
Atunci iti explica cum nu e chiar asa de bine cu rusii in coasta dar n-au incotro pentru ca sunt patrioti si nu-si lasa pamanturile. Au nevoie de banii UE le-ar placea in Occident dar nu vor sfada cu vecinii.
Pe transnistreni i-ar fugari daca ar putea pentru ca din cauza fasiei lor pe care o vor tara rutina si linistea le-au fost tulburate.
Cu cateva zile inainte de alegerile parlamentare autoritatile de la Chisinau au decis sa mute sectiile de votare de-aici pe malul moldovenesc al Nistrului din cauza amenintarilor cu bomba sau a provocarilor.
Iar Rusia a alimentat cultul fricii si al urii cu informatii false ventilate coordonat pe Telegram spre Romania care ar urma sa intervina militar in Transnistria dupa ziua alegerilor.
Daca va spun tot ce stiu ma-mpusca
Una peste alta nici geografia nu e lina in toate comunele moldovenesti din Transnistria iar asta e un alt motiv de incordare a relatiilor dintre moldovenii de-acolo si transnistreni.
Spre exemplu Molovata Noua apartine administrativ de Republica Moldova dar satul sau Roghi apartine administrativ de Transnistria.
Iar noi in Drotcaia ne simteam ca la capatul lumii atunci cand cautam sa ne reconfiguram traseul alegand doar strazile care ramaneau in spatiul controlat de moldoveni si nu se lungeau pana la transnistreni.
Caci da in enclavele romanesti de peste Nistru nevralgia teritoriului e atat de mare ca ajunge pana intr-acolo incat la imparteala n-a fost o comuna la tine una la mine ci un trotuar cu tufe si unul sub tancuri.
Dar strazile prelungite in Transnistria pot sa fie si explicatia pentru care comuna cu doar 2500 de locuitori are restaurante cafenele vile in constructie si masini de lux pe strazi.
Localnicii povestesc cum ei cred ca oligarhii moldoveni si mafia din Transnistria isi dau mana in afaceri iar contrabanda de-aici acolo si de-acolo aici i-a imbogatit nu numai pe capii crimei organizate dar a umflat si afaceri locale in satele insirate de-o parte si de alta a Nistrului.
Da’ daca va spun tot ce stiu astia ma-mpusca ma repede barbatul de pe trotuarul celalalt.
Corespondenta din Republica Moldova publicata si in Info Sud-Est si Context. ro. A contribuit Cristian Andrei Leonte.
GALERIE FOTO
Taguri & Cuvinte Cheie:
La granita cu rusii. In satele-problema din Transnistria controlate de Chisinau (II) – Corespondenta din Republica Moldova granita rusii. satele-problema
la granita cu rusii # in satele-problema din transnistria controlate de chisinau (ii) – corespondenta din republica moldova