Femeie de serviciu, impuscata mortal prin usa dupa ce s-a dus la o adresa gresita. Cazul este complicat de doctrina castelului din Indiana
Categoria:
actualitate
1
Femeie de serviciu, impuscata mortal prin usa dupa ce s-a dus la o adresa gresita. Cazul este complicat de doctrina castelului din Indiana
Detectivii din Indiana au finalizat ancheta initiala privind uciderea unei femei de serviciu care a ajuns din greseala la o adresa gresita si a fost impuscata prin usa de un locatar care se temea ca afara se afla un intrus, a transmis politia, potrivit Reuters.
Concluziile Departamentului de Politie Metropolitana din Whitestown au fost transmise oficial Parchetului din judetul Boone pentru a se stabili daca vor fi formulate acuzatii penale in legatura cu omorul de miercuri.
in Indiana exista o lege a apararii proprietatii cu orice mijloace
Procurorul Kent Eastwood a declarat presei locale ca cazul este complicat de doctrina castelului din legea apararii proprietatii din Indiana, care confera indivizilor dreptul de a se apara impotriva unui intrus, in unele cazuri cu forta letala.
Femeia de serviciu ucisa a fost identificata de politie drept Maria Florinda Rios Perez de Velasquez, in varsta de 32 de ani, rezidenta in Indianapolis, care, potrivit relatarilor mass-media, era imigranta din Guatemala si mama a patru copii.
Ea a fost impuscata cu un singur glont, in cap, tras de unul dintre cei doi locatari de cealalta parte a usii, cand Rios Perez si sotul ei au aparut la casa respectiva chiar inainte de rasarit, a declarat purtatorul de cuvant al politiei, capitanul John Jurkhash.
Locatarii sunasera deja la numarul de urgenta 911 pentru a raporta un posibil jaf in curs de desfasurare.
Ofiterii sositi la fata locului au gasit-o pe Rios Perez ranita mortal si au stabilit ca ea si sotul ei erau membri ai unei echipe de curatenie care ajunsesera in mod eronat la o adresa gresita, a afirmat politia intr-un comunicat. Nu au existat dovezi ale unei tentative de spargere, a declarat politia.
Sotul victimei a spus ca erau convinsi ca adresa e corecta
Sotul, identificat de Indianapolis Star ca fiind Mauricio Velazquez, a declarat pentru un site de stiri online ca el si sotia sa credeau ca se afla la adresa corecta si au verificat locatia de doua ori inainte de a se apropia de casa.
Potrivit Star, Velazquez a declarat ca el si sotia sa erau pe veranda din fata, cautand cheia casei din suburbia Whitestown din Indianapolis, cand s-a tras cu arma.
Politia nu a dat numele celor din casa si nici nu a spus care este persoana care a apasat pe tragaci, afirmand ca ancheta reprezinta un caz complex, delicat si in evolutie.
Circumstantele amintesc de alte cazuri din ultimii ani in care proprietarii de case au deschis focul asupra unor persoane care au ajuns la o adresa gresita si au fost confundate cu intrusi.
Procurorul comitatului care examineaza cazul Whitestown va trebui sa tina seama de o lege a statului Indiana care permite persoanelor aflate in casele lor sa foloseasca forta letala pentru a se proteja daca au motive rezonabile sa creada ca sunt amenintate de un intrus.
Foto: DreamsTime. com
Taguri & Cuvinte Cheie:
Femeie de serviciu, impuscata mortal prin usa dupa ce s-a dus la o adresa gresita. Cazul este complicat de doctrina castelului din Indiana femeie serviciu, impuscata
femeie de serviciu # impuscata mortal prin usa dupa ce s-a dus la o adresa gresita # cazul este complicat de doctrina castelului din indiana