Evaluarea Nationala, prin ochii unui tanar absolvent
Categoria:
1
Evaluarea Nationala, prin ochii unui tanar absolvent
Am discutat despre educatie cu un tanar pasionat de viitorul invatamantului romanesc, Raul Nemes, student in anul II la Facultatea de Fizica si Matematica din Timisoara, un entuziast care mediteaza gratuit la matematica zeci de copii in cadrul proiectului Duminica de Mate. Dincolo de analize obiective, am descoperit ca maturitatea de gandire se poate manifesta in medii prielnice si la varsta de 20 de ani. Generatia sa are multe de spus, important este sa avem deschiderea de a o asculta fara a interfera ab initio prin idei preconcepute. Merita sa ne aplecam asupra viziunii sale, capacitatea de analiza descoperita este absolut remarcabila:In mentalul romanesc, acest examen a devenit eticheta care valideaza, intr-o forma sau alta, valoarea unui copil. O stigma purtata pe umeri fragili, la doar 13-14 ani. Este o perceptie profund gresita. La aceasta varsta, un copil nu este o formula gata definita, ci o personalitate in formare, care trece printr-o experienta de viata, nu printr-un simplu proces de invatare. Anul acela, acela, al Evaluarii Nationale – clasa a VIII-a – n-ar trebui sa fie despre statul cu nasul in carti, ci despre a construi un mediu de invatare sanatos. Copilul are nevoie, mai mult decat de meditatii, de un anturaj care respira curiozitate: prieteni care discuta despre un eseu argumentativ, care se provoaca la o problema de geometrie, care se sprijina reciproc. Nu notele fac performanta, ci contextul care inspira invatarea. In timp, Evaluarea Nationala s-a transformat intr-o povara colectiva: o sursa de venit pentru unii profesori meditatori, o sursa de stres pentru elevi si cadre didactice, un prilej de propaganda pentru mass-media si un criteriu de selectie pentru licee care, sincer spus, nu reuseste intotdeauna sa masoare corect potentialul elevilor. Parintii, la randul lor, traiesc acest examen ca pe o competitie sociala. Multi incearca, poate fara sa-si dea seama, sa se valideze prin rezultatele copiilor lor. Mandria si presiunea recunoasterii publice ajung uneori sa cantareasca mai mult decat nevoile reale ale copilului. Ceea ce mi-as dori prin acest articol este sa trezesc constiinta colectiva: se poate si altfel. Cheia succesului nu este memorarea, ci intelegerea – intelegerea profesorilor de catre cei care creeaza subiectele, intelegerea subiectelor de catre copii, intelegerea copiilor de catre parinti si, in final, intelegerea parintilor de catre societate. Astazi, copilul de 13-14 ani traieste intr-o presiune constanta. La scoala i se repeta zilnic: Vine evaluarea, sunteti clasa a VIII-a, trebuie sa trageti tare!. Apoi ajunge acasa, obosit, poate cu dorinta fireasca de a iesi la un suc, dar este intampinat cu aceleasi mesaje: Ar fi mai bine sa inveti, maine ai meditatii, anul acesta ne lasam de sport, tragem tare pentru evaluare. Sapte ore de scoala, teme, meditatii, absenta timpului liber, anularea bucuriei – toate pentru un examen de doua zile. E trist sa traiesti asa. Factorul de presiune vine din tot, absolut tot: din interiorul elevului, din exteriorul lui, din scoala, din familie, din mediu. In clasa a VIII-a, un copil traieste o dubla tensiune — cea a propriei nesigurante si cea a asteptarilor celor din jur. Pierde relatii sociale, isi schimba prieteniile, uneori se izoleaza, alteori se lipeste de grupuri nepotrivite. Iar parintele, care ar trebui sa fie echilibrul, ajunge adesea — fara intentie — sa alimenteze presiunea. De aceea, anturajul devine crucial. Rolul parintilor ar trebui sa fie acela de a ghida selectia anturajului, nu de a impune un regim de meditatii. Parintii alaturi de profesorii de limba si literatura romana si matematica, in special, pot avea un rol decisiv in aceasta perioada. Ar fi extraordinar ca, macar o data pe luna, sa existe intalniri relaxate, informale, in care elevii sa vorbeasca liber despre ce simt, ce ii sperie, ce nu inteleg. Nu despre formule, nu despre teste. Ci despre emotie, despre cum pot trece mai usor prin aceasta etapa. apartamente de vanzare bucuresti 2 camereNu cred ca elevii au nevoie de atatea explicatii, ci mai degraba de incredere, de discutii fara teama notei si de profesori care inteleg ca, in clasa a VIII-a, nu e important sa adune note mari in catalog, ci sa cladeasca siguranta. Poate ar fi momentul ca perceptia si modul de notare sa se schimbe, macar in acest an terminal: inainte de a trece o nota definitiva, elevului sa i se ofere o sansa de corectare, o invitatie la progres, nu o sentinta. Pentru ca o nota mica, intr-o perioada deja tensionata, poate ruina saptamani intregi de echilibru. Imaginea liceului bun sau slab este, la randul ei, o constructie sociala. Liceu de top, de elita, cu profesori buni, cu olimpici — toate sunt etichete care circula usor, dar rareori reflecta realitatea profunda. In esenta, un liceu nu ar trebui ales pentru reputatie, ci pentru potrivirea cu elevul. Pentru ca acolo isi va petrece patru ani importanti — in acel colectiv, pe acele coridoare, printre acei oameni. Parintii nu ar trebui sa-si doreasca cel mai bun liceu, ci liceul cel mai potrivit pentru copilul lor. De prea multe ori am vazut parinti care critica dur un profesor, in timp ce alti parinti, din clasa paralela, vorbesc despre acelasi profesor cu admiratie. Si atunci, care e adevarul? Profesorul e performant sau ineficient? Raspunsul depinde de contextul clasei, de dinamica colectivului, nu doar de omul de la catedra. Pentru o mai buna intelegere a fenomenului, voi da ca exemplu liceele cu profil sportiv. In mentalul colectiv, acolo nu se face scoala. Copiii sunt etichetati ca dezinteresati. Dar, strict din punctul meu de vedere, realitatea e cu totul alta: acei elevi au disciplina, echilibru mental, discutii despre sanatate si autocontrol. Nu traiesc in excese, nu se pierd in superficialitate. Iar o minte sanatoasa, disciplinata, nu e niciodata o minte slaba. Atunci, cum e liceul respectiv? Slab sau performant? Poate doar diferit. Poate ca nu e problema liceului, ci a felului in care il judecam. Un copil poate fi profund influentat nu de ceea ce spun parintii, ci de felul in care o spun. Imaginati-va un elev care ia nota 5 la matematica. Poate n-a inteles, pentru moment, geometria in spatiu — nu o vede, cum se spune. Parintele se enerveaza, il cearta, discuta aprins jumatate de ora. Dar pentru elev, acea jumatate de ora devine o saptamana intreaga de neliniste. Se duce la culcare cu vocea parintelui in minte. Se trezeste cu aceeasi apasare. Ineficienta se instaleaza, iar o singura discutie nepotrivita ii poate afecta toata motivatia pentru zile intregi. Daca ne gandim ca un an scolar are 36 de saptamani, ne putem imagina cat de repede se pot pierde unele dintre ele doar din cauza presiunii. Elevul trebuie indrumat sa inteleaga, nu doar sa reproduca. Profesorii ar trebui sa discute conceptual cu elevii – sa le arate cum sa recunoasca structura unui exercitiu, sa inteleaga ce vrea problema de la ei. Sa-si lase gandirea libera, sa invete sa deduca, nu doar sa memoreze. Sa-si antreneze mintea ca pe un muschi, sa invete sa vada logica. E greu, dar nu imposibil — si mai ales, e un pas spre formarea gandirii autonome, care valoreaza mai mult decat orice medie finala. O sa spun o realitate dura, poate incomoda, dar necesara: succesul din liceele bune este, de foarte multe ori, un produs format pe banii parintilor. Nu e o acuzatie, e un fapt. Peste 90 dintre elevii din aceste licee fac meditatii de ani buni, frecventeaza centre de excelenta, au parte de resurse constante si de o sustinere financiara considerabila. Sunt copii disciplinati, devotati cartii, crescuti in ideea de performanta – si asta, in sine, nu e un lucru rau. Profesorii din aceste licee sunt, in marea lor majoritate, oameni remarcabili: dedicati, profesionisti, cu cariere impresionante. Respectul pentru ei e deplin. Dar trebuie spus si celalalt adevar: in astfel de licee, munca reala de formare e mai redusa. Elevii stiu deja cum sa invete, sunt obisnuiti cu disciplina studiului, primesc materialul si il parcurg singuri. Sistemul functioneaza pentru ca baza e solida, nu pentru ca mecanismul e perfect. De aceea, poate ca focusul din anul de dinaintea Evaluarii Nationale ar trebui sa se mute: nu pe rezolvarea de teste, ci pe invatarea modului de a invata. Daca elevul intelege cum sa gandeasca, cum sa-si structureze efortul, cum sa aiba rabdare cu sine, atunci va putea face fata oricarui liceu – fie el de elita sau modest cotat. Mi-as dori sincer ca atentia sa se mute de la liceu bun la mediu bun de invatare. Nu doar parintii ar trebui sa reflecteze la asta, ci si comunitatile scolare care functioneaza deja: directorii, consiliile profesorale, elevii mai mari. Sa existe mai multa deschidere, mai multe conversatii reale, mai putina teama si mai multa umanitate. Educatia nu inseamna doar performanta individuala, ci si disponibilitate colectiva. O comunitate care stimuleaza elevii e mult mai valoroasa decat un nume care suna bine. Valoarea fiecarui elev e individuala, nu transferabila. Unicitatea elevilor exista categoric – iar sistemul ar trebui sa o puna in valoare, nu sa o toceasca in competitie. E trist sa vezi copii care ajung epuizati, fara chef, inhibati, dupa luni de invatare mecanica, doar pentru a prinde liceul X. Multi cedeaza psihic in clasa a IX-a, nu pot tine ritmul si ajung sa se transfere. Si atunci intrebarea devine inevitabila: cui foloseste? Cine castiga ceva dintr-un an plin de stres, de ore pierdute si de cautari de validare, doar pentru doua note luate in doua zile — note pe care, oricum, mai tarziu, nimeni nu si le mai aminteste? Sunt convins ca 95 dintre studentii sau absolventii care au sustinut Evaluarea Nationala acum mai bine de 5 ani nu mai stiu ce note au avut. Stiu, in schimb, cum s-au simtit. Un elev invata enorm in calatoria catre Evaluarea Nationala. Clasa a VIII-a nu e doar un an de acumulare de cunostinte, ci o perioada in care copilul invata despre sine: despre asteptarile proprii, despre felul in care e perceput de ceilalti, despre cat sprijin primeste si cat poate duce singur. Este o etapa de formare identitara, poate mai decisiva decat oricare alta. Cred ca aici, mai mult decat in orice alt moment al scolii, ar trebui sa intervina psihologii si consilierii scolari si, de ce nu, chiar sa cerceteze putin fenomenul. E o varsta fragila, la granita dintre copilarie si adolescenta, cand se contureaza trasaturi de personalitate — poate chiar punctul de cotitura intre a deveni o persoana introvertita sau una extrovertita. Nu e vorba despre ce cariera va urma elevul, ci despre ce fel de om va deveni. Frica de esec trebuie, si ea, tratata cu la fel de multa atentie - chiar maxima atentie. Un copil de 13-14 ani traieste o presiune uriasa — de a reusi, de a confirma, de a nu-si dezamagi parintii. Iar in momentul in care, in ciuda efortului, lucrurile nu se materializeaza exact cum isi doreste, frustrarea e uriasa. Simte ca atat poate, ca e o dezamagire. Aici se rupe adesea firul motivatiei — si daca nu e sprijinit, daca nu i se explica faptul ca un rezultat slab nu e o tragedie, ci o etapa, atunci riscul de retragere, de resemnare, e foarte mare. De aceea, in jurul elevului ar trebui sa existe o echipa completa: profesori, parinti, consilieri, colegi — toti in jurul aceluiasi scop: echilibrul copilului. Elevul este becul central, iar toti ceilalti trebuie sa straluceasca in jurul lui, nu sa-i stinga lumina. Prin comunicare si intelegere se pot rezolva multe dintre tensiunile care, altfel, devin traume educationale. Dar poate cea mai importanta schimbare ar trebui sa fie de perspectiva: procesul conteaza mai mult decat rezultatul. Ce inveti despre tine, despre efort, despre rabdare — acestea sunt adevaratele castiguri, nu cifrele din catalog. Si pentru ca tot vorbim despre invatare, vreau sa fac o paranteza necesara: gramatica. Este una dintre competentele fundamentale pentru Evaluarea Nationala. Dar, de prea multe ori, copiii o invata mecanic, obsesiv, iar unii copii, invatand mecanic, ajung sa ia note foarte bune, poate chiar nota 10, la proba de limba si literatura romana a Evaluarii Nationale. Rezultatul? O stiu perfect in iunie si o uita complet in septembrie. Realitatea? La liceu, gramatica dispare din programa de limba si literatura romana. Si atunci, ce facem, concret? Ajungem sa producem, cu note de 10, analfabetism functional? Nu cred ca asta se doreste. Din pacate, un sistem care incurajeaza memorarea in locul gandirii e un sistem care educa pe termen scurt si dezvata pe termen lung. Suna dur, dar e real: in societatea romaneasca, performanta se transforma intr-o forma de toxicitate educationala. Privind inapoi, imi dau seama ca Evaluarea Nationala prin care am trecut eu a avut loc intr-un context cu totul special: in plina pandemie. La limba si literatura romana, nu mai stiu exact ce nota am luat, undeva intre 8,50 si 9 - sa fi fost 8,60 sau 8,70?. Cert e ca stiu gramatica de bubui si ca imi place sa citesc de mor, asa ca n-a fost chiar atat de rau. La matematica am luat un mandru 9,50, desi am gresit o problema banala de algebra pe care acum as putea s-o rezolv cu ochii inchisi. Nu am intrat, bineinteles, la liceul la care visam, dar am intrat la liceul care m-a vrut. Si, privind acum inapoi, imi dau seama ca a fost cel mai mare noroc posibil. In acel liceu am descoperit un colectiv extraordinar — oameni cu initiativa, cu suflet, cu dorinta de a face mai mult. La final, am primit premiul pentru Cel mai activ tanar dintr-un Consiliu Scolar al Elevilor in anul 2024, in judetul Timis, oferit de catre FITT in cadrul Galei Proiectelor de si pentru Tineret. Poate pentru unii e un detaliu, dar pentru mine e dovada ca am crescut in locul potrivit. Si nu am reusit pentru ca am avut medii mari, ci pentru ca am avut parte de un mediu bun, care m-a modelat. Astazi, educatia a devenit una dintre pasiunile mele. Vreau sa inspir, sa transmit mai departe ideea ca un sistem poate fi schimbat prin oameni, nu prin reguli. Si daca as putea vorbi cu Raul cel din clasa a VIII-a, i-as spune simplu: Lasa cartile o seara si iesi la plimbare. O sa fie bine. Nu vei intra la liceul la care vrei, dar vei ajunge la cel care te va forma. Sunt sigur ca mi-ar raspunde cu un zambet, dar si cu o nota de ironie si sarcasm: As iesi, dar e pandemie. Asa ca raman acasa, sa mai repet o data particularitatile textului liric. Si totusi, am ajuns bine. Poate tocmai pentru ca viata are un simt mai fin al potrivirii decat avem noi. In esenta, Evaluarea Nationala nu este un examen al inteligentei, ci o oglinda a societatii noastre. Este primul contact cu presiunea, cu asteptarea, cu frica de esec, dar si cu increderea in sine. Nu decide viitorul nimanui, ci doar il provoaca sa-si descopere puterea. Nu liceul te formeaza, ci tu formezi liceul. Nu nota conteaza, ci felul in care ai invatat sa-ti pastrezi echilibrul. Iar cheia acestui examen ramane una singura: intelegerea. Zeno Sustac este avocat, scriitor, doctor in filosofie, conflictolog, expert european in domeniul ADR, mediator, practician in insolventa, coordonator & fondator al grupului Parintii Elevilor din Romania si Presedinte al Asociatiei pentru DepolitizareaEducatiei.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Evaluarea Nationala, prin ochii unui tanar absolvent evaluarea nationala, prin
evaluarea nationala # prin ochii unui tanar absolvent