Acord provizoriu in UE pentru sectorul agricol. Fermierii ar putea economisi pana la 1,6 miliarde de euro pe an
Categoria:
2
Acord provizoriu in UE pentru sectorul agricol. Fermierii ar putea economisi pana la 1,6 miliarde de euro pe an
Negociatorii Parlamentului European si ai presedintiei daneze a Consiliului UE au ajuns la un acord provizoriu pentru simplificarea Politicii Agricole Comune, masuri care ar reduce semnificativ birocratia si ar sprijini fermierii, inclusiv pe cei mici. Potrivit estimarilor Comisiei Europene, fermierii ar putea economisi anual pana la 1,6 miliarde de euro, iar administratiile statelor membre peste 200 de milioane de euro. br
Negociatorii Parlamentului European si ai presedintiei daneze a Consiliului Uniunii Europene au ajuns luni seara la un acord provizoriu privitor la simplificarea politicii agricole comune (PAC), cu obiectivul de a spori competitivitatea agriculturii europene prin sprijinirea fermierilor, inclusiv a micilor fermieri, prin incurajarea inovatiei si stimularea productivitatii, arata un comunicat al Consiliului UE. br
Aceste masuri de simplificare ar putea conduce la reduceri semnificative ale costurilor administrative atat pentru fermieri, cat si pentru administratiile nationale. Potrivit evaluarii initiale realizate de Comisia Europeana, masurile ar putea conduce la economii anuale de pana la 1,6 miliarde de euro pentru fermieri si de peste 200 de milioane de euro pentru administratiile statelor membre. br
Acordul convenit luni mentine viziunea generala a propunerii Comisiei Europene pentru sprijinirea eliminarii poverii administrative pentru fermieri si administratii, pentru cresterea platilor catre micii fermieri si pentru simplificarea regulilor privind conditionalitatea, in special pentru fermele organice. br
De asemenea, acordul mentine propunerea Comisiei Europene de a le permite statelor membre sa livreze plati de criza catre fermierii activi care sunt afectati de dezastre naturale, evenimente climatice nefavorabile sau evenimente cu urmari catastrofice. Astfel de plati vor garanta continuitatea activitatii agricole a fermierilor afectati. br
Mai mult, acordul provizoriu imbunatateste mai multe elemente ale propunerii executivului UE:br
Acordul provizoriu urmeaza sa fie confirmat de Consiliul si de Parlamentul European inainte ca actul juridic sa fie adoptat oficial de co-legislatori. br
Presedintia Consiliului UE a salutat acordul. Astazi am facut un pas mare pentru a ne tine promisiunea de a simplifica regulile agricole in Uniunea Europeana. Este important ca agricultura sa fie facuta mai usor in Europa pentru ca aceasta contribuie la cresterea si consolidarea industriei agricole, sporind competitivitatea sectorului in Europa, a declarat ministrul danez pentru Marie Bjerre. br
La randul sau, ministrul danez al agriculturii, Jacob Jensen, a spus ca acordul constituie un pas important in directia simplificarii politicii agricole comune. In opinia sa, acordul contribuie la cresterea competitivitatii fermierilor europeni si sporirea flexibilitatii statelor membre in implementarea cerintelor pentru o agricultura ecologica. br
br
Taguri & Cuvinte Cheie:
Acord provizoriu in UE pentru sectorul agricol. Fermierii ar putea economisi pana la 1,6 miliarde de euro pe an acord provizoriu pentru
acord provizoriu in ue pentru sectorul agricol # fermierii ar putea economisi pana la 1 # 6 miliarde de euro pe an