/     /     /  

Cine este Viktor Orbán, cel mai longeviv lider din UE. Ar putea pierde puterea dupa 16 ani in fruntea Ungariei

Categoria:   stiri     2

Cine este Viktor Orbán, cel mai longeviv lider din UE. Ar putea pierde puterea dupa 16 ani in fruntea Ungariei

Este o situatie fara precedent pentru cel mai longeviv lider in functie din Uniunea Europeana.
Dupa patru mandate consecutive castigate confortabil, Orbán intra in cursa slabit de erodarea sprijinului intern, de acuzatiile persistente de coruptie care vizeaza cercul sau apropiat si de o izolare tot mai accentuata pe plan european.
Campania sa s-a concentrat pe razboiul din Ucraina, pe care il invoca pentru a justifica pozitionari divergente fata de partenerii occidentali, inclusiv blocarea unor pachete de sprijin pentru Kiev, arata BBC.
In acelasi timp, liderul de la Budapesta continua sa beneficieze de sustinere externa puternica.
Este considerat cel mai apropiat partener al lui Vladimir Putin in interiorul UE si a primit sprijinul explicit al fostului presedinte american Donald Trump.
Chiar si vicepresedintele american JD Vance a intervenit in campanie, intr-o vizita la Budapesta, indemnand alegatorii sa il sustina pe Orbán.
Pe plan intern, insa, semnalele sunt diferite.
Liderul care domina scena politica printr-un amestec de carisma si control institutional pare mai vulnerabil.
Episodul din Győr, atunci cand a fost huiduit, a fost perceput ca un semn al schimbarii a atmosferei din politica maghiara.
Pentru un politician descris in trecut drept capabil sa controleze situatia, reactia publicului a marcat o ruptura vizibila.
Pentru a intelege momentul actual, trebuie urmarit parcursul politic al lui Viktor Orbán, unul dintre cele mai spectaculoase din Europa postcomunista.
Nascut in 1963, intr-o familie din mediul rural, Orbán nu a avut un inceput care sa anunte ascensiunea sa ulterioara.
Tatal sau era inginer agronom si membru al Partidului Comunist, iar copilaria sa a fost marcata de conditii modeste si de episoade de violenta in familie, pe care le-a relatat ulterior in interviuri.
A intrat in viata publica la finalul anilor ’80, in contextul prabusirii sistemului sovietic.
Ca student la drept la Budapesta, a devenit unul dintre fondatorii miscarii Fidesz.
Momentul care l-a propulsat in prim-plan a fost discursul din 1989, rostit in Piata Eroilor, la reinhumarea lui Imre Nagy, simbol al revoltei din 1956.
In fata a sute de mii de oameni, Orbán a cerut retragerea trupelor sovietice si organizarea de alegeri libere.
In primii ani, Fidesz s-a pozitionat ca un partid liberal, afiliat la Internationala Liberala.
Orbán insusi a beneficiat de o bursa la Oxford, finantata de George Soros.
Relatia dintre cei doi avea sa se transforme radical in deceniile urmatoare.
Schimbarea de directie a venit in a doua jumatate a anilor ’90, cand Orbán a reorientat partidul catre o linie national-conservatoare.
Strategia a fost una pragmatica: ocuparea spatiului lasat liber de dreapta traditionala.
In 1998, la doar 35 de ani, a devenit cel mai tanar prim-ministru din Europa.
Dupa infrangerile electorale din 2002 si 2006, Orbán si-a recalibrat discursul si strategia politica.
Revenirea la putere in 2010, pe fondul crizei economice globale, a marcat inceputul unei transformari profunde a statului ungar.
De atunci, Fidesz a castigat patru alegeri consecutive cu majoritati de doua treimi, permitand modificari extinse ale constitutiei, ale legislatiei electorale si ale arhitecturii institutionale.
Peste 40 de legi cardinale au redefinit functionarea statului, economiei si sistemului media.
Modelul construit de Orbán a fost descris chiar de el drept democratie iliberala, in timp ce Parlamentul European l-a calificat drept un regim hibrid de autocratie electorala.
Criticii sustin ca, in acest interval, Ungaria a trecut de la o democratie liberala consolidata la un sistem cu derapaje semnificative privind statul de drept.
Controlul asupra mass-media a crescut treptat, culminand in 2018 cu transferul unei mari parti a presei pro-guvernamentale catre o fundatie apropiata Fidesz.
In paralel, proiecte economice majore au fost atribuite unor persoane din cercul apropiat al premierului, inclusiv prieteni din copilarie si membri ai familiei.
Aceste evolutii au atras reactii dure din partea institutiilor europene.
Transparency International a plasat in repetate randuri Ungaria pe primul loc in UE in clasamentele privind perceptia coruptiei, iar Comisia Europeana a blocat miliarde de euro din fonduri, invocand probleme legate de statul de drept.
Pe plan extern, Orbán s-a pozitionat constant in opozitie fata de consensul european in dosare-cheie.
Relatia sa cu Rusia si refuzul de a sustine pe deplin Ucraina au amplificat tensiunile.
Ministrul sau de externe, Péter Szijjártó, a recunoscut inclusiv schimburi de informatii cu omologul rus Sergei Lavrov, pe care le-a descris drept diplomatie de zi cu zi.
In acest context, premierul polonez Donald Tusk a afirmat ca Orbán a parasit Europa demult, sugerand o ruptura politica profunda.
Retorica interna a liderului ungar s-a concentrat, de-a lungul anilor, pe identificarea unor adversari externi sau interni: de la migranti si George Soros, pana la institutiile europene.
Criza migratiei din 2015 a reprezentat un moment-cheie, cand guvernul a construit un gard la granita cu Serbia si a adoptat legislatie restrictiva, ulterior contestata la nivel european.
In prezent, razboiul din Ucraina a devenit tema centrala a campaniei.
Orbán il acuza pe presedintele ucrainean Volodimir Zelenski ca afecteaza interesele energetice ale Ungariei si sustine ca opozitia ar directiona resursele tarii catre Kiev.
Dupa aproape doua decenii de dominatie politica, Viktor Orbán intra intr-o competitie electorala in care avantajele din campaniile anterioare nu mai garanteaza rezultatul.
Sustinut de aliati internationali puternici, dar contestat in interior si izolat in Europa, liderul ungar se confrunta cu o posibila schimbare de epoca politica.


Taguri & Cuvinte Cheie:  
Cine este Viktor Orbán, cel mai longeviv lider din UE. Ar putea pierde puterea dupa 16 ani in fruntea Ungariei
cine este viktor
cine este viktor orbán
# cel mai longeviv lider din ue
# ar putea pierde puterea dupa 16 ani in fruntea ungariei



Ultimele Stiri
04/09/2026 23:04   Facturi mai mari decat ipoteca la electricitate intr-un stat din SUA: oamenii aleg intre a plati curentul sau a cumpara mancare
04/09/2026 23:04   Putin anunta armistitiu de Pastele Ortodox in Ucraina; Kievul propusese anterior o pauza a luptelor
04/09/2026 23:04   Romania, invinsa de Franta in Billie Jean King Cup si incheie pe locul 3 in Grupa C a Grupei I EuropaAfrica
04/09/2026 23:04   CTP, reactie dupa ce Realitatea Plus si-a recuperat licenta in 24 de ore: Este caracatita Savonea, care face asta pentru ca poate
04/09/2026 23:04   Philip Morris International prezinta Raportul de valoare pentru anul 2025: Schimbarea in miscare. Crestere la nivel global si extinderea categoriei alternativelor fara fum pe piata din Romania
04/09/2026 23:04   Philip Morris International prezinta Raportul de valoare pentru anul 2025: Schimbarea in miscare. Crestere la nivel global si extinderea categoriei alternativelor fara fum pe piata din Romania
04/09/2026 23:04   Crin Antonescu, despre eventuala candidatura a lui Bolojan la presedintie: Daca sistemul a vrut sa puna pe cineva, a pus.
04/09/2026 23:04   Ministrul PSD, dupa ce Nicusor Dan a numit sefii parchetelor: In sfarsit Romania are presedinte
04/09/2026 23:04   SRI, SPP si STS schimba macazul si trec pe masini electrice. Anuntul Ministerului Transporturilor
04/09/2026 23:04   Crin Antonescu, in exclusivitate la Culisele Statului Paralel: scenariile privind o eventuala regrupare a lui Ilie Bolojan la REPER