Ce fac turistii pe litoral, inca de la primele ore ale diminetii. „Am instruit stafful sa ridice aceste obiecte”
Categoria:
divers
1
Ce fac turistii pe litoral, inca de la primele ore ale diminetii. „Am instruit stafful sa ridice aceste obiecte”
La noi, unii hotelieri traseaza reguli clare, in timp ce altii nu vor sa-i supere pe cei care isi rezerva locul cu prosopul.
Acesti turisti sositi intr-un resort din strainatate pornesc in cursa pentru un sezlong atunci cand poarta de la piscina se deschide.
Internetul este plin de astfel de imagini virale, in care turisti din intreaga lume se trezesc cu noaptea in cap, nu ca sa admire rasaritul, ci ca sa ocupe sezlonguri aruncand pe ele prosoape.
Scenele se repeta si la noi, pe litoral, in varf de sezon, la hotelurile care includ in pachetul de cazare loc pe sezlong la piscina ori pe plaja privata.
Cine nu se trezeste de dimineata ramane fara, astfel apar nemultumiti. Ca sa evite conflictele, unii hotelieri au pus afise, dar nu toti oaspetii tin cont de ele.
Corespondent Stirile PRO TV: Sezlongurile sunt ocupate strategic cu prosoape inca de la primele ore ale diminetii, desi hotelierii afiseaza reguli clare. Nu este permisa rezervarea in avans a sezlongurilor.
Alte hoteluri de la noi aduna prosoapele lasate pe sezlong inainte de deschiderea piscinei.
Iulian Tenie, managerul unui hotel: Am instruit stafful de la plaja ca, odata cu deschiderea plajei la ora opt, sa ridice aceste obiecte personale.
De multe ori insa, hotelierii prefera sa evite conflictele si apeleaza doar la bunul-simt al turistilor.
Aurelian Marin, managerul unui lant hotelier: Nu prea putem interveni, pentru ca altfel ajungem in situatii divergente cu turistii. Teoretic, prin regulament exista un timp limitat prin care el poate tine prosopul, iar daca nu se afla la sezlong ar trebui sa ridicam acel prosop, dar in practica nu se intampla.
Specialistii in turism spun ca cei care nu gasesc locuri pe sezlong, desi hotelul le promite acces la facilitati, pot face reclamatii la receptie sau la agentia prin care au cumparat vacanta. Nu se pot plange insa ca nu au gasit un loc in fata.
Cristian Barhalescu, presedintele ANAT: Cu siguranta sunt hoteluri care nu au suficiente sezlonguri, suficiente locuri in primul rand si atunci apar nemultumiri.
In premiera, un turist din Germania a castigat in instanta despagubiri de aproape 1. 000 de euro, dupa ce, in vacanta petrecuta la un resort in Grecia, nu a gasit sezlonguri libere din cauza turistilor care le rezervau cu prosoape.
In unele tari, hotelurile impart sezlongurile altfel decat prin regula primul venit, primul servit.
Au aplicatii prin care turistii le pot rezerva sau prin care sezlongurile sunt alocate fiecarei camere.
Taguri & Cuvinte Cheie:
Ce fac turistii pe litoral, inca de la primele ore ale diminetii. „Am instruit stafful sa ridice aceste obiecte”
turistii litoral, inca
ce fac turistii pe litoral # inca de la primele ore ale diminetii # „am instruit stafful sa ridice aceste obiecte”